Posturi cu tagurile: "consumabile"

Ca ratasem subiectul la vremea rascolirii lui cu toate uneltele aflate la indemina scormonitorilor de senzational macabru cit mai consumabil. Hai sa va zic cum am aflat eu prima si intiia data ce sint aceia niste „metalisti”. Eram in tabara la Navodari (fara rime porcoase, ca va sparg!), sa fi fost foarte putin inainte de ’89 sau imediat dupa. Nu stiu cum aparuse prin zona o gascuta de citiva pletosi suparati, cercelati, in fine, the whole gear. Corpu’ profesoral de la comandamentu’ frectiei care era pe vremea aia marea tabara internationala de facut paduchi, diaree si cadre de nadejde s-a documentat din gura in gura, s-a reunit la diverse cafele si Pepsi la sapte lei luat de la cherhana, apoi a decretat: sint metalisti!

Apoi membrii corpului au purces la imprastiat groaznica poveste in rindul oitelor ratacite: metalistii sint o grupare satanista ai carei membri il invoca pe dragutul Satan in timpul unor intruniri destul de kinky, pe baza de muzica d’aia oribila, gaini carora le iau gitul, singe (de la gaini) pe care il imprastie pe pereti, dupa care fac sex in grup. Semne particulare: lungimea parului, cerceii (barbatilor), salutul cu aratatorul si inelarul ridicate din pumn.

N-as fi crezut in ruptul capului ca unul dintre cei mai gomosi, mai pretentiosi si mai dificili muzicieni mioritici, l-am numit aici pe Dan Teodorescu (Taxi), va imbratisa vreodata compromisul cu atita ardoare si devotament. Din punct de vedere muzical, „The Wizdiz Song” e o glumita pe care sint in stare s-o inteleg. O jucarie de vara in care cei care stiu ce cinta Taxi in mod obisnuit ar putea sa identifice si bascalie la adresa aprozarului muzical dance international, si kitch in doze controlate, dar si usurinta unor baieti cititi intr-ale muzicii de a aborda un gen de care sint cu totul straini. De admirat umorul de limbaj si accentul absolut inspirat, treburi pe care Teodorescu le-a mai jonglat si cu alte ocazii (SUA-UE sau Americanofonia).

Hai ca n-a fost greu si nici nu cred ca a durut foarte tare. Am inchis, in sfirsit, nota de plata a chefului electoral din mai. Fara multe vorbe sau tirguieli, semn ca uneori e bine sa fii rabdator cu traumele clientilor, cu procesele lor de autoevaluare si cu eventualele glisaje de comportament. Refuz sa cred ca rezolvarea a survenit analizei unor eventuale repercusiuni. In definitiv, toti avem „plecarile” noastre, toti trecem prin momente in care avem zeci de argumente pentru propriile gainarii, decizii aberante, respectiv tepe. Daca ne trezim repede si mai avem timp sa ne indreptam gafele, foarte bine. Daca nu putem singuri si avem prin preajma pe cite cineva caruia sa-i permitem sa ne deschida mintea, nu-i nici o rusine. Important este ce ramine cind tragem ultima linie. Daca nu da cu resturi care ne-ar putea inghionti constiinta mai tirziu, probabil ca am procedat corect. Posibil sa nu lasam neaparat o imagine imaculata in urma, dar deja asta este alta poveste.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=ppPKDFw9IFM&eurl]

M-am plictisit doar eu de ceea ce as putea numi categoria „glumite cu manele”? Un filon de continut si creatii mai mult sau mai putin originale, dar cu siguranta din ce in ce mai putin amuzante. Au dat unii manele la radio „generalist” si legal primele cinci-zece dati la misto, apoi pentru ca fanii genului s-au inmultit pe fracventa. Mai in gluma, mai in serios.

O poveste atit de simpla, incit poate fi spusa doar din imagini. Click foto.

