Am primit astăzi un cadou de Crăciun de la Prima TV. Cel mai mult m-am bucurat pentru pungă.

Wurlitzer este brandul care ar putea lesne substitui întreaga istorie comercială a „coin operated vending solutions”. În româneşte ar suna cam bizar toată treaba asta. Wurlitzer este o poveste care începe din muzică, la sfîrşitul secolului al nouăsprezecelea. Nu degeaba se află astăzi în marea familie a brandurilor reunite sub un alt nume greu: Gibson. Am aflat ceva mai multe despre Wurlitzer în urmă cu vreo cinci ani şi ceva, cînd un exuberant dar plin de succes om de afaceri român credea că le venise vremea şi în România. Era cîţiva paşi în faţa realităţii.

Atunci am atins şi am văzut cum funcţionează cîteva dintre modelele de jukebox produse de ei. Impactul vizual şi calitatea sunetului mi-au întregit atunci admiraţia generată de povestea brandului. Astăzi mi-am dat seama că apariţia lor la metrou şi în alte spaţii publice a trecut aproape neobservată şi zău că un nume atît de important ar merita ceva mai multă atenţie. Nici măcar în toată şarada cu „tonomatele” nu mi-am adus aminte să scriu despre asta.

Despre istoria Wurlitzer.

Secţiunea de la Gibson dedicată produselor Wurlitzer. 

MUST, pentru pasionaţi: nu rataţi muzeul şi galeria cu printuri vechi.

Varianta românească a celebrului şi captivantului Monopoly, produsă în Irlanda sub licenţă Hasbro şi importată exclusiv de Noriel IMPEX, încearcă să ne convingă încă de pe cutia jocului că geniile imobiliare şi financiare n-au nevoie de prea multă carte. Şi deloc de aia de gramatică.

Azi am primit un cadou absolut inteligent şi m-am gîndit la eternele agende şi calendare de care nu s-au despărţit de ani de zile o grămadă de companii cu pretenţii mai mari sau mai mici. Dar mi-am amintit şi de calendarul în formă de moară de vînt, pe care trebuia să-l asambezi singur, primit prin ’99 de la Connex. Cît de greu o fi să te gîndeşti din timp la cadouri „de firmă” care chiar să aibă un efect asupra celor care le primesc? Ştiu, scuza cea mai simplă vine dinspre limitările de buget, dar pe cuvînt de onoare că, pus într-un context atrăgător, un capăt de sfoară innodat ar putea impresiona mai mult decît o cărţulie standard, personalizată (şi de tine) pe coperta de vinilin. Sau piele. Tot un drac.

Campania resigilatelor de la eMAG continuă cu a doua execuţie din cele trei realizate de gmp. Astăzi – „Laptop la cheie”.

N-aş crede că a preluat o parodie atît de bine scrisă fără să citeze o eventuală sursă, cam ştiu de ce e-n stare cănd are chef, aşa că pun mîna dreaptă pe grătarul cu mititei că versurile îi aparţin. Ieri dimineaţă am făcut „lectură la masă” cu ele în opănspeis, a zîmbit chiar şi Doamna Sfinx.

„Pe o stânca neagra, într-un vechi satuc,
chiar într-o casuta, lânga un patuc,
plânge si suspina o batrâna mica,
care are fiul cât un pustiulica.
Caci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseara si n-a mai venit.
Celularul suna noaptea jumatate.
Nu-i semnal, si totusi: – Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit,
n-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit.
Sun din Capitala, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Capi­tan e dânsu’, e ca la armata.
Mica mea ostire fuge sfarâmata.
Vine criza, foamea, oamenii ma-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

Să nu mai pun niciodată mîna pe un aparat foto sau să-mi iau unul mai bun? Link.

Lume mai puţină decăt data trecută, după modelul „las’ că mai merg şi alţii de data asta”. Ce-i drept, seara de duminică stă în picioare pe post de circumstanţe atenuante, dar tare m-aş fi bucurat să fim mai mulţi. Poate data viitoare. Au cîntat Spin, Vama şi Direcţia 5, dar cei din urmă nu m-au mai prins. Cabral, what’s next? Ce zici de un „hugs & kisses” cu vedete, în faţa Parlamentului?

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=zX9RnWfoCbs]

A doua îmcercare, a doua variantă. Treaba foarte interesantă în povestea asta cu quiche-urile este că, de fapt, într-o foaie de aluat poţi coace cam…orice îţi trece prin minte şi are, totuşi, un pic de logică. Pentru detalii, clic foto.

Este pentru prima oară cînd mă aventurez în direcţia unui quiche, dar nici măcar pentru premiera asta n-am ales să respect regulile făcute de bucătăria franceză parcă prea conservatoare şi preţioasă în gloria ei de veteran cu pieptul plin de insigne şi decoraţii. Pentru detalii, clic pe imagine.