Pentru mama tuturor pisicilor din lume, ca să mă ierte că în ultima vreme am fost atît de absent şi înnorat. Cu dragoste.

Ora 12:25. Adineauri, pe Şoseaua Virtuţii.

De dimineaţă am auzit o ştire despre un mare accident petrecut noaptea trecută în Craiova. Un amănunt deloc neglijabil ar fi acela că accidentul a fost provocat de „un autoturism cu volanul pe dreapta”. Ce nu spune ştirea este că toate cartierele ţigăneşti din Craiova sînt pline de maşini înmatriculate în Marea Britanie. Nu, Marea Britanie nu este, de data asta, numele unei soţii de bulibaşă. Majoritatea ţiganilor craioveni au rude sau legături directe cu Regatul Unit, unde mulţi dintre ei aiu primit rezidenţă sau chiar „azil politic” atunci cînd, cu mai mulţi ani în urmă, au declarat autorităţilor că sînt prigoniţi pe motive etnice. Aşa că, între timp, prezenţa la volanul proptit pe dreapta a unui distins domn mustăcios şi întunecat ori a unei distinse doamne cu salbă de cocoşei în păr este un fapt banal pe străzile Băniei. Desigur, nu toate maşinile lor au numere de Anglia. Restul sînt înmatriculate in Franţa.

Sînt convins că nu noi, românii, am inventat aşezămintele cunoscute drept „Casa scriitorilor”, „Casa oamenilor de ştiinţă”, „Casa universitarilor” şi alte case de acest soi. Mă întreb, însă, dacă şi pe alte meleaguri edificiile denumite astfel sînt tot cîrciumi, ca la noi.

Ştiu, e o piesă clasică, nu lipseşte de la nici o lălăială de chef unde cel care cîntă la chitară are intîietate la gagicile integrate mai mult sau mai puţin etilic în sindrofie. Dar. Acum cîteva zile, un tip cărunt de tot, cu ochi albaştri, o cînta frumos la Victoriei, sub pămînt. Era sfîrşitul unei zile de noiembrie 2008, deci senzaţia pregnantă era de vomă, conform scenariului.

Moşul avea voce frumoasă, chitara suna bine şi-am cîntat cu el, încet, a doua voce. Ca atunci cînd pierdeam vremea sau iubeam sub salcia de la Piteşti, ca atunci cînd mergeam cu colindul nostru folkăit pe la toţi profesorii şi vecinii şi ne făceam praştie din cauza diversităţii şodourilor cu care ne dregeam glasurile. Ca atunci cînd vrăjeam, pe multipli de doi, corzi şi coarde, tamburine ingenue sau tingiri cositorite la greu de mulţi alţii, maracas-uri suple, cu glas studiat, sau bidoane din plastic ieftin care, indiferent de ce băgam in ele, sunau la fel.

Am cîntat încet şi-am plătit pentru asta. Trei lei.

Salut! Numele meu este Candidatul şi în campanie poţi să-mi ceri orice, poţi să mă întrebi orice, te invit chiar să mă calci pe cap dacă asta e tot ce vrei ca să mă votezi!

Accept, într-un final, anevoioasa dar legitima utilizare a tastaturii cu diacritice, dar în ruptul capului nu cedez în favoarea păsăreştilor „sunt, câine, mâine, pâine, nicio etc.”.

Adevărul este că semnul clasic, cu „atenţie, garaj” (ştiu, virgula aia face parte din exagerările mele…), s-a cam golit de sens. Posibil cu atît mai mult în Oltenia, unde oamenii n-au un apetit exagerat pentru procese deductive anevoioase. Adică de ce m-ar interesa pe mine că ai tu garaj? Şi de ce ar fi asta motiv de atenţie pentru mine? De ce ne-am pierde în detalii gen „Şantier în lucru! Ferea capu’! Cad cărămizi!” cînd am putea să ne rezumăm la un explicit „Atenţie! Îţi crăpăm ţeasta!”? „Atenţie, cîine rău!”? Nu! „Atenţie! Labuş îţi rupe curu’!” Specială naţie, parol…

PS: Ştiu, corect era „Iasă maşina”, bine că eşti tu deştept…

Aceasta este însemnarea cu numărul 1000 de pe acest blog.

Auzisem eu de pe la confraţi că treaba cu trade marketingul e complicată şi rareori aducătoare de celebritate, dar imaginea de mai jos, pe care la rîndul meu am detectat-o într-un magazin din Craiova, pare să ducă la extrem gloria în Pi O eS eM. (rimă voluntară şi intenţionată).