Posturi cu tagurile: "societate"

Din ciclul „Pagini istorice ale traiului la bloc”. Azi imortalizăm eroismul, vigoarea, devotamentul şi expresivitatea băieţilor de la RADET Sector 2. Fără vorbe, că-i păcat de imagini. Frate, cît fumează ăştia!

Uite că, totuşi, în oraşul din care am plecat pentru că nu se întîmpla nimic, oamenii sînt foarte amuzanţi.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=bS__7Ythooo]

Am învăţat să gătesc de nevoie şi am aflat foarte devreme că treaba cu bucătăreala porneşte de la ceea ce azi numim „planning”. Lista de cumpărături e un motiv de băşcălie pentru tîmpiţi. Un bărbat în piaţă, cu lista de cumpărături în mînă, încă mai naşte hliziri gălbui în rîndurile mitocănimii trecătoare. „Iete, l-a trimis nevastă-sa cu lista la piaţăăăăhăăă!” Never mind, altul e subiectul.

Înîi am cunoscut lista. Apoi a fost explozia de culori, mirosuri, interacţiuni şi consistenţe din Piaţa Ceair, din Piteşti. Aşa am aflat experienţial că gastronomia începe acasă, cu pixul şi lista, după care continuă cu piaţa, cumpărăturile, iscusinţa şi voluptatea alegerii. După care gătelile per se. Într-o familie în care ze main food provider era profesor, weekend-urile începeau cu meditaţii. Cel puţin pe vremea lui Ceaşcă. De-aici au apărut primele experienţe în jurul aragazului.

Mai apoi a intervenit pofta de experiment. De ce să-ţi încălzeşti mîncarea din oala „săptămînală” cînd poţi încerca propriile combinaţii? Apoi perioada facultăţii, cu orezul de pe reşou şi cu primele ocazii de a-i hrăni pe alţii la modul propriu. Restul e destul de vizibil pe-aici.

Am de dat. Am mult de dat. Aşa că, dacă auziţi / ştiţi / vă ocupaţi direct de / plănuiţi vreun proiect social în care e nevoie de bucătari amatori şi pricepuţi, mi-ar plăcea să umplu un spaţiu din el, cîteva ore din weekend. Dacă proiectul nu există încă, dar cineva ar vrea să se apuce de el şi încă nu ştie cum sau are nevoie de conexiuni, pot da o mînă de ajutor şi la capitolul ăsta. Dacă e nevoie.

Evoluăm. Nu doar noi, ăştia de faţă. Evoluăm toţi. Nu în aceeaşi direcţie, nu la fel de rapid, fiecare după cum îl ajută capul şi oportunităţile. Nu, nu urmează vreo dizertaţie pe o temă deşteaptă, generată de acest intro. Întrebarea e alta: oare efectele progresului nu vor afecta şi viitoarele nume pe care ţiganii le vor pune copiilor lor?

Au fost mai întîi Ţiriac, Năstase, Nadia şi Dobrin. Mai apoi Realizarea, Congres, Directiva sau Casapoporului. Imediat după ’89 au apărut Izaura, Leoncio, Hagi şi alte personaje de la televizor. Apoi a apărut onomiastica de sorginte politică, i-am cunoscut pe Senat, Iliescu, Parlament, Partid, Pesedeu, Cedereu şi aşa mai departe. Există culegeri întregi cu nume ce firzează absurdul.

Oare în vreo doi-trei ani Internetul va deveni o sursă de botezări fantasmagorice? Tuităr, Baz, Mesingiăr, Invizibăl, Monetizarea, Veveveu, Haştetepeu, Deneseu, Iahu, văru’ Analitics, Haifaiv, Gugăl, Imeil, Daunlău, Iutub… Vreau să văd primii puradei botezaţi Zoso, Bobivoicu sau Punctro!

Nu ştiu dacă am văzut pe ditamai tarlaua internetului vreun „how to” referitor la prieteni, la cîţi e bine să ai şi la cum e bine să-i triezi şi să-i clasifici. Probabil că aceia care n-au făcut şi din asta un subiect de metodă rapidă pentru rezolvat probleme, au făcut apel la bunul simţ.

