„…Ai ochii mari, rotunzi, de semafoare, dar nu mă vezi. Artere, vene, trotuare…nu, nu visezi oameni, oameni grăbiţi. Dar ne trezim aparte, ne pierdem printre oameni, oraşul ne desparte iar. Pot să te duc departe, doar să mă strigi pe nume, îl vei citi pe trotuar. Mă urmăresc priviri de manechine şi nu-nţeleg: sînt din fereastra ta sau din vitrine? Iar pe alături trec doar ei, oameni, oameni grăbiţi…”
Tartele, pizza, pissaladierele şi quiche-urile pot fi o dublă provocare pentru aceia care decid să depăşească orice reticenţă, să-şi asume eventualele eşecuri fără să renunţe şi să intre în bucătărie cu pofta de a crea ceva pentru cei din jurul său. Aluatul şi umplutura. Atît primul cît şi cel din urmă în, probabil, mii de variante. De data asta, un aluat absolut ingenios (sper că nu v-am lăsat impresia că nu mă inspir dintr-o grămadă de cărţi…), somon proaspăt şi dovlecei într-o alternanţă cromatică şi texturală numai bună pentru o sîmbătă însorită, care te face să-ţi fie dor de mare. Pentru detalii, clic foto.
Un aperitiv absolut savuros, pe care nu-l faci în fiecare zi, dar după care sigur tînjeşti de la o ocazie la alta. Parfumat nevoie mare, surprinzător prin diferenţa aromelor care-i compun gustul complet şi explozia delicioasă. Nu exagerez, ăsta mi se pare cuvîntul cel mai potrivit: o explozie de parfumuri proaspete. Complet vegetal. Unul dintre acele aperitive cu care îţi poţi năuci ireversibil oaspeţii, dar pe care parcă-ţi vine să-l ţii doar pentru aceia mai speciali. Pentru detalii, clic foto.
…Şi fetele-aveau păr frumos şi lung, să-l fluture-n pustie, trăiam o dulce inerţie. Cafeaua n-avea zahăr tos. Printre cosiţe parfumate cătam atingeri ce-nfioară şi cam aşa, seară de seară ne amăgeam. Si spate-n spate o fredonam în idealuri descoperind protuberanţe. Eram curioşi, aveam speranţe şi pofte multe, valuri-valuri…
Încheiem prima săptămînă de propuneri. Seria prînzului din caserolă conţine deja patru variante pentru un prînz cuminte, la birou. Vineri e mîncare de peşte alb, pe grătar, acompaniat de cartofi fierţi şi apoi alergaţi prin tigaie, cu usturoi şi rozmarin. O propunere ceva mai costisitoare decît cele de pînă acum (veţi vedea calculul celor 17 RON la finalul poveştii), dar pentru amatorii de peşte eu zic că face toţi banii. Uşor, fără pretenţii, simplu şi foarte natural. Pentru detalii, clic foto.
Azi au scos contorul din site, Sergiu confirmă. Metoda George Constanza e cea mai bună: te retragi cînd eşti în plină glorie, la apogeu. :) Felicitări.
Mergeţi cu metroul? Nu? Las’ că merg eu. E o lume pe care m-aş încumeta s-o fac mai bună. Spre exemplu aş monta un rînd de balustrade suplimentare, un fel de culoar marginal pentru aceia care încearcă să coboare atunci cînd cireada urcă. Cireada care urcă este întotdeauna mult mai mare, mai grăbită, mai în şuvoi şi cu mult mai importantă decît cireada care coboară. Mă refer la trepte, dar la fel de bine m-aş putea referi şi la trenuri. O să mai vorbim despre asta.
Aş mai monta un dispozitiv care să curenteze prin papuci dacă stai mai mult de trei secunde pe stînga treptelor scării rulante, pe partea cu o singură labă cum ar veni. Eu de obicei stau pe partea cu două labe pentru că în general nu mă grăbesc niciodată îmi plac lucrurile făcute pe îndelete, numai că pe aia cu o labă mai şi scrie că a se staţiona doar pe partea cealaltă. Greşit fundamental după părerea mea, întrucît indemnul la două labe nu include si interdicţia staţionării pe una singură. Şi despre asta o să mai vorbim.
Pentru că astăzi o să vorbim ceva mai mult despre sindromul ziarului moca la metrou. Pe vremea lui Metrobus sau microbus, cum îi spuneau chiar făcătorii lui, cu accent răutăcios pe „o”, („ziar gratuit de metrou şi autobuz”, v-aţi prins, era vocea mea) nu mergeam cu metroul şi nu vedeam cum se consumă ziarul moca. Acum văd.
O adevărată binefacere pentru pulimea în puzderie, ahtiată după informaţia proaspătă, caldă, aproape aburindă şi mirositoare. Poate să tune şi să fulgere, tabietul se respectă cu gest reflex. Vine ţoapa troncănind din pîslari, pe scările de-afară. Aude cum se fîsîie rama la peron, vomitînd cetăţeni. Se precipită la turnicheţi, bagă mare cu cartela, reuşeşte să-şi reverse şubă, şal şi paporniţe dincolo de ţăvi, dicleşte în jos, spre şine, cu teamă că pierde personalu’, aleargă…. Şi în drum răsare ea, cutia cu binecuvîntare mediatică pentru mafoame.
Design realizat de
Cele mai voi