Mi-am propus destul de multe pentru weekendul ăsta, e deja ora unu pm a zilei de sîmbătă şi abia ies din cîrpe. Mai tîrziu, despre primul meu quiche (pătrat hehehe), făcut aseară, dar penrtu care, ca să vi-l arăt, trebuie să mă duc să-mi iau un cablu lăsat la birou. Quiche Shiitake e cu pastă de mazăre şi multe ciupercuţe. Azi sigur mai fac unul, cu ficat. Apoi mai am două chestii la care trebuie să lucrez şi să fie gata duminică seara. Mai trebuie să-mi caut un sacou negru, casual. Any suggestion? Plus multe urgenţe de natură casnică, plus o tură mîine seară, la concert pentru Erika 2. Ne-auzim printre ore.

Campania pentru resigilatele de la eMAG a debutat astăzi online. Cu un banner senzaţional şi un filmuleţ de-a dreptul funny. Mai urmează.

În legătură cu o campanie penibilă, în care românii sînt iar un fel de ciudaţenii ale naturii. A scris cu foc Doru Panaitescu, sînt sigur că au mai scris şi alţii. Am fost, în parte, de acord cu Anthony Bourdain, dar endorsarea tendenţioasă a chiftelei din zece vaci mi se pare de-a dreptul trivialitate. Deocamdată o contribuţie măruntă, dar am o bănuială că vor mai apărea şi altele. Facem campanie?

Am făcut poza asta duminică pe la prînz, în Titan, lîngă Auchan şi mi-am amintit de imaginile sumbre ale primilor ani de după ’90, cînd „şantierele patriei” zăceau neatinse decît de hoţi, pe care au ruginit utilaje de miliarde de lei şi care serveau drept toalete publice pentru trecătorii izbiţi de nevoi urgente. Oare astea cît vor sta în neclintire?

Nu e decembrie să nu curgă întîmplările faine în averse. Mîine seară, cu Dorin şi Boby (pe cuvînt de onoare că de-acum las Z în loc de Y, pentru că şi Bobbz, ca şi Butterz, sună mai bine) să-l vedem pe Dan (alias Tînga – pentru mine şi Bobbz – şi alias DJ Star pentru multă lume) la Urban. Fuck! Cîte link-uri pe centimetru pătrat!

Miercuri, la Pat Lounge, V.I.P. Party cu mai vechii amici de la Orkla Foods, pentru care acum doi ani am mai prestat şi ca event manager la redeschiderea fabricii „Ardealul”, de la Covasna, şi ca MC la eventul de încheiere pentru o campanie, la Buftea. Joi tot cu Dorin, la petrecerea de Crăciun a micuţului său holding :). Pe 15, la Gaia, Hippie Party cu OMV. Pe 16, înapoi la Pat, pentru White Party, cu Nestle. Pe 10 e ziua naşei, zi mare, cu cruce la calendar. Mai sînteţi mulţi, nene? Io „de ziua mea” cînd dau de băut?

Bălălăul din imagine „a servit masa” duminică după-amiază la Tulin. A servit specialităţi tradiţionale libaneze, apoi a sorbit discret o cafeluţă, ridicînd cu eleganţă degetul mic de fiecare dată cînd a apropiat ceaşca de buziţele suave, s-a răscrăcărat savant după ce a terminat de scobit în dinţi şi de rîgîit pe sub mustăcioară. S-a simţit elegant în costum, sugrumat regulamentar de cravată, accesoriu adăugat special pentru o (primă) vizită într-o locantă atît de subţire, în care subsemnatul n-are nici o problemă dacă intră îmbrăcat în hanorac şi în blugi. Nu-l dă nimeni afară şi personalul nu strîmbă din nas. Apoi bălălăul a verificat la fel de elegant, cu telefonul, dacă nota de plată e corectă, şi-a adunat suita şi a plecat satisfăcut, ţinînd într-o mînă floarea în ghiveci pe care tocmai i-o oferise uneia dintre femelele grupului (cu ocazia prînzului tîrziu?) şi în cealaltă – plasa cu resturile de la masă, împachetate pentru acasă. Ochelarii de soare au stat tot timpul la locul lor.

Dacă primesc un mesaj de la Cabral, în care îmi spune că un film, o carte sau un spectacol merită atenţie şi preţ, există 90% şanse să am încredere în ceea ce-mi recomandă. Pentru că noi toţi îl iubim pe Cabral care scrie, tresare, simte, cumpăneşte şi rîde, nu-i aşa? De multă vreme simţeam nevoia unui site care să-mi spună, cu un „personal touch”, ce ar fi bun pentru mine. Asta va fi, de la un moment înainte, CeRecomand.ro, un site pe care Cabral şi o ceată veselă au hotărît să-l scoată la lumină. Eu aş vrea să-l folosesc cît mai des şi cu rezulta(n)te fericite cît mai multe.

Cînd sosurile dichisite intră în scenă, bucătarii devin tipicari şi meticuloşi. Sănt departe de dibăcia adevăraţilor meşteri în sosuri, dar de data asta mi-a ieşit. Sosul pe care mi-am permis să-l botez „buttery” (deşi nici varianta „butterz”, scrisă de cîteva ori din cauza dificultăţilor pe care încă le întîmpin la folosirea tastaturii cu diacritice, nu sună rău) s-a aşezat perfect pe un piept de pui rumenit şi pe insuliţa de piure dres cu lapte şi unt. Suficient cît că vădoriţi ca ora prînzului să vină mai repede.

Unii dintre voi, cîţiva, probabil că ştiţi imaginea din stînga de prin aprilie, cînd vă întrebam ce vedeţi dimineaţa, cînd vă treziţi şi aruncaţi o privire pe fereastră. Mă alintam ca cioara în laţ că eu sînt privilegiat, am pile unde trebuie, intru în contact cu Bărbosu’ de la prima deschidere de ochi. Iluzii meschine, bre… Iete ce cur de ceaun de cositor mi-e dat să admir de-acum înainte. Ca să fie treaba treabă şi ca să ştiu clar cine cîştigă în toată afacerea asta. Viaţa e greu.

O ştiţi pe-aia veche cu „diferenţa dintre Ploieşti şi Piteşti e că la Piteşti nu poţi să te Ploieşti”? Mie asta mi s-a părut că-şi povestesc cele două săgeţi din imagine.