Asadar 50 000 de exemplare in citeva ore. Cu cioclopodie, dupa experimentul cu cartea. Un leu. Seara, la caufland, dau peste Luis. L-as recunoaste dintr-un milion de tigani. Hai, bre, ca astia n-arata toti la fel :)  Si ca sa vezi ca nu mint, l-am recunoscut chiar stind cu spatele la mine. Poate dupa maieul portocaliu sau poate dupa bucata de brinza huedin pe care o cintarea expert din ochi. Sau poate din cauza faptului ca ochisem amindoi aceeasi bucata de huedin pe care o cintaream expert din ochi.

Cu Luis am o poveste lunga. Vinde ziare la toneta din fata scarii unde am locuit pina acum un an si ceva. Vorbeam zilnic, schimbam doua-trei vorbe si ne vedeam fiecare de viata lui. Are un aer „curios neincrezator” fata de tot ce-i spun, are propriile convingeri puternice. Dar intr-o zi m-a spart: „Bai, nene, de ce nu sint si tigani in spoturi?” Ba sint, Luis… Ala cu acordeonul, de exemplu. „Nu, frate, nu de-alea facute special pentru noi… D’astea obisnuite, la Connex, la Coca Cola… Pai ce, tiganii nu bea Coca Cola? Nu vorbeste la mobil?”

Ne mutam on-line. De la deja banala posta electronica si pina la „Second Life”, dimensiunea cibernetica a existentei umane are proportii comparabile cu aceea din afara spatiului on-line. Daca luam in calcul faptul ca multi traim mai bine de jumatate de zi prin activitatea computerului, putem spune ca deja existenta de tip „clasic” se reduce la somn. In consecinta, nu cred ca anonimatul oferit cu atita succes pina acum de spatiul virtual mai trebuie tolerat din punctul de vedere al conventiei sociale. Prezenta noastra pe web devenind din ce in ce mai complexa, am devenit cetateni planetari ai www-ului. In consecinta, conventiile sociale bazice ar trebui sa intervina si aici, asa cum ele au fost instituite ca norme pentru mentinerea unui climat corect si, de ce nu, mai comod, in societatea umana.

Am primit asta pe mail dar, pentru ca mi-am promis sa nu public doar de dragul de a arata lucruri pe care oricum le are toata lumea, am editat-o putin. Am vazut-o si mi-am adus aminte de o idee mai veche de campanie sociala pentru un trafic mai relaxat, mai putin nervos. Daca pe spatele unei masini ai vedea un mesaj de soiul asta, sigur ai uita pe moment ca toti sint niste cretini care si-au dat din nou intilnire in drumul tau, la editia zilnica a congresului imbecililor.

Nu-mi place „ziua barbatului”. Incepuse misto, abia asteptam declinarile destepte, dar parca prea se termina totul ghiolbaneste, cu un concert pentru mase. Cica au fost niste sute de mii bune bagate in toata povestea, as vrea sa stiu citi dintre barbatii la care a ajuns mesajul s-au si simtit valorizati in vreun fel de concept si citi au luat-o doar ca pe un joculet, o prostioara publicitara. Bannerul de pe messenger (probabil o avere pentru bugetele romanesti) nu m-a facut sa plesnesc de mindrie. Messenger-ul e un tool atit de comun, incit sint convins ca multora dintre utilizatori li s-a parut o chestie fireasca, pe care sigur n-au facut click.

Am senzatia ca a vrut-o cineva mai abrupt incheiata decit si-ar fi dorit creatorii. Cind o facem? Cum o incheiem? Simbata e cinci mai! OK, o facem simbata ca vine lumea in piata. Daca anul viitor, in preajma lui cinci mai, nu primesc felicitare si cadou „corporate” la birou, v-am ars!

Ce nasol e sa incerci de mai bine de doua luni de zile sa gasesti un nume. Si nu singur, ci avind alaturi o echipa babana, cu oameni inteligenti, care cunosc extrem de bine produsul care sta cu buricul netaiat si cu spatii albe in certificatul de nastere. Cu oameni care la viata lor au nasit zeci, poate chiar sute de produse. Numai ca de data asta produsul e cu dichis, e „in premiera pe tara”, e cu pirt si cu fason si, cel mai important, se adreseaza unor tipi care oricum refuza orice si lesne iti fac jugulara zdrente daca nu le-ai servit ceva unanim categorisit drept BETON. Liste, short liste, chemata si cavaleria si nimic.

Un motiv pentru care mi-as fi dorit sa ma nasc in alta limba: oare in toate limbile pamintului exista atitea cuvinte demonetizate / demonizate ca in romaneste? Este impresionanta cantitatea de cuvinte care, in virtutea unor reguli arbitrare ce formeaza fondul lexical principal de lemn, suna realmente prost, fad. Sint pur si simplu golite de sens ca un morman de cutii de conserve in spatele unui restaurant pentru pisici. Unele urla, altele fisiie puturos, altele miorlaie, clefaie, rag. O adevarata menajerie.

Am preluat MISTO pentru ca era singurul in stare sa descrie ceea ce astazi este cool, beton, pizda, belea etc. Pentru ca bun, frumos, elegant sau bine au fost pastrate in limbajul academic, uneori studiat, in limbajul corect (as in „imbracat corect”). Si pentru ca niciunul nu reusea sa surprinda perfect ceea ce putea MISTO. Pescuiesc la intimplare (am vrut sa zic „aleg la intimplare”, dar limba asta uscata si perfida in care m-am nascut imi spune ca daca „aleg” se cheama ca n-o fac la intimplare, iar daca as fi spus „culeg” / „pick” ar fi sunat fortat) din maldarul de propuneri: „ambitie”.

