Posturi cu tagurile: "ziceri"

Ştiu că ştiţi: a început Postul Paştelui. În anii trecuţi foloseam prilejul ăsta să vă invit la cumpătare, la detoxifiere, la poftă pentru verzituri şi mâncare vie, proaspătă, crescută din pământul bunul… Nu vreau să repet aceleaşi sugestii, nu intenţionez să mă fac din nou avocatul măsurii şi grijii faţă de propriul trup, faţă de propria alimentaţie şi aşa mai departe.

Azi vreau să vă adresez o altă rugăminte. Sunt multe zile până la Înviere. În vâltoarea vieţilor pe care le duceţi după cum vă ajută priceperea şi condiţia în care vă aflaţi, vă rog cu toată dragostea. Găsiţi măcar o clipă dintr-o zi oarecare şi întoarceţi-vă privirile către cei din jurul vostru. Cei apropiaţi, cei faţă de care vă e mai lesne să greşiţi pentru că-i cunoaşteţi, pentru că vă sunt alături şi pentru că, într-un fel sau altul, ştiţi că vă vor accepta aşa cum sunteţi, cu bune şi mai puţin bune.

Întoarceţi-vă către ei cu tot sufletul, strângeţi-le mâna cu sinceritate, îmbrăţişaţi-i ca şi cum sufletul vostru l-ar îmbrăţişa pe al celuilalt şi mărturisiţi-vă. Căinţa, nevoia de iertare, dragostea, preţuirea, nemulţumirea, tandreţea, mulţumirea… Daţi aproapelui şi vouă înşivă clipa de sinceritate autentică pentru care până acum n-aţi găsit vreme, dispoziţie, curaj poate… De va fi cu bucurie, mai multă bucurie va naşte. De va fi cu tristeţe, mai uşor vă va fi sufletul, mai uşor veţi reuşi să vă ridicaţi privirea către celălalt şi către voi înşivă.

Trăim vremuri de vrajbă şi degradare umană, în care minciuna şi înşelăciunea devin mod de viaţă, distrugând lent şi pentru vecie speţa umană în structura ei profundă. Nu vă invit la exerciţii naive, nu vă îndemn să speraţi că un astfel de gest va întârzia procesul autodistructiv prin care omul a decis să învingă creaţia. Vă propun doar să câştigaţi o clipă, una singură, pentru o eventuală încercare de reconciliere cu sinea.

Să vă fie Postul fără jinduire şi tentaţie. Şi dacă nu vă e, mai bine nu vă chinuiţi. Căci destulă ameninţare şi destul şantaj au adus popii şi strâmbii în locul dragostei de Bunul, pe care eu unul sunt convins că ar trebui să ne bazăm dramul de credinţă.

Mă trezesc devreme. Într-un apartament din „fondul vechi”, dar într-un bloc de foşti securişti şi „oameni de bine”, care încă de la construire s-a umplut cu proprietari, cumpărători de casă prin CEC. Într-un apartament pe care îl voi plăti în continuare, ani buni. Mă trezesc în patul meu construit ca primă piesă de mobilier pe vremea când casa era goală, după vreo două luni în care am dormit pe o saltea pe care o am şi acum. L-am plătit cu bani din salariu, iar ratele mi le plătesc tot din propriile câştiguri. Pentru apartament nu am primit nicio subvenţie, nicio facilitate din partea Statului. Am fost noi faţă în faţă cu banca şi apoi cu notarul. Tot ce am în casă e dobândit din propriile câştiguri.

Mă dau jos din pat şi mă spăl cu apă pe care o plătesc cu vârf şi îndesat în cotele de la „întreţinere”. Cu săpun cumpărat de mine, cu o periuţă de dinţi cumpărată de mine, cu pastă de dinţi cumpărată de mine. Din Olanda, că mi-a plăcut aia cu care m-am spălat pe dinţi în vacanţă. Mănânc din frigiderul cumpărat imediat după ce am achitat avansul pentru apartament şi taxele notarului. Din cauza unei comunicări proaste, era să nu mai avem frigider de la momentul în care am plecat la notar şi până am ieşit de la el. Noroc cu Tata Socru, Dumnezeu să-l odihnească.

