PE TOCURI

In sfirsit, mi-am dat seama ce nu-mi suna bine in treaba asta care tocmai se fisiie discret. Retardul meu pronuntat loveste si de data asta, rezolvindu-mi disconfortul dilematic mult dupa aparitia motivului declansator. Astazi m-am luminat: imi suna a produs mediatic pentru travestiti.

Prin ‘96 primisem de peste mari si tari o bluza alba, de bumbac, personalizata pe fata cu insemnele unei companii londoneze ce vindea, prin telefon, conferinte gusterilor de prin toata lumea. Pe spate purtam sloganul halucinant “We Do It With Our Brains”. Motiv pentru Gabi Bassarabescu (o, tempora!) sa ma intrebe intr-o zi, rinjind cu toata fata: “De unde-o ai, ma? De la vreun cartel al macelarilor?”

Existenta “pe tocuri” a femeilor din jurul nostru este un fapt pe cit de firesc, pe atit de prezent. A fi pe tocuri nu mai e de mult un trend, o sofisticarie sau vreun privilegiu rezervat unui public feminin definit. De la “tandalutele” achizitionate special pentru prima vizita la oras de catre tinerele aspirante in slapi si pina la botinele babutelor cochete ce par a spune, asemeni Anetei Duduleanu “ca nu ma las pina n-oi da din degetul al mic”, romancele se chinuie sa poarte tocuri. De multe ori cind chiar nu e cazul.

Dar “Pe tocuri”, conceptul care mie mi se pare mai degraba potrivit pentru barbatii pasionati de cross dressing, incearca sa prajeasca pesti mult mai mari decit ii permit dimensiunile tigaii. Femeia contemporana e in tenisi, in baschcheti, in escarpen comod, flexibil si aerisit, apelind la tocuri doar in cazuri extreme. In plan simbolic, tocurile fie ajusteaza diferentele de inaltime, ajutind o femeie sa priveasca in jur dintr-o perspectiva mai clara, fie pun mai bine in valoare conturul piciorului, fie subliniaza pronirile dominante. Dezavantajele sint si ele, pe masura: chinuie piciorul, de multe ori mersul, iar in cazul foarte raspindit al lipsei de stil produce efecte dezastruoase. Imi place sa cred ca femeia moderna este aceea care arata si se simte excelent in bashcheti si este de o feminitate halucinanta pe tocuri, de citeva ori pe an.

Am incercat, jur, sa aprofundez si declinarea hard copy de “pe tocuri”, dar mi s-a deschis airbag-ul inca de la editorial. M-am tamponat urit cu erorile de logica, exprimare si ortografie, probabil si ele parte din “indraznetul” concept cu veleitati de trend-setter. Mi-a placut mult constructia “un cliseu de care ne lovim in fiecare zi”, dar mai sint si altele.