Posturi cu tagurile: "consumabile"

Stiam ca Oprescu, Piedone, Vanghelie si Ontanu vor cistiga. Oprescu – pe notorietate si pe telenovela de la inceputul campaniei. Piedone – pe notorietate, pe lipsa contracandidatilor si pe brandul de avocat necontractat al consumatorilor. Ontanu – doar din lipsa de concurenti reali. Vanchelie – pe el insusi:), dar si pe brandul negativ (pentru multi) al lui Bodu. Sint sincer surprins de victoria lui Chiloman, poate cel mai „discret” primar de sector din ultimii patru ani, mai ales in conditiile in care Murgeanu avea cam tot ce-i trebuia ca sa-l spulbere inca din primul tur. Negoita devine exponentul, simbolul acestor alegeri locale: ce conteaza la ce preturi si cine a executat cite ceva? important este ca a facut cite ceva.

Unii zic ca sint fitilist si malitios. Un gigantic analist in viata m-a facut pafarist. Eu cred ca sint doar mizantrop si nesimtit din cind in cind. Si cred ca nivelul de educatie si civilizatie al unui popor este definit de lucruri marunte sau, mai bine spus, emana din detalii si indicii aparent lipsite de importanta. Cind eram io mic, oja crapata si „sarita” de pe unghiile unei femei erau un turn-off insurmontabil. La fel sclipiciul din par sau de pe piele, parfumul prost si utilizat in cantitati masive, dantelele… Apropo de dantele, am preferat mereu sa aflu inca din momentul flirtului daca respectiva poarta chiloti de bumbac sau daca prefera insalubrele dantele sau lycra. Nimic exagerat pentru unii dintre voi, motiv pentru care va felicit.

Ideea asta foarte buna, de a marca 18 ani de la prima mineriada cu o bataie cu perne in Piata Universitatii, ar fi trebuit sa aiba doua misiuni: prima – sa le aduca aminte si victimelor, si calailor, si celor mici, si celor mari ca episodul asta ramine unul foarte dureros in istoria romanilor; a doua – sa demonstreze ca „societatea civila” nu este compusa din vreo doamne si-un domn, despre care nu stii niciodata catre ce directie a vietii politice si-au innoit optiunile. Luptatori cu perne – vreo 20. Aparate foto si camere de luat vederi – vreo 50. Bine ca macar perniada n-a pornit cu 1, 2, 3, si! Startul a luat pe nepregatite echipele de pe la televiziuni si le-a stricat micutelor rujate purtatoare ilegale de microfon momentul „directului”. In timpul „luptei” am auzit ici si colo replici care in ’90 multora le inghetau genunchii. „Ce, ba, esti intelectual?” „Ia-l p’ala, ca are barba si ochelari!”. Mai multe poze – miine, sper, daca isi revine fotoshopu’.

Si daca in fiecare clipa, in orice zi, in absolut orice colt din orasul asta prafuit ar putea incepe un mega-party? The huge disco ball is in town, the sun is shinning, tu ai vaiburile la tine? :) Asta vine in completarea obsesiei mele cu niste petreceri gigantice in pasajele subterane din Bucuresti.

L-am anuntat de multa vreme, dar nici timp si nici dispozitie n-am avut pentru a istorisi treaba asta. Nu sint intimplari iesite din comun, ci doar incercarea de a recompune o stare de-atunci. Probabil cel mai bun Guinness pe care l-am baut vreodata.

Pune mana pe o perna si vino sambata, 14 iunie, la ora 15:00 fix langa fantana de la Arhitectura (Universitate) sa ne batem de ne sar fulgii timp de 5 minute. Sarbatorim relaxat mineriada pe 2008 printr-un flash-mob fara vrajba si vanatai. Restul, aici.

I’m IN! Bine i-a venit cui i-a venit ideea. Poate bem si o cafea dupa :).

Zilele trecute am fost in vizita la OTV. Mai fusesem in urma cu patru ani, dar o singura data si fara sa am inegalabila ocazie de a sta in studio sau de a ma plimba prin mai multe incaperi. Acum am fost de mai multe ori. Am avut grija sa nu ma imbolnavesc nici de hepatita, nici de boli dermato-venerice majore. Am facut doar o bubita dulce la coltul gurii, dar nu stiu daca pe-aia n-am contractat-o din alte parti. Plasata, dupa cum bine stiti, in inima frumoasei noastre Capitale, intrarea de la OTV este strajuita de un paznic de cele mai multe ori jegos, transpirat si adinc patruns de menirea lui. Ii tin companie doi-trei stropiati ce-l asteapta pe Diaconescu asa cum fratii lor intru suferinta ii pindesc lui „pac-pac” iesirea din mausoleul de pe Kiseleff.

Ca sa ajungi la otv, iei un lift antic, cu iesire/intrare pe ambele parti. Liftul e ingust, asfixiant si geme la urcare. Liftul merge pina la etajul al cincilea. Otv e la sase, asa ca te ghidezi dupa mocheta distrusa, care acopera treptele pina la etajul superior. La OTV se intra cu buletinul. Portarul sau portareasa (ca i-am vazut pe-amindoi) au in jur de 60 de ani fiecare, se ocupa cu seminte, integrame sau libertatea. Nu-ti trebuie buletin daca stii sa-i zici seria pe de rost. Poti sa si inventezi, nu se supara nimeni.

Celor care isi duc zilele in cutii prin care aerul repune permanent in circulatie emanatiile tuturor creierelor si cururilor frecate de birouri, celor care fumeaza in masina cu geamurile inchise, celor care maninca pe tastatura sau la bufetul din cladirea in care lucreaza, celor carora le e teama ca o musca le poate provoca moartea, celor care se duc cu masina sa-si ia un pachet de tigari sau o cola, celor pentru care mersul pe jos sau sportul sint adevarate primejdii, celor care au uitat ca inca mai exista si altceva decit aparate, automate, inlocuitori si mult plastic, celor carora li se pare ca maninca sanatos daca la prinz baga ciorba de burta si ceafa cu cartofi, iar seara se rezuma cu stoicism la un iaurt 90% stiintific, le transmit cu drag ca in Bucuresti miroase a tei.

De la inceputul campaniei incerc sa nu uit sa scriu despre „de ce au partidele nevoie de consultanti externi” in campaniile electorale si abia acum mi-am adus aminte. Ceea ce o sa scriu mai jos este o concluzie personala, ca multe altele exprimate pe-aici, asa ca nu mi-ar parea rau sa ma contrazica cineva.

Intre anii cu alegeri de orice fel, partidele politice se relaxeaza pina la flascitate din punctul de vedere al consolidarii interne sau al disciplinei organizationale. Asta include si o lipsa profunda de interes pentru a creste indivizi, pentru a-i educa politic si pentru a le cultiva talentul. Racolarea de parlamentari din alte parti sau de vaci de muls nu intra in capitolul asta, intrucit pare a fi singura incercare de fortificare a anilor neelectorali. Asa ca vine „al patrulea an” si, odata cu el, intrebarea „cu cine facem campanie?”