Exagerează ochiul meu sau bradul ăsta al lui Oprescu, cel de la Universitate, pare foarte…Heineken? Cel puţin în secvenţa în care, după ce e complet stins, vezi doar „scheletul” de un verde suspect şi steaua roşie din vîrf… N-am reuşit să fotografiez chiar momentul ăla, da’ asta n-are-a face cu bănuiala mea.
Uite că online se poate şi asta, fără să ne doară burta şi fără să strîmbăm din nas: astăzi, micul dejun de ieri. Pusă la cale cu Boerescu încă de pe la jumătatea săptămănii, pot spune că sesiunea de omlete a fost o reuşită, sub ochii de o vigilenţă expertă ai dumnealui.
Despre omlete poţi spune orice, mai puţin că sînt o chestie banală, la care se pricepe oricine. Pot avea gust sau textură diametral opusă chiar dacă, în principiu, ingredientele sau variantele de pregătire se apropie mult. Aşa a fost şi ieri dimineaţă. Dorin: ciuperci proaspete, feta, ierburi. Eu: ardei roşu, telemea de Sibiu, caş afumat. Varianta în ambele cazuri a fost „scrambled”.
Omleta lui Dorin a fost serioasă, şi-a declarat de la început intenţiile: „Sînt o omleta cu ciuperci şi bucăţi mari de brînză, sînt un mic dejun dar vreau să mă ţii minte toată ziua, aşa că îţi las în memoria gustativă aroma ierburilor rîşnite proaspăt. Vreau să te hrănesc, dar vreau să mă şi ţii minte.”
Ca şi el, am ales varianta obişnuită pentru sîmbătă dimineaţa, omleta foarte cheesy la propriu, din care de obicei scot jumătate mai devreme, pentru că doamnei îi place mai „udă”, mai ţinînd tigaia pe foc încă vreo două minute pentru porţia mea. Plus beţe de castravete proaspăt, care după mine fac măcar 25% din succes. În sensul că omleta şi castraveţii fac succes împreună. :D.
Pe Silviu îl ştie toată lumea. Poza e făcută la plesneală, cît încercam să-i explic că şi eu prefer să „dau fără blitz”, dar că nu iese mare lucru pe lumina din club. N-am idee cum a apărut şi Jack Daniel’s în ecuaţie, prima dată nici nu l-am observat. De fapt cred că a devenit mai vizibil doar după ce am trecut imaginea în grayscale. Mi se pare foarte…rock.
Port calendarul ăsta în portmoneu de cîteva săptămîni, cu gînd să-l scanez cum se cade şi să-l ofer posterităţii.
Greu de crezut, dar chestia asta din imagine este, da, un om. Individul face parte din galeria acelor figuri pe care sînteţi siguri că le-aţi mai văzut undeva şi cărora vă este imposibil să le asociaţi un nume. Cosmin Natanticu e pe la televizor de ani de zile, a schimbat pînă acum cîteva zeci de formate şi, în general, îi face pe oameni să rîdă cam de cînd îşi arată mecla.
Pentru că încă e piaţă, Natanticu şi alţi trei colegi de celulă îşi încearcă norocul într-un stand-up ceva mai fizic decît al celor veniţi mai devreme pe scîndura cafenelelor bucureştene. Jokers este numele trupei care marţi noaptea şi-a luat botezul chefliilor tîrzii ai unui club din Regie.
Cosmin Natanticu, Marius Coanda, Catalin Iliescu si Claudiu Constantin sînt deocamdată tributari mai degrabă umorului generat de mimică, dat cu curu’ de pamînt şi texte porcoase, dar am văzut multă ambiţie şi destulă spontaneitate, mai ales atunci cînd în fundul sălii apar doi tîmpiţi cu multe beri la bord, care îi şicanează cu suficiente replici în răspăr, menite să le ridice mingi la fileu.
Baftă!
Între timp Photobucket s-a autosesizat din cauza pozei cu falusurile gonflabile de mai devreme, iar eu mi-am adus aminte de primul avertisment luat de antena 3 de la CNA, la doar cîteva zile după ce începuse emisia. Mărul discordiei fusese un reportaj în care, la opt şi ceva dimineaţa, Dana Deac vorbea despre un tîrg erotic, cătuşe cu blăniţă şi alte chestii de-astea foarte matinale.
Dacă vrei la prînz o ciorbă în Plaza, în principiu te duci la Ancuţa. Prima oară, cît să afli că e rece pentru că „altfel se topeşte caserola”. Aşa că a doua oară nu mai rişti, te duci la KFC. Ştii deja matematica de Kentucky, conform căreia 1/2 de aripă + 1/2 de aripă = 2 aripi, nimic deranjant în afară de senzaţia profundei vinovăţii că manînci mizerii. Well…KFC aplică măsuri de criză. Să vă explic:
Aceasta este o aripă de pui. Linia mai lungă este reprezentarea matematicii KFC de pînă în momentul crizei din 2008. A doua linie demonstrează că, de fapt, 1/2 de mai devreme poate deveni 1/3, astfel încît 1/3 + 1/3 + 1/3 să poată fi egal cu 3 aripi! Cînd am găsit metacarpienele în farfurie, pe post de o (1) aripă, mi-am dat seama că, în vremuri de grele primejdii economice, KFC ar putea să treacă la un plan C, mult mai sigur: gheare, capete, gîturi şi chiar extremităţi de tîrtiţă pe post de nuggets. La fel de simplu, celebra abreviere ar mai putea primi un C la final, întregind titulatura pentru vremuri de criză: Kentucky Fried Chicken Claws.
Blik e un cotidian „de consum”, din Ucraina, editat de Adevărul Holding. Ca orice ziar de consum, el conţine multe ţîţe şi alte subiecte menite să hrănească pofta consumatorului de şoc, sex imaginar sau hăhăială mainstream. Ca şi în România, genul ăsta de ofertă se bazează foarte clar pe o cerere considerabilă, demonstrată. Atîta vreme cît conţinutul nu îndeamnă la replicarea sau promovarea unor practici ilegale sau de natură să lezeze integritatea fizică sau morală a cititorilor (atenţie! a cititorilor!), eu unul nu văd de ce ar trebui să ne lamentăm. Cum foarte corect zicea o replică în filmul despre Larry Flint, n-ai cum să consideri prostul gust o crimă, n-ai cum să pui sub acuzaţie pe aceia care fac uz de el.
Cazul. Blik publică astea: una, două, trei. În Ucraina există un fel de Inchiziţie mult mai tare, se pare, decît mieluşelul autohton ce răspunde la apelativul „CeNeA”, care poartă o denumire pe măsura faptelor sale de vitejie. I-auzi ia: National Expert Commission of Ukraine on the Protection of Public Morality. Tare, nu? Ce zic ăştia despre imaginile de mai sus:
Întîi constată.
Design realizat de
Cele mai voi