DESPRE CLIPUL „MISTER GEOANĂ, I FUCK YOU!”

duminică, 30 noiembrie, 2008 la 4:01 am

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=O8eLy-8HyZg&eurl]

Fragmentul de mai sus, ca şi restul din seria urcată pe YouTube de către userul prostean898, face parte dintr-un debate training, tehnică utilizată adesea în cazul candidaţilor ce participă la emisiuni televizate. Echipa de consultanţă identifică o serie de teme în general de atac ce ar putea fi utilizate de către competitori sau împotriva acestora în timpul dezbaterilor, unul sau mai mulţi consultanţi joacă rol de inamici, candidatul putîndu-şi pregăti astfel variante de răspus şi atitudine pentru dezbaterile reale.

Am făcut acest preambul în primul rînd pentru aceia care n-au înţeles din prima ce se întîmplă exact în acele imagini. Tăriceanu este clientul, Dan Andronic joacă rolul lui Mircea Geoană, iar Bogdan Olteanu pe acela de Teodor Stolojan. Limba engleză este posibil să apară în ecuaţie mulţumită unor colaborări de moment ale lui Dan Andronic. Aşadar Olteanu nu laudă PD-L în calitate de liberal, ci în aceea de kagemushă a lui Stolo.

Interesant: primul clip este urcat în YouTube de către utilizatorul aderfriend pe 28 noiembrie, cu specificaţia „Lovitura finala: Bogdan Olteanu si Tariceanu vireaza catre PDL. Filmare document cu cateva zile inainte de alegeri. Si asta nu e totul…” Explicaţiile (pentru tîmpiţi) ale lui Dan Andronic apar in Cotidianul de sîmbătă, deci au fost date tot vineri. „O să mai punem…” spune el la un moment dat, probabil înainte de „Eu bănuiesc că a fost vorba de serviciile de informaţii…”, cînd se referă (pentru tîmpiţi) la posibila modalitate în care imaginile au apărut pe YouTube. Userul aderfriend este înscris pe YouTube de pe 22 iunie 2006. Userul prostean898 s-a înscris pe 29 noiembrie 2008. 

INTERNET FĂRĂ CRAVATĂ, LA JADOO GARDIN

vineri, 28 noiembrie, 2008 la 11:33 am

Bogdan Manolea a adunat aseară cîţiva oameni sub pretextul „ce se întîmplă cu blogurile / site-urile politicienilor între campaniile electorale”. Sigur că n-am discutat despre asta nici măcar în treacăt, dar cîteva chestii tot ar fi de menţionat, aşa cum le-am decantat din punct de vedere personal, că de-aia scriu pe un blog care-mi poartă numele, nespa?

  • Somodi Zoltán e un tip rezonabil chiar şi în condiţiile în care e candidat UDMR intr-un colegiu din Berceni
  • Vivi înţelege America mai bine decît mai poate el acum înţelege România, motiv pentru care-l admir chiar dacă nu mi-a dat şi mie cartea lui de vizită de la Google :D
  •  Eu în general am o atitudine deferentă şi defetistă în faţa sociologilor, aşa că l-am ascultat cu atenţie şi pe Romulus Oprica.
  • Pe Dorin nu l-a convins nimeni că de la votul lui porneşte marea schimbare a mentalului popular.
  • Am reuşit să fiu de acord, în unele privinţe, cu Sorin Tudor. Nu m-aşteptam.Cred că nici el.
  • N-am apucat să-l taxez pe adolescentul INconstantIN în legătură cu „prostia făcută de votezi.ro„, dar îi respect admiraţia pentru clipurile „sociale” în care şi-a găsit loc pînă şi Cosmina Păsărin.
  • Am strîns mîna moale şi umedă a lui Dragoş Dehelean. Aştept efecte secundare.

NEW KID IN (MY) TOWN

joi, 27 noiembrie, 2008 la 3:16 pm

De astăzi, in blogroll puteţi găsi „Lumea lui tati”. Atît.

