Posturi cu tagurile: "reviste"

Cred că este una dintre cele mai frumoase întâmplări culinare pe care le-am văzut în ultimul timp. VEG a început să apară cât eu eram în Brazilia, dar acum câteva zile am descoperit ediţia (e drept, cam întârziată) pentru primăvară-vară. Imaginile sunt minunate, în texte nu am intrat prea adânc, dar pare exact genul acela de lucru făcut cu drag şi multă grijă pentru detalii. M-am bucurat s-o găsesc şi sunt încântat să v-o propun spre răsfoire. Merită din plin. Mult succes iniţiatorilor!

Nu chiar pe post de playmate, da’ pe treabă, cu plămîni puternici, cum se cere la Sport. Foto: Adrian Stoicoviciu. Mai multe, în curînd, pe situl Playboy România.

Editia romaneasca a BBC Good Food nu e chiar o revista de doi lei. Saptamina trecuta am cumparat-o a doua oara de la aparitia ei, acum vreo doi (?) ani. Tin minte ca in primul numar gasisem retete care pierdeau amanunte sau ingrediente pe drum, ma nemultumisera unele treburi preluate prea otova si prea pe nepregatite din editia originala, era plina de greseli de culegere si de gramatica. In rest, aproape inspiring.

In asta pe care tocmai am cumparat-o, retetele intervin abia dupa vreo 25 de pagini, da’ nu-i bai. Am gasit, insa, o mica sectiune de „retete studentesti” in care mai nimic nu e studentesc. Incearca tinerii sa traga spuza pe preturi, calitati nutritive (yeah, right!) si instrumentar ieftin. In ce camera de camin cred ei ca isi poate gasi loc o cutie umpluta cu vreo 20 de ustensile de bucatarie sau un aragaz? Si, mai ales, de cit timp si de cit interes dispun studentii pentru mincare gatita in acelasi spatiu imporpiru unor astfel de indeletniciri?

Sectiunea incepe cu un suspinat si lacramos „am stat mult timp in camin”, dar n-am vazut pe nicaieri istoricul RESOU, facut dintr-un cub de piatra ponce, doua rezistente, o cutie de tabla si un fir. Eh? La un astfel de mastodont am pregatit eu in urma cu vreo 12 ani o mama de orez cu oua de nu s-a vazut om cu persoana. Intr-un P din Regie, parca 17, nu mai tin minte am stat vreo doua luni acolo, singura mea experienta (nefericita) de student caminist blatist. Prietenii mei locuiau intr-un „buzunar”. Aveti habar? O camera amenajata in spatiul de pe holul caminului unde, in general, gaseai cite-o masa de ping-pong ori vreo masa pentru jocuri de carti etc.

Din lipsa de camere si din nevoie de spaga, administratorii permiteau cite unui student sau parinte intreprinzator sa inchida acel spatiu (de cele mai multe ori cu placaj mai gros) si sa-l transforme intr-o camera. Asta era „buzunarul”. Intr-o astfel de incapere, pe un resou ca acela descris mai sus, s-a nascut epocalul orez cu oua. Adica orez fiert cu sare intr-o cratita pina a secat apa,apoi calit in aceeasi cratita, cu citeva linguri de ulei. In pasta asta indescriptibila am invirtit apoi citeva oua, totul devenind si mai pastos. O masa calda, un regal culinar de invidiat in conditiile descrise. Si, foarte important, ieftin ca braga.

Am trait s-o vad si pe-asta, dar sint aproape convins ca nu este un caz singular: Sibiul are o revista de „life-style”! Am numarat 56 de pagini de publicitate (incluzind copertele, fara advertoriale si pagini de product placement) intr-o brosurica glossy, de gasit mai ales in camerele de hotel din orasul cu pricina. Cu siguranta se distribuie si in alte spatii horeca. Ma intreb, insa, cit continut laifstail cu tenta locala poti produce (chiar si) in Sibiu, dupa ce ai luat la rind cele citeva staruri ale urbei? Le iei de la capat? De ce nu, de vreme ce Marin si Radulescu fac minimum doua-trei coperte pe an pentru aceleasi publicatii „centrale”.

