Posturi cu tagurile: "gastronomie"

Nu ştiu dacă voi v-aţi făcut pînă acum vreodată lista de cumpărături pe baza preview-urilor mele de vineri, dar mă bucur că, din ce în ce mai des, cîţiva dintre cititori mă anunţă că au decis să încerce cîte ceva din gătelile de pe-aici. Pentru săptămîna viitoare, încă patru propuneri cu foto şi o a cincea fără, întrucît mai are destulă treabă pe aragaz. Aşadar, începînd de duminică:

LIMBĂ LA TIGAIE

• Pentru două porţii: Vreo 200 de grame de limbă de vacă, o legătură de ceapă verde, una de usturoi, un sfert de ardei gras roşu, un pahar din zeama în care a fiert limba, un pahar mic de vin alb, măghiran, salvie, mentă, sare şi piper. Opţional, mălai pentru mămăligă.

Din păcate, pentru moment va trebui să vă las doar cu imaginile. Vor veni şi vorbele ceva mai tîrziu, ba poate chiar mîine.

Urzicile sînt una dintre poftele nărăvite de primele gînduri ale primăverii. Nu adie bine primul freamăt al pămîntului retrezit din amorţeală, că deja mi le imaginez pe urzicile doamne iţindu-se prin pădure, pe după trunchiurile jilave şi obosite ale copacilor. O singură pacoste mare au: sînt cam migăloase la curăţat. Dar, între timp, precupeţii au dibuit lenea proverbială a orăşenilor, aşa că unii le vînd gata curăţate. Că restul e joacă de copii. Vin şi pozele, cînd o porni Photobucket.

O propunere vegetariană. Gastronomia fără carne zgîndăre adesea un obicei prost, indus de societatea de consum şi de lipsa acută de timp: surogatele, prafurile ca adjuvanţi pentru gust. Nu ştiu să existe paradox mai trist decît utilizarea lor tocmai în cazul mîncărurilor care beneficiază din plin de savoarea ingredientelor naturale. Dacă tot am ales să gătim din cînd în cînd fără carne, de ce n-am lăsa legumele să triumfe prin arome, de ce nu le-am ajuta să cîştige bătălia gusturilor prin ele însele? Puţină răbdare. E tot ce ne cer ingredientele naturale. Ca şi în cazul pennelor de mai jos.

Bine. Hai să-ncepem săptămîna din caserolă cu spanacul în forma lui proaspătă, ajutat puţin de ingrediente simple, la îndemînă, care împreună vor reuşi să-l pună în valoare. Spanacul „de salată” trebuie să fie cît mai crud, cît mai proaspăt, cît mai verde şi cît mai cărnos. Sigur, aşa ar trebui să fie orice spanac pe care vrem să-l pregătim în propria bucătărie, dar în cazul salatei trebuie să ţinem cont că frunzele care nu respectă toate regulile-astea nu prea au ce căuta în castron. Apropo: în Piaţa Obor, vineri dimineaţă spanacul era cinci lei kilogramul.

Uite că, luat pe sus de o grămadă de trebi şi, mai ales, cu mintea înfierbîntată mai mereu de focuri culinare, nu mai scosesem de multicel şareta pe la vreo cîrciumă din oraş. Am făcut-o astăzi, din raţiuni de frate şi cumnată, la Trattoria „Il Calcio” Atheneu, cu adresa în Strada Franklin Nr. 3. Aţi ghicit, verigă a celebrului lanţ de ursării futbolistice cu miros de jambiere. Uitasem. Uitasem de peştii italieni şi de cohorta de curve de-acum cîţiva ani, de la Herăstrău. Uitasem şi de „arrabiata” duhnind a usturoi, un sfert de porţie la preţ de două porţii întregi, din aceeaşi speluncă. Uitasem, aşa că iar m-am fript.