Când mai prezinți credibilitate doar un deget sau două, pe fundul paharului, iar toată lipsa asta se răsfrânge acut asupra business-ului de care ți-ai legat indivizibil numele.

Când ai trăit ani de zile cu senzația profundă că ești cel mai inteligent și cel mai inovator și cel mai sexos individ de pe o piață, ai înjurat pe toată lumea în consecință, i-ai tratat pe toți ca pe niște păduchi și unii te-au felicitat pentru cât de bun manipulator ești tu (mai ales familia și subordonații lingăi).

Când realizezi că mulți dintre ăia care te-au înjurat constant de fiecare dată când ai făcut o tâmpenie nu erau chiar toți plătiți de concurență și când ajungi, târziu, la concluzia că ai face mai bine să renunți la aerele de superioritate și de atotștiutor.

Când nu mai ești sigur că știi nimic din ceea ce credeai că știi, când minți cu ușurința cu care bei apă, când se cam duce totul dracului și când ultima ta carte crezi că e sinceritatea „de PR”.

Când ani de zile ai încercat să lași pe dinafară exact pe aceia care ți-au finanțat himerele și nici măcar asta nu ți-a ieșit.

În fine, când din mare patronaș te transformi într-un micuț funcționăraș dar obsesia ta rămâne aceea a salvării aparențelor,

nu uita să-ți faci blog. :)

Din nou el. Sunt din ce în ce mai sigur că din cauza lui ajungem să nu mai citim, să nu mai vorbim despre alții cu admirație, să nu mai recunoaștem ceea ce alții fac bun, benefic pentru alții sau pentru o întreagă comunitate. Suntem prea preocupați de propria lipsă de timp și de propriile mărgeluțe ca să mai ținem cont că, de fapt, existența noastră este dependentă de interacțiunea cu ceilalți, că lucrurile bune care ne ies nouă din mâini ajung să fie bune în primul rând prin utilitatea lor pentru alții. Pentru ceilalți.

Oamenii merită descoperiți. Desigur, cu mască de protecție în primă instanță, mai ales dacă ești deprins cu obiceiurile lor cameleonice și dacă ți s-a mai întâmplat să fii scuipat în față imediat după de ai strâns mâna întinsă cu prietenie. Dar oamenii merită explorați chiar și atunci când put și au bube. Ne plac oamenii care ne spun totul despre ei și din ei în cinci cuvinte, dar parcă prea devine totul plictis când nu mai ai nimic de aflat prin strădania proprie.

Nu mai pot citi bloguri „mainstream”. Și nici nu mai vreau. Oamenii au tendință să se repete ciclic, să vorbească despre aceleași lucruri, în același stil, cu aproape aceleași cuvinte. Voi încerca să văd măcar un blog nou în fiecare zi. Un blog despre care să am ce povesti. Aud prea des în ultima vreme că blogosfera românească nu există. Nu știu ce-ai aia „blogosferă”. Știu că există oameni pe care-i citesc cu plăcere, că apar uneori unii noi, care-mi plac în proporții diverse, că pe unii am avut ocazia să-i cunosc, că alții au evoluat vizibil în ultima vreme…

Nu vreau să știu ce-i aia blogosferă, știu deja ce e bun de citit. Important e să-i convingem și pe alții să-i citească. Să ne citească. Pentru că dacă vom continua să ne citim doar pe noi și pe noi între noi, o să ne plictisim rău. Chiar, voi când scrieți pe cine vă imaginați citindu-vă? Nu e nevoie să-mi răspundeți, poate că ar fi bine să vă dați vouă un răspuns. Eu nu (mai) scriu pentru alți bloggeri.

Și m-aș bucura să ne mai iasă o chestie. Să nu mai facem evenimente la care să ne vedem mereu aceiași. Să facem evenimente promovate cât mai mult offline, la care să vină oameni pe care nu-i știm și care să dezvolte industria online. Să renunțăm din când în când la masa de manevră deja sedimentată și să atragem la întâlnirile-astea cât mai mulți oameni care au senzația că internetul este rezervat unui grup foarte restrâns de indivizi, în majoritate cam elitiști și ciudăței. Și asta tot din cauza egoismului. 

