GOOD FOOD SI STUDENTIMEA
Editia romaneasca a BBC Good Food nu e chiar o revista de doi lei. Saptamina trecuta am cumparat-o a doua oara de la aparitia ei, acum vreo doi (?) ani. Tin minte ca in primul numar gasisem retete care pierdeau amanunte sau ingrediente pe drum, ma nemultumisera unele treburi preluate prea otova si prea pe nepregatite din editia originala, era plina de greseli de culegere si de gramatica. In rest, aproape inspiring.
In asta pe care tocmai am cumparat-o, retetele intervin abia dupa vreo 25 de pagini, da’ nu-i bai. Am gasit, insa, o mica sectiune de „retete studentesti” in care mai nimic nu e studentesc. Incearca tinerii sa traga spuza pe preturi, calitati nutritive (yeah, right!) si instrumentar ieftin. In ce camera de camin cred ei ca isi poate gasi loc o cutie umpluta cu vreo 20 de ustensile de bucatarie sau un aragaz? Si, mai ales, de cit timp si de cit interes dispun studentii pentru mincare gatita in acelasi spatiu imporpiru unor astfel de indeletniciri?
Sectiunea incepe cu un suspinat si lacramos „am stat mult timp in camin”, dar n-am vazut pe nicaieri istoricul RESOU, facut dintr-un cub de piatra ponce, doua rezistente, o cutie de tabla si un fir. Eh? La un astfel de mastodont am pregatit eu in urma cu vreo 12 ani o mama de orez cu oua de nu s-a vazut om cu persoana. Intr-un P din Regie, parca 17, nu mai tin minte am stat vreo doua luni acolo, singura mea experienta (nefericita) de student caminist blatist. Prietenii mei locuiau intr-un „buzunar”. Aveti habar? O camera amenajata in spatiul de pe holul caminului unde, in general, gaseai cite-o masa de ping-pong ori vreo masa pentru jocuri de carti etc.
Din lipsa de camere si din nevoie de spaga, administratorii permiteau cite unui student sau parinte intreprinzator sa inchida acel spatiu (de cele mai multe ori cu placaj mai gros) si sa-l transforme intr-o camera. Asta era „buzunarul”. Intr-o astfel de incapere, pe un resou ca acela descris mai sus, s-a nascut epocalul orez cu oua. Adica orez fiert cu sare intr-o cratita pina a secat apa,apoi calit in aceeasi cratita, cu citeva linguri de ulei. In pasta asta indescriptibila am invirtit apoi citeva oua, totul devenind si mai pastos. O masa calda, un regal culinar de invidiat in conditiile descrise. Si, foarte important, ieftin ca braga.
Adica tot din editia in engleza au tradus egg fried rice si tot pentru studentii englezi si nu caminele romanesti. Oh well.
nu, Andreea. eu am facut chestia aia care cu greu s-ar fi putut chema „egg fried rice” :) cu mult timp in urma, asa cum ziceam. bine-ai venit.
Oh, scuze, ce intrare am facut. Am citit aiurea, foarte aiurea :D Ar trebui sa nu trag cu ochiul la bloguri in timp ce lucrez :)
Good Food de aici e genul de carte pe care o citesc femeile pe la 40-ceva de ani sau cele care au bani sa dea pe reviste dar nu vor gati niciodata dar cel putin incearca..n-am citit-o in romana dar imi cam inchipui din ce povestesti ca suna ciudat tradus. Bucatariile noastre au loc si pentru bicicleta medicinala si vin cu de toate, inclusiv cuptor cu microunde, hota, aragaz electric…ceea ce nu se intampla in Romania dar s-ar putea sa existe si ‘studentii de lux’, aka cei care au bani de la mama si tata dar nu vor sa stea acasa si isi inchiriaza apartamente sau merg la camine private. Am cunoscut cazuri dar ma rog, prea putini ca sa conteze (cred eu)
astia de care zici maninca ceaorma, ca sa le ramina bani de pastilute :D sint rau…
foarte tare! am luat deja reteta :)
acum din fericire este carne la magazin, iar in caminele de baieti miroase din „ospiciu”(oficiu) a gratar, mici, cartofi prajiti si muraturi de la mama. Chiar exista o bancuta, o masa plina de ulei intarit si un aragaz minuscul pe butelie. la 100 de persoane.
hehehe…da’ de ce numai de la baieti? fetele studentele este toate vegetariene? nu le plac carne? bine-ai venit.