Posturi cu tagurile: "consumabile"

Stiti ce cred eu despre „schimbarea sistemului” pe care o asteapta toata lumea ca pe un cires copt? Eu cred ca porneste de la lucruri foarte simple. Mai cred ca nu tine nici de regimul politic, nici de citi bani ai in buzunar si nici de citi ani de scoala ti-ai adaugat sau nu in educatie.

Un lucru foarte simplu ar fi ca mamele, tatii si bunicii sa nu-si mai tirasca odraslele de mina printre masini, atunci cind trec strada pe unde vor muschii lor, chiar daca prima „trecere de pietoni” e la doar citiva metri. De fiecare data cind vad un episod de-asta imi imaginez piticul trimis pentru prima oara singur la piine, asteptind regulamentar sa treaca majoritatea masinilor care par mai aproape decit sprintul lui pina pe trotuarul celalat. Ar fi extrem de simplu ca acesti cretini care au facut copii inainte sa invete sa respecte niste reguli banale sa le explice cretineilor in devenire ca strada le rezerva o multime de pericole daca nu au educatia minima de a sti sa o foloseasca. Nu-i poate condamna nimeni ca acolo unde si-au petrecut prima parte a vietii, la tara, nu existau semafoare. Sau ca treceau vreo trei pina la cinci masini prin fata bancutei de linga poarta, unde-si definitivau educatia.

Un alt lucru simplu, extrem de simplu, ar fi sa

Abia acceptasem ca seria „99 de pete” a lui Dero Surf e una indrazneata. La primul spot, acela cu ciorba de burta, chiar m-am entuziasmat intru absurd revolutionar si coaie creative. [intre timp m-am oprit din scris si am recitit articolul publicat in 2004 – aproape execrabil]. Ce-i drept, buna treaba cu ciorba de burta in zona detergentilor. „Nepoateeeee” mi-a cam zgiriat timpanul chiar daca s-a pastrat in zona cit de cit coerenta, in timp ce siropul de tuse si petele de pipi mi-au intrat direct in slotul de sitcom prost, cu glume fizice.

Campania a fost proiectata pentru

Vorbitori de marca despre planningul publicitar si de media, creativitate si comunicare digitala. Nu reusesc sa merg, dar sper ca doi dintre colegii mei sa fie acolo. Mai multe detalii aici.

Asa arata status-ul de ym al lui Miron Ghiu acum vreo doi ani, dar intrebarea asta, in forma asta, imi revine in minte de fiecare data cind biroul meu pute a mahorca, cind ma trezesc tusind in toiul noptii sau cind observ cu groaza ca am depasit, din nou, orice limita. Continuu sa cred ca e o problema de control, de gest. Nu mi-e niciodata pofta de gustul unei tigari sau de mirosul fumului. Sigur, identific amintiri olfactive despre cum mirosea o tigara Assos in ’90 sau despre aroma inconfundabila a unui Rothmans regular. Dar nimic din continutul unei tigari fumate nu imi lasa amintiri atit de puternice incit sa imi mai ceara una si inca una… 

Practic urasc tot ce tine de acest obicei timpit, dar…

Probabil ca ramasitele de singe evreiesc ma tin mai degraba in zona lui „tara mea e acolo unde mi-e bine” din punct de vedere general declarativ. Cum sint inca aici pentru ca asa am hotarit ca e mai bine, am citeva momente pe an cind ma simt foarte patriot. De ziua nationala, cind se cinta imnul in toate felurile, cind joaca echipa nationala, de Pasti (am petrecut o singura data sarbatoarea asta in alta conjunctura si mi-a fost foarte rau) si la Eurovision.

Nu mi-a placut Todomondo nici cind se chemau Locomondo. Selectarea lor ca finalisti mi s-a parut o nedreptate chiar daca n-am auzit toate piesele romanesti. Mi s-a parut nedrept pentru ca piesa era proasta. A cistigat multumita plurilimbismului pe care au mizat organizatorii teveristi romani. Din gasca, singurul care mi se parea OK era Kamara, pentru ca e un romanas simpatic in franceza lui coloniala.

Numai ca la finala din seara asta

Muzicianul ma sunase cu o seara inainte, sa ma invite la un mic recital in Event Club una dintre cele mai sinistre bombe de pe piata bucuresteana. Nu-i dau numele pentru ca blestematii astia de robotei ar putea considera drept relevanta legatura dintre numele artistului si clubul despre care va povestesc. De-asta nu veti gasi nici virgulele dintre numele clubului si apozitiile pe care i le atribui, poate sint mai usor de relationat in rezultatele din Google. Nu mai fusesem in Event Club acest cazan soios in care kitchul este un mod de viata. Trecusem desori pe linga el, auzisem ca se intimpla multe cintari acolo, asa ca m-am dus cu gindul la vocea sublima pe care urma s-o reascult si la o ora-doua de echilibru interior, impreuna cu nevasta din dotare si ceva bun pe fundul unui pahar.

Pentru cine nu stie, Event Club serparia sordida cu pretentii de club se afla in aceeasi maghernita cu restaurantul Mica Elvetie, fiind parte din aceasta afacere. Pe Strada Icoanei Nr. 2. Poate nu sint eu familiarizat cu stilul asta de club, dar primele semne m-au pus putin pe ginduri: mirosul de friptura din restaurant m-a insotit atit pe scara ce ducea in clubul subteran, cit si in interior – „eh, se mai intimpla si in alte parti”; detalii inauntru: arcade si glafuri imbracate in lemn vechi vopsit brun-roscat Vs lambriuri „cires” din PAL nou, fotografii de anii ’20 cu muzicieni si actori celebri Vs statuete de ipsos (gen pitici de gradina) dintre care am remarcat o chanteuza cu microfon, canapele din piele rosie pe stative de PAL vopsit in albastru deschis, fete de masa albe, apretate, candelabre din fier forjat cu luminari si candelabre cu becuri-luminari, un mic cufar cu mandolina si citeva carti vechi, vaze cu paie colorate, din sirma… – „asta este…gusturi si gusturi…am venit sa ascult si sa beau ceva, nu sa le recenzez designul…”

Era firesc ca PD sa aleaga strategia simpla, cu un Basescu central, mare, haituit de oligarhiile care nu vor sa-l lase sa vorbeasca, sa vada si sa auda. Victimizatul Basescu anunta deja cam ce se va intimpla dupa un rezultat negativ al referendumului. Ochiul descentrat va sfredeli in carne vie in conditiile unor anticipate conduse de victoriosul timonier. Panourile deja rasfirate prin Bucuresti infatiseaza un Traian haituit si fortat, vezi draga Doamne, la pasivitate.

In cei doi ani si jumatate de Cotroceni, Basescu a auzit, a vazut si a spus exact ce a vrut el. A surzit, a orbit si a amutit exact la acele momente in care asa i-au dictat propria constiinta sau interesele clientelei sale. N-o spun cu rautate, de fiecare detinator de putere atirna ciorchine zeci, poate sute de boabe care-si trag seva din insasi exercitarea puterii „gazdei”. Basescu a fost si va ramine un bun manipulator al pulimii, isi va adauga cu precizie puncte carismatice de fiecare data cind va avea ocazia. Iar referendumul este una dintre cele mai mari ocazii de acest gen.

Revenind la campanie,