Alte observatii. O revista in limba romana, distribuita in hotelurile dintr-un oras bintuit masiv de straini. Zero continut de tip „utilitar”, adica nu tu cafenele, trasee temptante, muzeuri, masajuri, bordele eccetera. Un site cu zero interactiune in afara de scriptul cu scuipat in cursor ca sa dai pagina. Aproape halucinant diferentiatorul cu „singura revista gratuita de lifestyle dedicata orasului tau”. Inseamna ca mai e cel putin inca una, pe bani? Fetele, sa mergem cu toatele la Sibiu, ca e rost de mult laifstail. Da’ le merge. Sa fie sanatosi.

Habar n-aveam ca fostii colegi de la Zile si Nopti au lipit un blog destul de funny povestii lor pe cit de perseverente, pe-atit de interesante. „Zi-ne si Noua” suna bine ca declinare 2.0 pentru un brand care tine musai sa demonstreze ca afacerile cu nazuinte nationale nu se nasc doar la Bucuresti. Interesant flash-ul din stinga-sus (de la otaku). Neaparat sa vedeti si spotul, in partea din dreapta-sus a paginii. Pretty funky.

Cotidianul „Libertatea” recunoaste pe prima pagina a editiei de miine furtul indiscutabil de ieri. E o premiera chiar daca nu s-a lasat chiar cu singe si daune, nu-i asa? Desi parca intre oprobiul public si arsura din buzunar e mai convenabila prima, nu-i asa? Important este ca se intimpla pina si atit. Si poate ca subiectul nu e chiar inchis din punct de vedere financiar… Stam tunati. (adica privim inainte cu atentie, pentru Mobutus Babuinus).

Prima pagina a „Libertatii”, dar si urmatoarele doua pagini de interior, sint astazi realizate cu sprijinul neintentionat al revistei „VIVA!”. Altfel spus, Libertatea fura exclusivitatea VIVA! depasind prevederi legale ce vorbesc despre „extrase” ori „trimiteri” la materialul original. Daca pentru unii nu era clar deja, un tabloid vinde si traieste in primul rind din imagini si titluri mari. In momentul in care ditamai fotografia de prima pagina este

In sfirsit, mi-am dat seama ce nu-mi suna bine in treaba asta care tocmai se fisiie discret. Retardul meu pronuntat loveste si de data asta, rezolvindu-mi disconfortul dilematic mult dupa aparitia motivului declansator. Astazi m-am luminat: imi suna a produs mediatic pentru travestiti.

Prin ’96 primisem de peste mari si tari o bluza alba, de bumbac, personalizata pe fata cu insemnele unei companii londoneze ce vindea, prin telefon, conferinte gusterilor de prin toata lumea. Pe spate purtam sloganul halucinant „We Do It With Our Brains”. Motiv pentru Gabi Bassarabescu (o, tempora!) sa ma intrebe intr-o zi, rinjind cu toata fata: „De unde-o ai, ma? De la vreun cartel al macelarilor?”

Accesul facil si cointeresat al persoanelor publice din Romania la mass-media in general si la aparitiile in reviste in special naste in fiecare zi noi anomalii si subiecte amuzante. Ar putea fi toate grupate intr-o lunga rubrica de „stiati ca?”, imbogatita daca nu zilnic, macar saptaminal. Astazi – despre ceea ce am ales sa numesc „sindromul copertei”.

Pozitionare sa fie daca o cer interesele partidului, dar la cum e scrisa, la cum arata, la ce subiecte propune, la cum le abordeaza si la ce pret, am avut senzatia ca revista asta nu e chiar frutifres, de comunicat pe la metrou…