LUMEA E RAU, NE IAU LA MISTOU…
Buun…Dupa seria dudelor cu poza pe care le puteti vedea mai jos, rezultatul citorva ore de umblat prin frumosul oras al carui cetatean sint, am reusit sa-mi pun in ordine citeva ginduri legate de un subiect destul de sensibil in ultimele doua zile. Am avut rabdare sa urmaresc intreaga emisiune facuta in Romania de Antony Bourdain pentru Discovery Travel USA. Am citit reactiile lui Cristi Roman si dece. Am citit si insemnarea teleastului american. Ba chiar si comentariile de-acolo, care sint foarte…romanesti. S-o cautati pe-aia cu „…I hope she did not see you desecrate our country that way”, mi s-a parut vadimic-monumentala. Veleitati si informatii culinare? Este. Place la circiuma? Place. Traim in Romania? Cu placere uneori. Atunci sa purcedem la citeva afirmatii.
No Reservations. Asa se cheama productia in discutie. Adica: nu-i sunam inainte, nu ii anuntam ca venim, nu mergem in Brazilia sa mincam pizza si nici in Vietnam sa cerem foie gras. Mergem, eventual, la eschimosi, sa vedem cum spinteca aia foca si apoi ciugulesc cu delicatete din ficatul crud. Rezumat: formatul lui Bourdain este in afara tiparelor clasice, cu mese care trebuie sa arate frumos si cu Chisu perorind plictisitor. No Reservations surprinde reversul medaliei pe care orice cultura culinara e mai mult decit fericita sa o plimbe stralucitor prin fata camerei de luat vederi.
Episodul Romanesc. Avem locuri unde se maninca bine? Am stabilit deja ca individul nu asta cauta. Cu toate astea, prima aterizare s-a petrecut in incinta monumentului de prost gust, a speluncii cu aere interbelice obosite in care majoritatea strainilor sint plimbati de inteligentii nostri facatori de programe „off conference/summit/congres” sau mai stiu eu ce. Nimic iesit din comun pentru felul obisnuit in care intelegem sa ne distram oaspetii straini, nu-i asa? Castelul scos la vinzare si prezentat (rezonabil) de un ghid transformat in agent imobiliar (sau invers)? Romanism in stare pura, mai ales cind aflam ca, de fapt, castelul nici macar nu e al lui Dracu, Draculea, Draculica sau Vlead Di Impeilar. Bourdain s-a bucurat si la porcusorul de lapte, si la micii de la Gil (bine ca n-au ajuns zece metri mai la deal, la Cocosatu, unde micii au ajuns de citiva ani doar o amintire), ba chiar si la ciorba slinoasa din bodega cu musamale. Dar, vorba lui, astea nu fac „good television”.
Poate sa nege cineva ca a interactionat cu situatii si preparate autentice romanesti? Poate sa nege cineva ca stravechiul obicei al masacrarii, pirlirii si sectionarii porcului in batatura este un ritual sarbatoresc la care participa familia dimpreuna cu vecinii si alti apropiati? Sau ca, atunci cind apare o camera de luat vederi, locuitorii satului romanesc in deriva se imbraca in straiele de sarbatoare? Considera cineva ciudat ca un copil isi poate alege cu aceasta ocazie o bucata de sorici cald direct de pe animalul care agoniza in urma cu o ora? Sau poate ca e un neadevar in „in satele din zona, carutele sint mai multe decit masinile”, in faptul ca tara e plina de Dacii hirbuite, in faptul ca avem un umor mai greu digerabil de catre alte natii, ceea ce ii catalogheaza din start, in stilul romanesc clasic, ca fiind mai prosti decit noi… Decit noi, care cerem pentru filmare „zece euro pe metru patrat” si care ne bucuram de serviciile unor ospatari care te scuipa-n gura.
Inclusiv protagonistul recunoaste ca alegerea ghidului rus a fost o timpenie. Dar ma intreb si eu ca prostu’ citi dintre expertii in relatii internationale de pe la Externe, de prin sute de ONG-uri care pretind ca se ocupa de marketarea Romaniei in strainatate, citi dintre bloggerii activi din nisa culinara, oenologica sau turistica detin o lista (incompleta) a productiilor de televiziune importante care se ocupa de asa ceva? Citi dintre ei s-au trezit intr-o dimineata insorita si au scris trei rinduri intr-un mail, primele din incercarea de a initia o legatura autentica si amicala cu producatorii sau prezentatorii acestor emisiuni? Si mai apoi, dupa ce am reusit sa descoperim citeva subiecte comune si dupa ce l-am convins ca nu locuim intr-un cocotier, „Gigel, te invit in Romania sa-ti arat colectia mea de fluturi exotici si sa-ti fac o placinta cu brinza, poate bem si un vin si poate iti prezint si o curva autentica, sa i-o tragi pe Ciocirlia. Ce? Nu stii ce-i aia? Ia d’aici un empetrei, sa-mi zici daca-ti place!” E greu, nu? Cu siguranta e mai greu decit „Stimate Domnule Jamie Oliver, va rugam sa aveti amabilitatea de a ne vizita tara ca asa vrem noi, ca sa va aratam Castelul Bran si sa va provocam o mare si onorabila indigestie la Jaristea, taraf included… La finalul vizitei am vrea sa faceti niste poze cu niste sticle de vin ca sa ne mearga si noua vinzarile mai bine..” etc. etc. etc.
Desigur, citatele-astea sint pur imaginare, dar oare nu cam asa o ardem noi la relationare? Avem bucatarie traditionala indigesta si morbida? Avem! Avem simboluri interesante lasate in paragina sau exploatate mizerabil? Avem! Avem o tara draguta, un pic freaky, plina de gunoi si cazane pe patru roti? Avem! Avem un popor prin ancestralitate alcoolic? Avem! Avem specialisti care sa porneasca legaturi durabile de comunicare cu exteriorul pornind de la relationarea personala? N-avem! Am zis „specialisti”, nu Printul Paul si Nicu Gheara!