Sînt după o discuţie telefonică de aproape o oră, în care a trebuit să justific de ce:

Mai rar sunet de alămuri la amiază, într-un cartier bucureştean. Atunci cînd se ridică peste vacarmul străzii, sigur e vorba de o înmormîntare ţigănească. „Now, what planet did u say you were coming from? :o) Poze la inmormantareeee? WhY?” Uite de-asta.

Să porţi zeghe şi lanţuri, să vezi soarele doar cîteva minute pe zi, să te hrăneşti cu lături, să trăieşti printre bestii, să observi cum toţi cei „de-afară” uită, în timp, de tine… Cam asta îţi vine instantaneu în minte cînd spui „puşcărie”, nu? Nu e nevoie să STAI în pîrnaie ca să TRĂIEŞTI într-una. Societatea îţi pune la dispoziţie cu dărnicie infinite oportunităţi pentru captivitate. Nevoile zilnice sau lăcomia, pasiunile sau maniile, caracterul sau personalitatea, educaţia sau empirismul extrem se pot constitui lesne în cuşti cu gratii şi ghiulele pe gleznă.

Eşti liber? S-o crezi tu! Eşti prizonierul cofeinei, nicotinei sau alcoolului. Al traficului. Al comodităţii de mîndru mînuitor de volan sau al obidei de vită înghesuită în tramvai. Pentru foarte mulţi, eşti doar un număr pe care nu e nevoie să-l porţi pe piept. De la pantof pînă la CNP, eşti încarcerat în convenţii. În efectele religiei pe care nu ţi-ai ales-o tu, ale educaţiei pe care n-ai ales s-o urmezi, ale sistemului în care ţi-ai dezvoltat mintea şi trupul fără să primeşti alternative. Înlănţuit în neştiinţă sau în persistenţa principiilor construite şi hrănite cu obstinaţie, pînă la transformarea lor în adevăr absolut. Un prost va avea întotdeauna de ispăşit o pedeapă mult mai uşoară decît un sclav al ideilor.

Da, eşti foarte liber! Liber să-i îmbogăţeşti pe alţii pentru că în subconştientul tău stau de gardă fricile. De libertate, de foame, de eşec,  de durere, de necunoscut, de oameni, de iniţiativă… Te trezeşti în fiecare dimineaţă liber să-ţi administrezi doza de energizant sub diverse forme, liber să zaci în trafic, liber să îndeplineşti task-uri dictate de alţii, liber să-ţi vinzi comorile antrenate sau native pentru a-ţi asigura libertatea controlată din stomac, liber să iubeşti doar ce-ţi permit propriile libertăţi, principii sau venituri.

Libertăţi banale. Eşti liber să te bărbiereşti în fiecare dimineaţă pentru ca alţii să nu te considere un sălbatic şi un nesimţit. Liber să porţi costum şi cravată pentru a respecta regulile şi convenţiile celor de la care primeşti de mîncare. Liberă să-ţi ascunzi trupul pentru a nu trece drept tîrfă. Sau invers, liberă să te expui pentru a cîştiga atenţie şi relevanţă prin erecţie. Doamne, ce de libertăţi!

Redefinim. Detenţie, detenţii, substantiv feminin. Lipsa de alternative pe care ar trebui să fii liber să ţi le construieşti singur sau cărora să le induci apariţia prin utilizarea activă a tuturor calităţilor care deosebesc omul de alte familii de tîrîtoare.

Tamango a suferit un accident cerebral. Via Ioan T. Morar: „Nu mai poate cînta, asta însemnînd că principala sa sursă de venit a dispărut. Cu o familie grea, Tamango e, acum, într-o situaţie strîmtorată, dacă nu chiar dramatică.” Întrebarea e: „Cum am putea să-l ajutăm?”. Idei ar fi, putirinţă strîngem. Ce facem?

Mîine seară, la Gossip. Cu cine bem o bere?

via Cabral.

Acesta este un coş DE GUNOI. Pe jos, în faţa lui, imaginea demonstrează că oafele şi cîrnaţii corporatişti din America House au nevoie de un curs practic de utilizare a respectivului recipient.