Astezi fost la Voltart pentru fecut voci cu ungure maghiar la clientul. Bun prilej pentru tonuri calde şi thumb-uri experimentale.

Mîine seară, la Gossip. Cu cine bem o bere?

via Cabral.

Na că, din cauza întîrzierii propunerii pentru marţi, am aglomerat două prînzuri în aceeaşi zi. Dar păstrăm regula: pentru ficare zi, o nouă variantă de caserolă. Puiul ţărănesc e o întîmplare culinară pe care am descoperit-o la Cocoşul Roşu, astă-vară. Am regăsit-o de curînd şi la Maxx, în Regie. Sosul de usturoi, pe care eu l-am modificat puţin, si mămăliga friptă pe grătar sînt două atuuri irezistibile ale unei găteli ce stă la îndemîna oricui. Să nu uit: am primit acum cîteva zile întrebarea “usturoi la serviciu?”. În majoritatea cazurilor, nu toc usturoiul. Îl călesc sau îl înăbuş întreg, strivit sub lama cuţitului. În felul ăsta, el doar parfumează sosul sau ingredientele, fără a lăsa un miros pregnant, ca în cazul unui mujdei. Sînt prea puţine mîncărurile în care usturoiul poate fi nota pregnantă a aromei, deci îngrijorarea pentru starea de spirit a colegilor d ela birou nu mi se pare deloc fondată (clic foto pentru detalii)

A treia săptămînă a prînzului din caserolă începe într-o mare criză de timp. Hai să zicem că ai ajuns acasă, ca şi mine, pe la ora zece şi ceva noaptea. Pe drum spre casă ai analizat în minte conţinutul frigiderului şi ai realizat că sorţii nu-ţi sînt chiar favorabili. Salatele te scot întotdeauna din belea. Dacă îţi place tonul, sigur ai o cutie prin cămară. Ai mari şanse să o găseşti la chiar şi la magazinele micuţe, din jurul blocului. Problema e pe jumătate rezolvată. (clic foto pentru detalii)

În vremuri de crize, motanii au şi ei motivele lor de îngrijorare…

Nici nu ştiu ce să vă spun despre întîmplarea asta cu Rilă. E atît de simplă, încît nu ştiu de ce pînă acum am trăit cu impresia că iepurele e chestie de ştiinţă aprofundată, experienţă de bucătar veteran şi proces prea complicat pentru un amator ca mine. Se întîmplă des să aud “a…prăjituri? nu mă bag, mi se par prea complicate…”, “sarmale? n-am făcut niciodată şi sînt sigur că nu mi-ar ieşi”. Cred că unul dintre primii paşi pe drumul fericirii este să fii pregătit pentru potemţialul eşec şi să ştii că, încercînd ceva pentru prima oară, se cheamă că ţi-ai dublat şansele ca acel ceva să-ţi iasă. Indiferent în ce arie de interes se înscrie încercarea ta. Cînd îţi iese din prima, sigur e ceva în neregulă (clic foto pentru detalii)

Se copiază şi se fură atît de mult şi cu atîta nonşalanţă, încît uneori oamenii ajung să dea din start răspunsuri schizoide la eventuala şi banala întrebare „ce faci?”. Art Act Magazine este „site de actualitate şi analiză culturală cu articole nepreluate din alte publicaţii.” Să fi ajuns munca onestă şi originalitatea diferenţiatori de frunte în publicistica online? Art Act Magazine este o revistă despre teatru, film, arte vizuale, cărţi, oameni… Zău că e primul spam care nu mă enervează, în care dau clic şi chiar citesc cîte ceva. Cum ar fi interviul cu Marius Manole. Pare un proiect foarte proaspăt, recomandat în primul rînd de echipa care-l coordonează: Cristina Modreanu, Cristina Rusiecki, Anca Grădinaru şi alţii. Nume de care am mai auzit, nume pe care le voi citi. Baftă! PS: Data viitoareprobabil că veţi trimite un mail de „tatonare” înainte de a da buzna cu informaţia nesolicitată, nu-i aşa? S-ar putea să funcţioneze în avantajul vostru, parol…

• Mi-am scrîntit rău un picior, deci azi o să-mi fie cam greu să scriu.
• Prînzul din caserolă întîrzie, dar este despre o salată cu ton.
• Ieri m-am întîlnit cu Buddha, o să mă ajute să fac nişte succes împreună cu mine.
• M-am întîlnit şi cu Boerescu, am împărtăşit ceva. Eu cu ceai, el cu andive, pe flipchart.
• Mai tîrziu vă arăt şi vă desluşesc despre o friptură de şoşoi cu piure de legume.
• De azi răspund doar la numărul de telefon de la prăvălia mea. Cine nu-l are, să-l ceară pe mail.
• See you later.

Sau „cînd destinul face mişto de tine”.

Via naşu’.

Unii s-ar putea uita foarte chiorîş văzînd propunerea asta pentru prînzul din caserolă. În ceea ce priveşte fructele de mare, românii cred că se împart în trei mari categorii. Cei cărora nu le plac, cei care le-ar mînca mai des dar le consideră prea scumpe şi cei care şi-ar dori să mănînce doar aşa ceva toată viaţa, ştiu deja că nu sînt o avere şi nu le refuză niciodată. Am detaliat a treia categorie din motive evidente. Fructe de mare la prînz, la birou? Vă spun de pe-acum că, după calculele mele, o porţie a ieşit la aproximativ 16 RON. O şaorma ok e vreo 12 lei. Oare nu merită diferenţa? Şi dacă ar fi doar asta…