Pai nu, ca ambitia intre timp a ajuns sa tirasca dupa el tinicheaua unor sensuri deloc nobile. Citi dintre noi mai citesc in „ambitie” doar tenacitate, eforturi in sprijinul unui rezultat, capacitatea de a-ti pune in functiune toate resursele in scopul atingerii unui tel? Si citi dintre noi nu vad in „ambitie” mai degraba arivism, fixatii, atingerea unui scop prin orice mijloace, inclusiv cele care nu au treaba cu demnitatea sau onestitatea?

Toate astea pentru ca in jur auzim mai des „ambitii politice”, „ambitii marunte” sau „ambitii fixiste” decit referiri la ambitie ca trasatura definitorie pentru un caracter puternic? In copilarie, daca despre mine se spunea ca sint ambitios, consideram asta ca pe o forma de lauda. Mai apoi, pe drumul pervertirii mele, un tip ambitios a devenit cel nu prea inzestrat cu haruri, dar muncitor si decis sa-si acopere lipsurile native cu efort si constiinciozitate. Da, usor peiorativ J.

Azi m-am gindit la Masca. La „teatrul” Masca. Nu stiu de ce. Poate pentru ca trec zilnic de doua ori pe linga cladirea lor din Bucurestii Noi. Poate pentru ca inca imi staruie in minte intilnirea cu Dinculescu de acum mai bine de o saptamina. Brava aceeasi liniste mucalita care mi-a placut la el in prima faza, cind abia venisem la treaba asta pe care Malaimare o numeste emfatic „teatru”. T e a t r u d e g e s t, m i m i c a s ie x p r e s i e c o r p o r a l a… Chiar si-acum, la aproape zece ani distanta, imi vine sa vomit.

A, gata… Stiu. M-am gindit la Masca pentru ca am vazut un ad rapciugos intr-o revista de timp liber. Cu interminabilul, iremediabilul, incredibilul „Clovnii”. Teatru cu suturi in cur si palme dupa ceafa. „Teatru mut”, cu lavaliere si un fel de MC ascuns dupa un panou, care birjareste verbal amaritii din manej. Cu poante hiperclasice, de bilci se secol pai’spe.

Care omul simplu, care educarea prin joc si arta de tip primar, care bucuria intilnirii omului simplu cu o forma de arta pe intelesul lui, care de la Marcel Marceaux (LOOOOOL!!!), care cica mii de spectacole cu un succes imens. O barbarie peste care Seful a asternut mai mereu cuvertura cam paduchioasa a umanitarismului, asta cu filfiit cabotin de gene si merite prizarite urlate la megafoane. Salarii bugetare pentru echipa si, totusi, multe proiecte vindute companiilor private, organizatorilor de evenimente sau primariilor de prin tara…
Eram secretar literar. Ba nu,

Era firesc ca PD sa aleaga strategia simpla, cu un Basescu central, mare, haituit de oligarhiile care nu vor sa-l lase sa vorbeasca, sa vada si sa auda. Victimizatul Basescu anunta deja cam ce se va intimpla dupa un rezultat negativ al referendumului. Ochiul descentrat va sfredeli in carne vie in conditiile unor anticipate conduse de victoriosul timonier. Panourile deja rasfirate prin Bucuresti infatiseaza un Traian haituit si fortat, vezi draga Doamne, la pasivitate.

In cei doi ani si jumatate de Cotroceni, Basescu a auzit, a vazut si a spus exact ce a vrut el. A surzit, a orbit si a amutit exact la acele momente in care asa i-au dictat propria constiinta sau interesele clientelei sale. N-o spun cu rautate, de fiecare detinator de putere atirna ciorchine zeci, poate sute de boabe care-si trag seva din insasi exercitarea puterii „gazdei”. Basescu a fost si va ramine un bun manipulator al pulimii, isi va adauga cu precizie puncte carismatice de fiecare data cind va avea ocazia. Iar referendumul este una dintre cele mai mari ocazii de acest gen.

Revenind la campanie,

 Sa blog sau sa nu blog? Eu scriu pentru ca stiu cum. Si pentru ca am mai scris si unora le-a placut. Mi-a placut si mie, dar numai pentru mine scriu in alta parte.  Atunci scriam pe o tema data. De mine. Google me. Sint mai degraba Word, chiar daca sint 90% PowerPoint.

Pe cine intereseaza? Am hotarit sa scriu atunci cind nu voi mai putea vorbi. Aici blogarim. Blogging in order to express? to hit the fan? to show off? to maximize? to sell? to network? to promote? to brand? to inform? Scrie. Corect, atractiv, concis, des. Lasa urme. Multe, relevante. Pentru cine? Uite de-asta n-am mai vrut sa fiu jurnalist inca din timpul facultatii. N-am stofa. Nu vreau sa fiu primul care aduce STIREA. In lumea mea apar citeva stiri in fiecare zi. Exista altii facuti sa le imprastie. Mai degraba le comentez. E mai comod.

Jurnal? Nici pomeneala… Povestim/comentam stiri pe care le are toata lumea, birfe din multinationale, recenzam produse. Pastelam crimpeie de halucinatii, primaveri printre craci, futaiuri, indivizi de care ne lasam fascinati sau pe care i-am calca pe cap in fiecare zi. Sau pur si simplu postam tot ce-am mai primit pe mail si sintem superiori gloatei doar pentru ca noi le primim printre primii. To tag or not to tag?