Avem bucatarie traditionala indigesta si morbida? Avem! Avem simboluri interesante lasate in paragina sau exploatate mizerabil? Avem! Avem o tara draguta, un pic freaky, plina de gunoi si cazane pe patru roti? Avem! Avem un popor prin ancestralitate alcoolic? Avem! Avem specialisti care sa porneasca legaturi durabile de comunicare cu exteriorul pornind de la relationarea personala? N-avem! Am zis “specialisti”, nu Printul Paul si Nicu Gheara!
partea asta spune tot! mi-ai stirnit curiozitatea ,am vazut in „diagonala”documentarul. pe ici pe colo ii tras de par ,in rest:asta-i tara fratilor!
exagerezi. ce descrii tu e romania ta, nu si a mea
So be it. Cind ai un pic de chef si unul de timp, poate le suprapunem, sa vadem ce iese. Nu cred ca slujeste nimanui sa avem citeva milioane de romanii disparate si subiective. Probabil ca de asta suferim cel mai mult. Avem fiecare cite-o romanie pe care o tratam la bunul plac.
Well, am scris si eu pe tema acum cateva zile…apropo, avem bloggeri pe nisa culinara ? In afara de doua bloguri cu copy-paste de pe diverse site-uri n-am vazut nimic.
Salut! Am vazut ca ai scris si ca rezonam in multe privinte. In zona culinara mai vad articole autentice razlete si multe recenzii. Nisat in adevaratul sens al cuvintului – nu prea.
Nisa culinara nu e atat de exploatata pentru ca nu sunt oameni buni care sa faca asta, pentru ca patronii de restaurante habar nu au ce inseamna servire si restaurant (asta se vede cel mai bine in orasele din tara, probabil in Bucuresti nu e la fel), habar nu au ce e acela internet, sit, email. Ca sa nu mai spun de meniul zilnic sau de diversitatea preparatelor culinare. Aproape 2 luni am sunat patroni de restaurante din Cluj, Timisoara si Oradea pentru cateva informatii despre localurile lor. Habar nu aveau ce e acela meniu zilnic, cand ii intrebam de specificul localului imi spuneau ca e international „noi servim de toate”, „daca scrieti de restaurantul meu sa spuneti ca oferim multe pentru pentru toate varstele” etc. Cu astfel de oameni nu poti sa lucrezi la un sit culinar, mai ales unul care sa se evidentieze si prin altceva in afara de cateva retete si o baza de date. Cum sa-l aduci pe Jamie Oliver intr-un restaurant care nu are nici macar un meniu zilnic, unde patronul ar pune de-o sarba pentru a aduce atmofera de kitch tipic romaneasca si i-ar servi sarmale cu mamaliga, pentru ca asta mananca romanii, desi localul sau e cu specific „italian”?! Ar fi multe de spus pe tema asta … dar mi-a pierit si cheful de tastat. Oricum emisiunea lui Anthony nu a fost atat de dezastruoasa pe cat a fost postul de pe blogul sau personal.
Tocmai m-am intors din Pitesti, unde am fost plecat toata ziua. Am mincat de prinz intr-o circiuma destuld e populara si de apreciata de-acolo, la Zahana. Am mai fost de vreo doua ori in trecut, fusese relativ ok. De data asta a fost jalnic. Ospatarita era „noua”, ne-a spus de la inceput ca habar n-are ce e in meniu sau ce ne-ar putea recomanda. Am mincat o inventie de ciorba, rezultata probabil sintr-o intimplare in oalele din bucataria indivizilor. Bucati atoase de pulpa de porc, plutind intr-o zeama dresa cu smintina taiata, toata treaba avea un miros de afumatura destul de nefiresc, probabil akutat de ceva arome sintetice. Coastele la gratar au avut acelasi iz de afumatura de laborator. Insotitorii mei au avut parte de surprize si mai mari. Unul – o tochitura „ungureasca”, din citeva bucati de aceeasi pulpa atoasa, citiva cirnaciori si rosii proaspete, plutind intr-un sos alb, insipid. Celalalt – o chestie care desi in meniu purta nume de cotlet, era insotita tot de cirnati si acelasi sos…
Acum in legatura (directa) cu ceea ce ai scris:
– probabil ca in Bucuresti sint mai multe circiumi cu internet, site si e-mail doar pentru ca e tarlaua mai mare; mi s-a intimplat de curind sa incerc sa rezerv o masa pentru ora 5 pm si mi s-a raspuns „la prinz e totul rezervat”.
– ramin la parerea ca un site bun despre circiumi este acela sustinut de consumatori si de adevarati pasionati de gastronomie, care accepta ca banii din asa ceva ar trebui sa vina dupa cistigarea autoritatii si credibilitatii. Cum imi spunea cineva acum citeva zile, „stii tu vreun blog culinar pe bune, care sa nu fie doar o adunatura de traduceri si de publicitate?”.
Da, acum chiar generalizez: n-avem cultura SERVIRII si ne intereseaza prea putin calitatea interactiunii dintre consumator si mincare+servicii. N-avem o scoala pentru asa ceva si, in primul rind, n-avem circiumari si personal de circiuma care sa fi apucat sau carora sa le placa sa fie, inainte de orice, CLIENTI.
da,tipic romanesc.eu am patit una si mai si ,nu intr-o circiuma ci intr-un spital.am fost sa-mi fac niste analize si asistentele de la lab. s-au purtat ca cu(cacofonie intentionata) niste gunoaie cu noi.revoltator ce oameni populeaza aceasta tara!