PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: ALT MUŞCHI DE VIŢEL

luni, 9 februarie, 2009 la 2:06 pm

muschi de vitelPrînzul din caserolă revine cu o variantă de muşchi de viţel fraged, de data asta într-un sos foarte simplu şi fără pretenţii. Practica ne demonstrează din ce în ce mai clar că, de fapt, a şti să prepari un muşchi de vită este mai puţin important decît a şti să-l cumperi. Desigur, marinatele au rostul lor, timpul de preparare şi temperaturile nu sînt deloc de neglijat. Dar dacă ai ales o bucată bună de carne, mare parte din eventualele probleme din bucătărie dispar ca prin farmec. (clic foto pentru detali)

DESPRE ALEX CEL UNGURESC DIN SINAIA

luni, 9 februarie, 2009 la 12:49 am

Descoperit încă de astă-primăvară, însă nu avut la vremea aceea poze competent şi nici dispoziţiu pentru cronicat de cîrciumi. Ca să ajungeţi la el, important este să faceţi stînga din gluma aia proastă de giratoriu, venind dinspre Ploieşti ca să zic aşa. După care vă luaţi după semne, care sînt scrise cu verde pe alb. Roşu n-au. Sigur se poate ajunge prin mai multe variante, dar la cît e Sinaia de mică, ar fi imposibil să-l rataţi.

Casă mare, cu terasă cuprinsă şi pisici dolofane pe-afară. Trei niveluri, cu nefumători la primul, fumători la al doilea şi ceva mai tainic la al treilea, nu m-am încumetat să aflu. Majoritatea fetelor sînt ok, ştiu bine meniul, nu spun şi nu vînd prostii. Cel puţin două dintre ele merită clonate. Au fost în stare să se mişte exemplar, să ne ajute să ne hotărîm fără să ne împingă de la spate, ba chiar să ne scape de urletele unor jitii în salopete de schi, fără schiuri dar cu o droaie de copii, cînd vacarmul devenise insuportabil.

De la gustarea de „bun venit” şi pînă la deserturi, n-am putut găsi nici măcar un noduleţ în papura lor ungurească. Toate cele, făcute cu simţ de răspundere, aşa cum le-am cerut, aşa cum le-a presupus ori aşa cum ne aşteptam să ne surprindă. Poate dimensiunea exagerată a porţiilor să fie un oarecare motiv de nemulţumire, dar cu puţină chibzuială asjungi şi la desert. Las pozele să vorbească, adăugînd doar că, înainte de a intra, e bine să citeşti meniul înrămat la poartă. Obicei bun, normat şi prin nişte legi, de care prea puţine bodegi româneşti ţin seama.

restaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaiarestaurant unguresc sinaia

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: A ZIS CONAŞUL CĂ AZI N-AVEM

vineri, 6 februarie, 2009 la 8:00 am

Azi stau goală şi impudică, în scurgătorul de vase. Domnu’ e plecat, mi-a lăsat vorbă să vă zic că azi, dacă tot e vineri, poate găsiţi una dintre variantele de pe vremea cînd eu nu eram nici în proiect. Poftă bună, indiferent de situaţie :)

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: ARIPIOARE „ADIO ŞI-UN PRAZ VERDE”

joi, 5 februarie, 2009 la 10:05 am

aripi de pui cu prazCaserola este stăzi e pe fast forward, joia e un fel de promo pentru vineri, aşa că executăm cu aripioare de opărite şi apoi rumenite în tigaie, apoi tăvălite prin cel mai gustos praz călit cu puţin unt şi zeamă de carne. Simplu? Este. Ieftin? Veţi vedea mai jos. Rapid? Cam cît ai zice “praz”. Unde mai că prazul e un fel de ceapă mult mai nobilă, care-şi dă mai puţine “aere” şi poate sta pe post de garnitură caldă lîngă o mulţime de companioni de nădejde. (clic foto pentru detalii)