Mîncare. Am luat „minestrone”. Ştiţi voi, nebunia aia de legume în puzderie, care intră în oală în ordinea inversă a consistenţei, care la final e un fel de grădină plutitoare, cu cîteva paste aruncate în joacă, printre savorile proaspete. Am primit o veritabilă ciorbică de legume din conservă, fierte peste măsură şi potroacă de sărată. La preţ boieresc, adică 11 RON.

Am învăţat să gătesc de nevoie şi am aflat foarte devreme că treaba cu bucătăreala porneşte de la ceea ce azi numim „planning”. Lista de cumpărături e un motiv de băşcălie pentru tîmpiţi. Un bărbat în piaţă, cu lista de cumpărături în mînă, încă mai naşte hliziri gălbui în rîndurile mitocănimii trecătoare. „Iete, l-a trimis nevastă-sa cu lista la piaţăăăăhăăă!” Never mind, altul e subiectul.

Înîi am cunoscut lista. Apoi a fost explozia de culori, mirosuri, interacţiuni şi consistenţe din Piaţa Ceair, din Piteşti. Aşa am aflat experienţial că gastronomia începe acasă, cu pixul şi lista, după care continuă cu piaţa, cumpărăturile, iscusinţa şi voluptatea alegerii. După care gătelile per se. Într-o familie în care ze main food provider era profesor, weekend-urile începeau cu meditaţii. Cel puţin pe vremea lui Ceaşcă. De-aici au apărut primele experienţe în jurul aragazului.

Mai apoi a intervenit pofta de experiment. De ce să-ţi încălzeşti mîncarea din oala „săptămînală” cînd poţi încerca propriile combinaţii? Apoi perioada facultăţii, cu orezul de pe reşou şi cu primele ocazii de a-i hrăni pe alţii la modul propriu. Restul e destul de vizibil pe-aici.

Am de dat. Am mult de dat. Aşa că, dacă auziţi / ştiţi / vă ocupaţi direct de / plănuiţi vreun proiect social în care e nevoie de bucătari amatori şi pricepuţi, mi-ar plăcea să umplu un spaţiu din el, cîteva ore din weekend. Dacă proiectul nu există încă, dar cineva ar vrea să se apuce de el şi încă nu ştie cum sau are nevoie de conexiuni, pot da o mînă de ajutor şi la capitolul ăsta. Dacă e nevoie.

De data asta, patru preview-uri din cele cinci propuneri pe care le veţi putea găsi în caserolă, începînd de duminică după-amiază. E plină piaţa de verzituri şi ierburi noi, aşa că săptămîna viitoare o lăsăm mai uşor la capitolul cărneturi şi venim cu mai multe propuneri vegetariene. Pe scurt:

DELICIUL LUI POPEYE

• Spanac să fie şi răbdare la curăţat, că restul e o joacă de copii. Nişte ceapă, nişte ulei, fie şi nişte mărar proaspăt şi sănătate vă dorim.

Unii tînjesc după vacanşe exotice, alţii după femei năucitoare. Sînt oameni cărora li se face dor de mall sau de Maldive. Aspiraţiile sînt o chestie tare. Mie mi se făcuse dor de piaţa Obor. Am hălăduit două ore pe-acolo, am făcut „safteaua” cîtorva precupeţi de-abia daţi jos din pat. Mai jos, captura de azi pentru propunerile culinare de sîptîmîna viitoare. Gigel din dreapta încă mai mişcă.

Varza proaspătă şi dulce, de primăvară, face casă bună cu ea însăşi. Dar dacă imboldurile carnivore nu ne dau pace (şi ar cam trebui să ne dea, că postul are şi el rostul lui fiziologic dincolo de implicaţiile religioase), o tocătură de pui echilibrată cu meşteşug din toate principiile gustative, ar putea înlocui cu mare succes eternul şi deloc fascinantul porc naţional. Ceea ce urmează mai la vale, cu poze şi experienţe proprii, pentru caserola de vineri.