SE NASC NOI HOLOGRAFI

joi, 27 noiembrie, 2008 la 12:57 am

Uninominalul înseamnă mult mai mulţi bani pe piaţa consultanţei electorale, a producţiei publicitare şi a micilor evenimente de tăpşan sau casă de cultură. Astfel de oportunităţi nasc valori incandescente, ce palpită preţ de o lună sau reuşesc să dăinuie pînă la campania următoare. Desigur, nu oricine are acces la un recital cu Bănică la preţ de campanie, preţ ce uneori poate ajunge şi la 20,000-30,000 de euro.  La nevoie, te cîrpeşti şi cu ceva talente locale.

formatia Donald

PENTRU SESEJIŞTII RECOLTA ’98

joi, 27 noiembrie, 2008 la 12:45 am

În cazul în care treceţi pe-aici, vedeţi că distinsa fostă colegă Mara Bănică vrea să organizeze un fel de sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema „Cine mai poate bea ca acum zece ani?”. Înţeleg că puteţi face rezervări pe adresa ei, adică mara.banica@gmail.com. Cre’ că o să fie şi cu vedete, chiloţăreli, femei cu barbă… Nu ştiu cît e biletu’, daţi mail la doamna. Distracţie plăcută. Io vin doar dacă vine şi Ada Demirgian şi recită din Paul Miclău.

SURPRINZĂTORII ASASINI

joi, 27 noiembrie, 2008 la 12:29 am

De ce unul dintre stereotipurile din ştirile despre sinucigaşi, violatori sau asasini de ocazie trebuie să fie neapărat o frază despre cît de cuminte, de liniştit, de harnic şi de respectuos păruse protagonistul pentru vecini sau colegi pînă la momentul fatal? E common knowledge că de la un coleric mai rar te aştepţi să-ţi înfigă o bardă în moalele capului, pe cînd majoritatea marilor ucigaşi din istoria universală a infracţionalităţii erau nişte liniştiţi şi nişte low-profile.

ÎN SEARA ASTA…

miercuri, 26 noiembrie, 2008 la 11:57 pm

…dintre toţi cei prezenţi in platoul dezbaterii electorale de la antenă, Gabi Firea a fost sen za ţio na lă! Despre resturi restul poate vorbim după ziua de luni. Da’ acu’ pe bune: n-o fi fost nimeni p’acolo să-i spună Luminiţei Anghel că apariţiile aproape transsexuale, gen Marcy Darcy, nu prind la electoratul din Sectorul 6? Asta chiar şi atunci cînd saluţi distinsa adunare ca pe scenă la Moţăţăi, cu „bună seara tuturor!”

RISCURI

miercuri, 26 noiembrie, 2008 la 11:53 pm

Ştiţi de ce e nasol să fii vedetă în România? Fi’n’că, pînă pune unu’ mîna pe tine şi te ajută să nu te mai dai jos din limuzină, rişti să te vadă telespectatorii în tramvaiu’ 41, nemachiată, cu părul lipit de cap, în cipici şi în blugi strîmţi pe un cur inexpresiv.

ÎN DULCELE STIL CLASIC

miercuri, 26 noiembrie, 2008 la 4:25 pm

Neah, nici o legătură cu Nichita ori cu sensibila lui poezioară. Ieri, pe la amiază, in spate la mine la întreprindere. O singură groapă şi prea mulţi grădinari.

groapa si muncitori

AUTOIRONIE

miercuri, 26 noiembrie, 2008 la 11:57 am

Faptul că imaginea de mai jos tronează pe un perete din zona centrală a Craioveni nu demonstrează neapărat că oltenii au umor, ci mai degrabă că turiştii este răi. Bugean o făcu pe-asta, o văzusăsăm şi io, dar n-avusăi Smena la mine. Mie-mi place fontul, să-l salveze un priceput şi să-i zică prazinzăuind.ttf.

craiova

Later: Şi încă una, de sezon.

candidat legum fructe