Există viaţă după a.k.a showbiz-ul românesc? Nicoleta ex HiQ începe să demonstreze că da. A plecat cu înţelepciune de la trei întrebări: ce nu voi face niciodată în viaţa asta, orice s-ar întîmpla? ce aş face dacă aş muri de foame? pentru ce m-aş trezi în fiecare dimineaţă cu drag? Şi-a dat cîteva răspunsuri şi a pornit pe un drum nou. Sau a pornit pe drumul ăsta chiar pentru a găsi răspunsuri. Fîţele din starmud-ul autohton nu sînt bîntuite de asemenea întrebări. Ele au doar răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-au pus încă. Oamenii valoroşi au mai degrabă întrebări. There you go, girl!

Intru în Carrefour numai în cazuri de extremă necesitate. Motivele acestui insignifiant boicot personal sînt multe, dar Copila Blondă are cîteva exemple grăitoare, din experienţa proprie. Cel mai recent e de Benny Hill.

Ziceau unii acum ceva timp că Ariel lasă pete, mai ales pe hainele închise la culoare, dar m-am gîndit că o fi doar vreun „răutăcism” răspîndit de concurenţă. Eu oricum sînt Tide addict. Dar, conform strategiilor clasice de creare de noi nevoi în scopul diversificării ofertei de piaţă, se pare că lucrurile se leagă. Procter & Gamble propun acum antidotul petelor create chiar de Ariel. Dragi copyoţi şi brand menajere, comparaţi tîmpenia de mai jos cu exerciţii de analogie gen „hamburgerul bun de-ţi cad plombele de la McDonald’s” sau „maşina de plimbat curvele de la Ţiriac Auto”. (no offence, e în scop ştiinţific). A…vă vine să rîdeţi? E bine, că şi eu am rîsu’/plînsu’ de voi.

Ieri, în Colentina.

Da, unii au probleme de genul ăsta. Şi, ca să nu mă trezesc cu comentarii homofobe şi intolerante, nu e musai să te arzi în tub ca să-ţi crape rectu’. E drept că dragostea pidosnică şi năbădăioasă este unul dintre factorii care te pot duce la proctolog, dar nu singurul. Să zică ei, constipaţii cronici, prin ce cazne trec. Şi nu numai ei.

În fine, subiectul era altul. De fiecare dată cînd văd un panou sau un banner pe tema asta, primul gînd care-mi trece prin cap înainte să mă prind despre ce e vorba e „ăştia ce vînd?” Textele sînt de fiecare dată foarte zglobii, efervescente, abundente în semne de întrebare şi foarte viu colorate. Clasice, consacrate de campanii tristuţe gen „te-ai săturat de preţuri mari? la noi sînt cele mai mici!” sau „vrei o maşină la preţ rezon? cel mai tare dealer de X e acum la tine în oraş” etc.

Un copy într-un OOH care începe cu „Fisuri anale?” scris cu un corp de literă cît capul de bou ar putea lesne şi firesc să continue cu „La noi le găseşti pe cele mai bune!” Ţin minte că un astfel de panou a stat ani de zile pe unul dintre drumurile principale din Constanţa, îl vedeam de fiecare dată cînd treceam pe-acolo. E posibil să mai fie şi acum. Ei bine, de fiecare dată, în primele clipe, asta era prima impresie: este un ad care te anunţă unde poţi face rost de cele mai straşnice fisuri anale din oraş. Mai jos, o lucrătură similară, zărită ieri în Colentina.

Spre ruşinea mea, este singurul magazin cu ingrediente şi mirodenii chinezeşti din oraş despre care aflu, descoperit acum cîteva zile prin interbediul lui Şerban. Pe Şoseaua Colentina (unde în altă parte dacă vorbim despre chinezi? :)), pe sensul spre Voluntari, la intersecţia cu Strada Sportului, cîteva sute de metri mai sus de intersecţia „de la avion”. (clic foto pentru detalii, am reparat linkul)

Am chef de Piaţa Obor! Am chef de verde mult, fundal pentru alte sute de culori proaspete, contraste organice, tridimensionale, parfumate. Am nevoie de antitdot la oroarea de turlă de alamă de tuci care continuă să crească sub ochii mei care nu vor s-o vadă. Una dintre comorile cele mai de preţ ale lui sîmbătă este că îţi poţi permite să vezi doar ce vrei tu să vezi. Dacă străzile nu ar fi fost atît de ude, în secunda asta m-aş fi urcat pe patine. Mă scutură vibraţiile unui început de eliberare şi ale unor riscuri care-mi dau un sentiment de…siguranţă.

Pentru că sînt un tip extrem de arogant şi greu de suportat, primesc cadouri de la diverşi indivizi pe care, la un moment dat, i-am tratat cu aroganţă, fără să aştept nimic în schimb, pînă am fost sigur că problema lor este rezolvată, iar ei sînt fericiţi. Astăzi am primit cu multă aroganţă o sticlă de vin de Sicilia, un set de ustensile pentru vin şi o cutie cu dulciuri pe care, cu şi mai multă aroganţă, am împărţit-o unor oameni care chiar am avut impresia arogantă că s-au bucurat de ele, în plin torent de serotonină. Ălora doi-trei pentru care scriu aroganţele-astea nu le-am dat nimic. Fi’n’că sînt foarte arogant.

Ce să mai zic, că am zis totul în titlu. E un job pe termen lung, fără program fix, de cîteva ori pe lună, într-un studio de producţie audio foarte cunoscut mai ales în industria muzicală. Vorbitoare nativă de limbă maghiară, voce plăcută, să locuiască în Bucureşti, onorariul este per pagină citită. Despre client, tipul textelor, bani şi formule de plată vorbiţi cu je cînd ne vedem. Nu e vorba de vînzări prin telefon sau alte mizerii. Tu citeşti cu dicţie, noi înregistrăm şi plătim. Bine. Dacă ştii pe cineva potrivit, dă-i adresa mea de mail sau/şi link-ul către această însemnare. Urgent! Mulţumesc.

Un alt preferat al meu, din seria „Sărbători fără crize”, de la Guerrilla finalului de 2008. De fapt, în topul personal e pe primul loc. Cine l-a scris, l-a urmărit cu mare atenţie pe Dan Negru, găsind cu dibăcie stereotipurile şi ascuţimile stridente ale agitatului „entertainer”.