JUSTIFICĂRI FĂRĂ SENS

Nu ştiu dacă am văzut pe ditamai tarlaua internetului vreun „how to” referitor la prieteni, la cîţi e bine să ai şi la cum e bine să-i triezi şi să-i clasifici. Probabil că aceia care n-au făcut şi din asta un subiect de metodă rapidă pentru rezolvat probleme, au făcut apel la bunul simţ.

Sînt după o discuţie telefonică de aproape o oră, în care a trebuit să justific de ce:

• nu cultiv relaţii conjuncturale pe post de prieteni
• nu ţin să diversific relaţiile din jurul meu doar ca să consider că am mulţi prieteni, deci că sînt fericit
• nu trec peste greşelile flagrante de comportament şi nu dau romanţata „a doua şansă” mai ales atunci cînd nu sînt convins de caliatatea certă a indivizilor care (cred ei că) ar trebui s-o primească
• nu vreau în jurul meu oameni care au o părere despre orice; at least nu pe post de prieteni
• nu mă simt confortabil cu indivizi care, ciclic, aprofundează aceleaşi cinci pînă la zece subiecte pe care se consideră dibaci
• nu am o listă de oameni pe care să-i fezandez doar ca să nu ies la film, la club, la cîrciumă sau în parc doar cu nevasta; dacă vrea şi ea, e perfect; dacă nu, mă pot duce şi singur, ea nu se supără
• sînt un individ prea dificil pentru a le cere altora să încerce cu tot dinadinsul să mă suporte.

Nu, nu caut prezenţa altora doar ca să-mi împlinesc menirea de animal social. Şi de ce-aş face-o, atîta vreme cît nici măcar pe aceia pe care-mi doresc să-i văd cît mai des, nu reuşesc?