L-am vazut mai devreme pe bardul Socaciu la inutila emisie a Mihaelei Tatu si mi-am adus aminte de niste lugubre zvonuri teveriste care mi-au ajuns in urechi in urma cu mai multa vreme. Ei bine, odata cu plecare „Surprizelor”, cel mai trist, cel mai dezgustator si cel mai rapanos simbol al televiziunii care suge de la trei tite se vrea simbata in prime time. Da, nevasta socaciului, membru marcant al C.A. al institutiei in cauza, nimeni alta decit Marina Almasan. Dar „se vrea” este aici o figura de stil. Oamenii din tvr spun ca adevarata mama a penibilului cotcodaceste in stilul caracteristic subliniind de fiecare data ca babanul slot de simbata seara i se cuvine si, mai mult, ca este singura „vedeta” a televiziunii nationale care ar putea sa preia mostenirea pretentioasa a Andreei Marin. Nu cred ca sint singurul telespectator caruia i se face gura punga de fiecare data cind da cu telecomanda peste micuta enervanta, asa ca am putea sa cream un grup de actiune, sa vorbim la National Geographic si s-o mutam. La zoo.

Un obscur pop-under mi-a oferit astazi o mostra de umor involuntar tip „IP relevance”. Cu siguranta nu e un caz izolat, dar numele localitatilor in care cica ar salaslui tinerele producatoare din ciberneticul mioritic face toti banii. Pentru onanistii ajunsi pe-aici din intimplare: sint fake, baaah!

Ca doi clauni, ca doi mascarici care sigur nu te fac sa rizi, ca doi saltimbanci de care pina si circul politic romanesc, altfel colectionar al tuturor urdorilor lipicioase de pe obrajii pamintului, pare sa se jeneze. Amendamentul lu’ Ghita si Ion la reglementarile CNA, ele insele suferind inca de cangrene si varice securiste, pare un strigat din gitlejul puturos si plin de flegma buna, cu aroma de Wiborowa si ciocolata chinezeasca, a frumosilor ani ai televiziunii-sanvis. Un cac*t intre doua telejurnale.

Pondere egala intre „stiri negative” si „stiri pozitive”. Care, probabil in viziunea celor doi bufoni, ar insemna ca linga o stire despre cum dorm si bashesc alesii in Parlament trebuie musai sa existe si una despre cit de repede si elegant au votat legea privind drepturile castorilor de bulboana. Dupa o agera crima cu 76 de lovituri de cutit, o apriga documentare despre cit de frumos creste iarba in cimitire. Dupa un caz de coruptie, carnetul de note al unui eminent fiu de ministru. Dupa un cal ucis in bataie, o poveste de succes pentru care nu poti taia factura. In fine, dupa o stire cu zece balaoachesi care au violat o batrinica, o frumoasa poveste de dragoste la gradinita.

Vara, cald, apa multa, fructe si parca o dai req de ciorba de burta sau de ceafa cu cartofi. In fine, in cazul modelinelor, il cam dai boalilor si pe el de piept de pui la gratar… Castraveti verzi si drepti cu iaurt? Cu un gind de usturoi si, eventual, citeva fluturari angelice din gene de marar? L-am numit aici pe Tzatziki, martie din postul prietenosilor si lacomilor greci. Doar un pretext pentru a va spune ca singurul loc (din Bucuresti) unde iaurtul grecesc e veritabil, adica exact acela pe care-l gasiti doar in Grecia, ramine Mica Ellada, magazinul despre care v-am mai spus. Are gustul, culoarea si consistenta ACELUI iaurt pentru care sint convins ca multi, gurmanzi sau gurmeti, ati facut sau ati putea face o adevarata pasiune.

Dupa semi-teapa de la Carnivore, ne-am luat, literalmente, potecuta, zece metri mai la vale. La Laguna Blu, pentru un desert cit de cit decent. Surpriza mare si placuta, in ciuda resturilor de tort deloc imbietoare de pe unul dintre rafturile frigiderului de pe terasa.