• Dacă-l ştie cineva pe genialul care s-a îngrijit ca „Manual de branding”, a lui Olins, să iasă pe piaţă cu ditamai  dezacordul chiar pe prima pagină, să-i spună că mi-ar plăcea să-l cunosc. Sau nu.
• Oare de ce nu mă convinge nici cît negru sub unghie recomandarea lui Pascal Bruckner, proţăpită pe supracoperta unei cărţi poliţiste suedeze?
• Oare la Medicină o exista prin anul VI ori în perioada Rezidenţiatului  vreun curs de  „psihologia pacientului”? Există prea mulţi medici care au senzaţia că pot pune semnul egal între leguma cu Alzheimer şi un bolnav care încă mai vorbeşte, mănîncă singur, nu se cacă pe el, d’astea…
• Note to self: să nu uit să scriu într-una din zilele viitoare cîteva rînduri despre cît de tare, cît de profi şi cît de bazat e ziarul Cancan. Nu daţi cu roşii! Indivizii ăia chiar ştiu ce fac.
• A! Panseul sezonului. Am dat-o ieri şi pe Twitter, dar merită pusă şi aici, la insectar. „Tu nu ai fumat mult, ai fumat mai repede decît alţii. Astfel, ţigările tale s-au terminat mai repede decît ale altora.” Pot să spun „genial”? Naşule, trăi-ţ’ar trigliceridele!
• Ştiţi că am un frate? Ei bine, în deplină cunoştinţă de cauză şi complect conştient de gravitatea spuselor, îmi exprim convingerea fermă că „nu există-n lumea asta frate ca al meu”.
• Hohoscop se-mbracă frumos, se pregăteşte de Paşti, aşa că se-ntoarce cu faţa imediat după ce trece zodia mielului. Asta ca să nu vă stea drobu-n gît de grija lui.

N-am dispărut în ceaţă. E doar o perioadă încărcată, am de verificat cîteva grafice :) Săptămîna asta am citit „Povestiri erotice româneşti”, despre care o să vreau să vorbim un pic, după Paşti. Tot săptămîna asta am avut cîteva revelaţii, dar despre astea n-o să prea vorbim. Cel puţin nu aici. Poate în altă parte. Hai, fiţi pătimaşi săptămîna asta. :)

Zicea cineva pe Twitter în urmă cu mai multă vreme că 2009 ar putea fi un an bun pentru renunţat la a lucra pentru alţii şi luat lumea în cap, către independenţă. E drept, de foartă multă dependenţă nu mai sufeream eu de mai mult timp, dar munca la program e clar că-ţi omoară timpul, indiferent de formula în care eşti plătit.

Bun, deci după ce „m-a dat afară”, am decis să mă despart complet de experienţa „internului pe factură”. Poate că şi Victor mi-a făcut poftă, din proaspăta postură de consultant independent. A contat mult şi reîntîlnirea / redescoperirea lui Dorin, pe care-l cunoşteam de prin ’98-’99 şi care mi-a deschis şi el apetitul către egoismul de a construi mai mult pentru mine, de a vinde mai puţine servicii de care să se bucure alţii.

Dincolo de influenţa celorlalţi, a contat foarte mult şi nevoia puternică de a mă ocupa în proporţii mai mari de exact ceea ce-mi place. N-am putut renunţa complet la „prestări” pentru că pasiunile mele mai au nevoie de puţin timp pentru a ajunge să şi producă suficient, dar pot spune cu fermă convingere că în 2009 drumul meu s-a schimbat. În bine.

Doar pe vas mă mai trezeam regulat la ora şase. Asta după ce mă culcam pe la două-trei. Acum mă trezesc la şase în fiecare zi şi nu adorm niciodată mai tîrziu de douăsprezece şi jumătate noaptea. Pentru că la şase scriu mai bine pentru Hohoscop. Aş putea să le scriu de pe-o zi pe alta sau aş putea să programez un set mai mare de texte scrise în weekend. Nu merge. După somn e cel mai bine. Vali are dreptate şi de data asta.

Să porţi zeghe şi lanţuri, să vezi soarele doar cîteva minute pe zi, să te hrăneşti cu lături, să trăieşti printre bestii, să observi cum toţi cei „de-afară” uită, în timp, de tine… Cam asta îţi vine instantaneu în minte cînd spui „puşcărie”, nu? Nu e nevoie să STAI în pîrnaie ca să TRĂIEŞTI într-una. Societatea îţi pune la dispoziţie cu dărnicie infinite oportunităţi pentru captivitate. Nevoile zilnice sau lăcomia, pasiunile sau maniile, caracterul sau personalitatea, educaţia sau empirismul extrem se pot constitui lesne în cuşti cu gratii şi ghiulele pe gleznă.

