SĂ ÎNVĂŢĂM CUVINTE NOI

vineri, 16 ianuarie, 2009 la 10:21 pm

Pentru că sînt un tip extrem de arogant şi greu de suportat, primesc cadouri de la diverşi indivizi pe care, la un moment dat, i-am tratat cu aroganţă, fără să aştept nimic în schimb, pînă am fost sigur că problema lor este rezolvată, iar ei sînt fericiţi. Astăzi am primit cu multă aroganţă o sticlă de vin de Sicilia, un set de ustensile pentru vin şi o cutie cu dulciuri pe care, cu şi mai multă aroganţă, am împărţit-o unor oameni care chiar am avut impresia arogantă că s-au bucurat de ele, în plin torent de serotonină. Ălora doi-trei pentru care scriu aroganţele-astea nu le-am dat nimic. Fi’n’că sînt foarte arogant.