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: OBLADI OBLADA AU GRATIN

miercuri, 4 februarie, 2009 la 12:10 pm

ciuperci au gratinNu m-am putut abţine. Celebra piesă Beatles mi-a sunat în cap de îndată ce am definit “au gratin” în dispoziţia mea culinară de aseară. mari şi sănătoase, puţină costiţă afumată, tăiată subţire, “a l’italien”, cîteva cubuleţe de caşcaval afumat, un sos de smîntănă fină şi, peste toate cele, o mînă de ceapă verde, colorînd turbat toată povestea. (clic foto pentru detalii şi mai multe imagini)

PREVIEW

miercuri, 4 februarie, 2009 la 2:31 am

Prînzul de astăzi vine puţin mai tîrziu decît de obicei. Staţi pe-aproape. Pînă una alta, o privire pe furiş, prin gaura cheii de la bucătărie.

keyhole

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: PUI PARMIGIANA

marți, 3 februarie, 2009 la 3:38 am

pui parmigianaAlelei, oştenii mei, că n-aş fi ştiut să răspund în urmă cu o oră la întrebarea “în seara asta ce gătesc?”. M-am limitat, din nou, la ce am găsit în frigider, în cămară şi prin amintirile sau impresiile surselor ce mă-nconjoară. Puiul cu parmezan e o structură nobilă, dar aproape banală cînd vine vorba de alcătuirea lui ca sursă de fericire într-o zi ce nu e nici început şi nici sfîrşit de săptămînă. Măcar de-am şti o treabă… Piept de pui, sos de roşii, brînză bună şi un truc minuscul, care vă va schimba ideea de şniţel de pui. (clic foto pentru detalii)

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: MUŞCHI DE VIŢEL ÎN SOS DE VIN

duminică, 1 februarie, 2009 la 11:48 pm

vitel in sos de vinCu file-ul de viţel nu-i de glumit. Carne pretenţioasă, care cere pricepere la cumpărat, o sursă de încredere şi ochi antrenat. Să aibă fibra măruntă, culoare deschisă, un roşu trandafiriu, nu prea întunecat, să fie moale la atingere. Prima propunere din caserola lunii februarie tăvăleşte cîteva rondele de muşchi fraged în corpolenţa unui vin sicilian sec şi tînăr, care m-a dus cu gîndul la spiritul neiertător al “executorilor” delegaţi de Mafia să-şi recupereze datoriile mai degrabă “the hard way”. Clic foto pentru detalii.

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: REZUMATUL LUNII IANUARIE

sâmbătă, 31 ianuarie, 2009 la 9:56 pm

Pentru că ieri am publicat ultima propunere a primei luni de prînz în caserolă, ar fi bine să facem un rezumat al acestei perioade, începutul unui proiect care se anunţă promiţător cel puţin din punctul de vedere al celor care au comentat, care mi-au scris sau cu care am discutat pe tema aceasta. Aşadar:

  • Am plecat de la cîteva pretexte contemporane şi de la certitudinea că unii, nu puţini, se distrează de minune în bucătărie.
  • S-a întîmplat primul weekend cu invitaţi în bucătărie.
  • Am scris nouăsprezece propuneri, majoritatea avînd la final bugetul aproximativ pentru o porţie şi timpul acordat preparării şi spălatului vaselor, într-un timeline, la final. Am făcut cumpărăturile, am preparat, am calculat, am fotografiat, am editat fotografiile, am scris, am publicat. Iată lista completă:

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: SANDWICH „NU AM CHEF AZI”

vineri, 30 ianuarie, 2009 la 4:51 am

nu am chef aziAjungi acasă după miezul nopţii. Evenimentul de la care vii a fost perfect. Oameni pe care nu-i văzusei de ceva vreme, oameni pe care i-ai cunoscut acum, organizare foarte ok, ai ciugulit ceva bun şi două-trei-patru pahare, după cît ştii că te duc limitele decenţei. Toate bune şi frumoase, dar ce iei mîine la serviciu? Şi ţi-e somn. Şi n-ai nici un chef să te apuci de gătit. Dacă mai rezişti un sfert de oră, poţi să încerci un sandwich care s-a născut exact în condiţiile de mai sus. Aşa că i-am zis “Nu am chef azi”.