MAGAZIN CHINEZESC ÎN COLENTINA

Doamna, româncă (slavă Domnului, că altfel n-avem pe cine bate la cap, să-mi explice despre toate cele) m-a întîmpinat cu reticenţă. Din cauza mea, căci am întrebat-o dacă pot să fac poze imediat după “bună ziua”. Aşa că am stat aproape o oră printre rafturile destul de prăfuite ale micului univers asiatic. Prăfuite sînt şi la mama China, nu mă aşteptam la cine ştie ce pretenţii pentru că, în general, chinezii n-au prea mari greţuri cu aşezatul mărfii în formule agăţătoare. What you see is what you get, mai ales că-şi cunosc privilegiile furnizorului de rarităţi.

La intrare te întămpină căteva vase enorme, cu mai multe feluri de orez: alb, cu bobul lung, mirosind a cea mai neaoşă China; orez negru, orez integral şi orez lipicios, cu bobul aproape rotund, folosit cu precădere pentru sushi. Printre căldările de porţelan am găsit şi delicatese gen meduză murată, dar m-am ţinut respectuos mai departe de ele. Apoi. Multe sortimente de sos de soia, light (mai apos) sau obişnuit. Oţet de orez alb şi negru, vin de orez, sos de stridii, ulei de susan. Clasice şi foarte des utilizate în bucătăria chinezească.

Mă aşteptam să găsesc mai multe condimente originale, dar m-am ales doar cu piper sichuan (roşu), pacheţele de “five spices”, chimen obişnuit, tot felul de borcănele cu pastă pentru preparate cu carne de vită, ardei iute, soia şi aşa mai depare. În zona cu deshidratate m-am bucurat nespus să găsesc ciuperci negre (urechi de lemn), shiitake (pe care le-aţi găsit destul de des în secţiunea culinară a blogului),miez de bambus, trestie de zahăr şi multe altele. Am remarcat şi multe sortimente de “bob”, cărora ei le spun soia indiferent că unele sînt chiar mici boabe de fasole neagră, roşie sau verde.

Am mai văzut făină de orez, amidon alimentar şi pungi mari de glutamat de monosodiu, sarea chinezească pe care eu n-o voi prefera niciodată sării de mare. Încă un plus la capitolul paste şi noodles, de multe feluri şi culori: de grîu, de orz, de soia, de orez, de cartof, care fie se fierb, fie doar se înmoaie în apă călduţă înainte de a fi preparate. În rest, multe prostioare dulci şi o grămadă de instanturi pe care chinezul contemporan le consumă, probabil, prin pervertire occidentală. Preţuri rezonabile dacă luăm în calcul că, în alte magazine, majoritatea ingredientelor de mai sus trec drept mari delicatese, deci trebuie să coste pe măsură. Un singur exemplu: la Delicateria, o fiolă de 40 ml de ulei de susan (megarafinat şi foarte departe de “real thing”) este aproape 30 RON. În magazinul chinezesc l-am găsit (gros şi adevărat) în sticle de 435 ml, cu 26 RON. Nu mai fac calculul, că mă apucă dureriel de cap.