Ieri, pe la vremea prânzişorului, cucuietele de pe Twitter (Portase, Bundaru şi Pană, parcă) s-au trezit cu pohtă de Karaoke. Mai apoi, Sorin Rusi a plusat cu nişte pepeni. Andrei Ciobâcă a prins ideea din zbor şi s-a anunţat cu instalaţia trebuincioasă vociferărilor cântăcioase. Eu am zis că e loc destul la mine în sufragerie pentru treaba asta. În concluzie: sâmbăta asta (adică pe 31 iulie), de pe la ora 7 PM (după ce se trezesc şi cei mici după somnul de amiază), vă invit la Kopel’s, pentru “D’ale gurii: pepeni şi karaoke”, încercarea unui prim event din ceva ce ar trebui să se întâmple cât de cât regulat. Avem instalaţie de karaoke, avem pepeni la rece, de beut şi de mâncat om mai găsi câte ceva prin cămările de la Kopel’s. Pentru rezervări, confirmări, detalii şi întrebări suplimentare, lăsaţi commenturi, scrieţi-mi la copolovici at gmail punct com sau sunaţi-mă la 0740890961. Peace!
E firesc să-mi placă profesioniştii. Probabil că unul dintre puţinele lucruri de care acum mi-e dor, din experienţa mea anterioară deschiderii restaurantului, e să am în echipă oameni mai inteligenţi decât mine, cu experienţă şi dăruire pentru ceea ce au ales să facă în viaţă.
Dar, după o mai veche pildă a unui inginer care încerca să-mi dea meditaţii la matematică prin clasa a şaptea (întrucât loaza umanistă care eram ar fi putut să nu intre la liceu din pricina mizeriei de algebră, la care se prezanta în general tămâios), am împărţit mai mereu profesioniştii în două categorii: cei reci, exacţi, şablonaţi şi tăiaţi în muchii drepte de cărţile citite şi şcolile urmate, şi cei cu baze teoretice suficiente pentru a deveni cu adevărat iubitori de meserie, cunoscători intimi ai fibrelor şi celulelor din care le e făcută meseria şi, implicit, menirea.
Astfel, am cunoscut marketanţi şi marketicieni, fizicanţi şi fizicieni, doctoranţi şi doctoricieni, jurnalanţi şi jurnalişti etc. etc. etc. Paula Godeanu mi-a arătat, într-un moment important al drumului meu, că există oameni de Resurse Umane care, înainte de toate, reuşesc să priceapă că rolul lor, mai ales în recruiting, incumbă o responsabilitate capitală. În al doile rând, de la Paula am aflat că există oameni de HR conştienţi că, fără o cunoaştere amănunţită a joburilor pentru care recrutează sau administrează conturi, demersul lor se scurge lamentabil spre inutilitate.
Cu Paula Godeanu şi echipa minunată din care făcea parte la momentul interacţiunii noastre am recurtat oameni buni, am râs şi am ţinut interviuri de poveste, dar am şi luat decizii complicate şi deloc amuzante, atunci când a fost cazul. Am “vândut” împreună joburi într-un mediu deloc prietenos, dar pe care tot împreună am încercat să-l facem cât mai primitor, astfel încât cei pe care i-am chemat lângă noi să nu ne acuze că le-am vândut iluzii.
Paula Godeanu e liberă într-o lună şi îşi caută un job pe măsura capacităţilor ei. Vedeţi profilul Paulei Godeanu pe LinkedIn. Eu zic să e un…haşerician :)
De ce-mi place Lori? Pentru că e cu vreo douăzeci de clase peste toate fâţele care pretind că au succes internaţional doar pentru că au o piesă la radio prin Spania şi vreo trei cântări prin cluburile din Kazahstan. Pentru că este singurul muzician din generaţia ei care a reuşit să rămână vertical şi s-a adaptat în anii 2000 fără a face compromisuri majore. Pentru că poate să cânte în orice moment al zilei sau al nopţii şi pentru că-i place să se joace din toate poziţiile ei vocale native sau dobândite. Nu mai e ea tinerică, dar cred că nu va face niciodată parte din galeria insistenţilor care nu ştiu să se oprească la timp, cu măcar câţiva paşi înainte de limita penibilului. “Rain Rain” e o piesă nouă, care-mi place de mor! :)
Fără carnet de şofer, dar mare amator de întâmplări cu maşini, în aer liber şi cu oameni pasionaţi de cai putere. Ăsta voi fi eu începând de joi, 1 iulie, alături de echipele Publicis şi Music Promotion, în aventura Dacia Duster Offroad Experience. Că doar sunt piteştean şi m-am tăvălit suficient de mult timp în mândria locală generată de eterna Dăciuţă :) Vă invit să-l întâlniţi pe Duster în acţiune, să încercaţi traseul pe care vi-l propunem şi să aflaţi din proprie experienţă ce poate cel mai nou model produs de Dacia Groupe Renault.