Eşti liber? S-o crezi tu! Eşti prizonierul cofeinei, nicotinei sau alcoolului. Al traficului. Al comodităţii de mîndru mînuitor de volan sau al obidei de vită înghesuită în tramvai. Pentru foarte mulţi, eşti doar un număr pe care nu e nevoie să-l porţi pe piept. De la pantof pînă la CNP, eşti încarcerat în convenţii. În efectele religiei pe care nu ţi-ai ales-o tu, ale educaţiei pe care n-ai ales s-o urmezi, ale sistemului în care ţi-ai dezvoltat mintea şi trupul fără să primeşti alternative. Înlănţuit în neştiinţă sau în persistenţa principiilor construite şi hrănite cu obstinaţie, pînă la transformarea lor în adevăr absolut. Un prost va avea întotdeauna de ispăşit o pedeapă mult mai uşoară decît un sclav al ideilor.

Da, eşti foarte liber! Liber să-i îmbogăţeşti pe alţii pentru că în subconştientul tău stau de gardă fricile. De libertate, de foame, de eşec,  de durere, de necunoscut, de oameni, de iniţiativă… Te trezeşti în fiecare dimineaţă liber să-ţi administrezi doza de energizant sub diverse forme, liber să zaci în trafic, liber să îndeplineşti task-uri dictate de alţii, liber să-ţi vinzi comorile antrenate sau native pentru a-ţi asigura libertatea controlată din stomac, liber să iubeşti doar ce-ţi permit propriile libertăţi, principii sau venituri.

Libertăţi banale. Eşti liber să te bărbiereşti în fiecare dimineaţă pentru ca alţii să nu te considere un sălbatic şi un nesimţit. Liber să porţi costum şi cravată pentru a respecta regulile şi convenţiile celor de la care primeşti de mîncare. Liberă să-ţi ascunzi trupul pentru a nu trece drept tîrfă. Sau invers, liberă să te expui pentru a cîştiga atenţie şi relevanţă prin erecţie. Doamne, ce de libertăţi!

Redefinim. Detenţie, detenţii, substantiv feminin. Lipsa de alternative pe care ar trebui să fii liber să ţi le construieşti singur sau cărora să le induci apariţia prin utilizarea activă a tuturor calităţilor care deosebesc omul de alte familii de tîrîtoare.

Pentru că sînt un tip extrem de arogant şi greu de suportat, primesc cadouri de la diverşi indivizi pe care, la un moment dat, i-am tratat cu aroganţă, fără să aştept nimic în schimb, pînă am fost sigur că problema lor este rezolvată, iar ei sînt fericiţi. Astăzi am primit cu multă aroganţă o sticlă de vin de Sicilia, un set de ustensile pentru vin şi o cutie cu dulciuri pe care, cu şi mai multă aroganţă, am împărţit-o unor oameni care chiar am avut impresia arogantă că s-au bucurat de ele, în plin torent de serotonină. Ălora doi-trei pentru care scriu aroganţele-astea nu le-am dat nimic. Fi’n’că sînt foarte arogant.

Pentru cei care ştiu ce înseamnă să stai cu chirie în toate cartierele Bucureştiului, pentru cei care şi-au cîştigat banu’ şi fericirea fără ajutorul babacilor şi fără Land Rover (B-07-EBA) la scară, pentru ăia care ştiu să-şi ia viaţa la şuturi în gură cînd ea vrea să le-o tragă pe partea opusă, pentru toţi ăia care şi-au luat ţepe de la binevoitori care au uitat să dea un telefon la momentul oportun, pentru ăia care au muncit ca să-şi plimbe alţii piţipoancele pe la băi de nămol în Maldive, pentru toţi ăia care preţuiesc prietenii adevăraţi, băutura după care nu te doare capu’ şi femeile statornice, pentru ăia cărora le place să rîdă sănătos, pentru toţi despre care am turuit eu pînă acilea şi pentru mulţi alţii e textul ăsta.