DESCHIS LA VOLUNTARIAT

Am învăţat să gătesc de nevoie şi am aflat foarte devreme că treaba cu bucătăreala porneşte de la ceea ce azi numim „planning”. Lista de cumpărături e un motiv de băşcălie pentru tîmpiţi. Un bărbat în piaţă, cu lista de cumpărături în mînă, încă mai naşte hliziri gălbui în rîndurile mitocănimii trecătoare. „Iete, l-a trimis nevastă-sa cu lista la piaţăăăăhăăă!” Never mind, altul e subiectul.

Înîi am cunoscut lista. Apoi a fost explozia de culori, mirosuri, interacţiuni şi consistenţe din Piaţa Ceair, din Piteşti. Aşa am aflat experienţial că gastronomia începe acasă, cu pixul şi lista, după care continuă cu piaţa, cumpărăturile, iscusinţa şi voluptatea alegerii. După care gătelile per se. Într-o familie în care ze main food provider era profesor, weekend-urile începeau cu meditaţii. Cel puţin pe vremea lui Ceaşcă. De-aici au apărut primele experienţe în jurul aragazului.

Mai apoi a intervenit pofta de experiment. De ce să-ţi încălzeşti mîncarea din oala „săptămînală” cînd poţi încerca propriile combinaţii? Apoi perioada facultăţii, cu orezul de pe reşou şi cu primele ocazii de a-i hrăni pe alţii la modul propriu. Restul e destul de vizibil pe-aici.

Am de dat. Am mult de dat. Aşa că, dacă auziţi / ştiţi / vă ocupaţi direct de / plănuiţi vreun proiect social în care e nevoie de bucătari amatori şi pricepuţi, mi-ar plăcea să umplu un spaţiu din el, cîteva ore din weekend. Dacă proiectul nu există încă, dar cineva ar vrea să se apuce de el şi încă nu ştie cum sau are nevoie de conexiuni, pot da o mînă de ajutor şi la capitolul ăsta. Dacă e nevoie.