Bucureşti - 1-4 iulie, Băneasa Shopping City Mamaia - 14-18 iulie, vizavi de Hotel Rex Timişoara - 3-5 septembrie, Iulius Mall Cluj Napoca - 10-12 septembrie, Iulius Mall Iaşi - 17-19 septembrie, Carrefour Era
Cald… În sala de aşteptare de la “Evidenţa populaţiei” miroase a nespălaţi. Există un singur gemuleţ care, deşi e deschis, nu face curent cu nicio altă gaură. Cald şi puturos. Iar mi-am pierdut cardul de identitate. Am actele la mine. Am şi timbru fiscal, şi chitanţa de la “taxa judiciară”. Ar trebui să am timbru fiscal de patru lei, dar am de şase. La poştă n-au avut de fix patru lei, sper să nu-mi refuze dosarul pentru atâta lucru.
E cald rău. În birou intră doar câte un petiţionar. Unul la vreo cinci-şase minute. Îmi asigur punctele cardinale la coadă (”sunt şi eu aici, doamnă… în faţa dumneavoastră, ies să-mi iau un suc…”) şi ies în faţa secţiei de poliţie. În România e urât la secţia de poliţie. Indiferent cu ce treabă am fi venit pe-acolo, toţi avem feţe de infractori. O fi de la zidurile coşcovite şi de la mirosul înţepător, de nespălat…
Sigur că e o parafrază la celebrul “Amintiri din epoca de aur”. Astea ale mele vor fi “relatări” pentru că sunt foarte actuale, majoritatea scrise chiar în ziua în care se vor fi întâmplat. De ce “epoca de căcat”? Pentru că “aceasta este starea lumii în care trăim”, vorba unui foarte stupid cânticel al lui Gyuri Pascu.
Ce stă la baza relatărilor? Ca în multe alte cazuri, experienţa proprie. Sunt frânturi de discuţie şi interacţiuni pe care le generez zilnic, în mod stupid şi masochist, cu diverşi. Cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu şoferi de taxi şi vânzătoare, cu funcţionari sau rude mai mult sau mai puţin apropiate, cu trecători, soldaţi, popor. Desigur, încă o groapă săpată în public, în care intenţionez să arunc mult balast şi spârcâieli de revoltă. Spârcâielile revoltate ale unui resemnat :) Sau ale acelui eu resemnat… Nici eu nu ştiu prea bine.
Voi asezona totul cu o pildă, ca să fie penibilul complet. Voi pune după fiecare istorioară “morala”, de cele mai multe ori probleme de mare notorietate ale poporului din care fac parte, treburi care pentru noi, ăştia care “ne dăm pă net”, nu sunt noutăţi. Noutatea ar fi găsirea vreunei rezolvări, ceea ce eu, ca resemnat, nu cred să mai existe şi nici nu intenţionez să găsesc. În ultimă instanţă, peste vreo 8,000 de ani, când rămăşiţele regenerate ale românilor vor studia în detaliu istoria reală a societăţii din care se trag, probabil că vreo doi maimuţoi vor zâmbi a mirare. I can live with that…
Hai să încerc şi aşa. Caut o doamnă (minimum 30, maximum 55 de ani) care ar trebui să rezolve la Kopel’s următoarele probleme:
curăţenia sălii restaurantului - şters praful zilnic, măturat şi spălat podeaua de două-trei ori pe zi, spălat geamurile periodic etc;
curăţenia şi întreţinerea terasei - măturat, spălat, şters mese, aranjat set-up, udat flori etc.
curăţenia toaletelor şi a spaţiilor auxiliare - toaleta clienţilor, toaleta şi vestiarul personalului, biroul, beciul, bucătăria;
spălat vase
ajutor la bucătărie - spălat-curăţat legume, asistenţă bucătarilor de serviciu.
Cum trebuie să fie omul ăsta? În primul rând ar trebui să facă toate astea foarte bine, cu atenţie, fiind conştientă că de calitatea prestaţiei sale depinde un procent important din satisfacţia clienţilor. Ar mai trebui să fie o prezenţă agreabilă şi să fie un om sănătos din toate punctele de vedere. Dacă ar considera acest job ca pe o posibilitate de a-şi îmbunătăţi aptitudinile culinare şi de a deveni, la un moment dat, parte din echipa de bucătari, cu atât mai bine.
Referinţe, programări pentru interviu, detalii suplimentare la copolovici at gmail punct com sau la 0740890961. Nu mă aştept să-mi găsesc omul printre cititori, dar dacă ştiţi pe cineva care ar intra în hora asta, m-aş bucura să-mi daţi un semn. Merci.
Îmi doresc să ajung la Recitiri încă de când Sorin Tudor a inventat povestea asta care-mi gâdilă bucurii mai vechi şi insuficient stimulate legate de poezie. N-am reuşit şi rău mi-a părut. Numai că astăzi mi-a venit o idee. Am primit un telefon de la care am aflat că “cinetrebuie” a făcut rost de bilete la Dylan. Despre relaţia mea cu Bobby vă voi povesti cu altă ocazie, căci de data asta veştile sunt altele: dacă eu nu ajung la Recitiri, vin Recitiri la mine! Sunt un fel de Chuck Norris la faza asta :)
Azi l-am săgetat cu o întrebare pe Sorin Tudor, aşa că mâine se întâmplă: de pe la ora 19:00, pe terasa de la Kopel’s (Sirenelor 87) citim Dylan, citim interpretările din Dylan ale lui Florian Pittiş, ascultăm Dylan şi ne bucurăm de treburile astea. Dacă plouă, ne-om muta înăuntru, la aer condiţionat. Mai multe detalii, în articolul de pe recitiri.ro.
