Sînt convins că nu noi, românii, am inventat aşezămintele cunoscute drept „Casa scriitorilor”, „Casa oamenilor de ştiinţă”, „Casa universitarilor” şi alte case de acest soi. Mă întreb, însă, dacă şi pe alte meleaguri edificiile denumite astfel sînt tot cîrciumi, ca la noi.
Daca Obama a cistigat alegerile in SUA si in citiva ani scurti o sa ne ridice vizele, ne lasam de UE si mergem sa muncim si noi la…negru?
Ce faci cind stabilesti joi o intilnire pentru luni, la care sa te prezinti vineri? Te intorci acasa fericit ca nu te-ai dus marti.
Daca americanii ar fi trait in Romania, probabil ca ar fi fost cu totii cocalari si pitipoance.
Dragi copii timorati, cu vocabularul inca necristalizat, sa stiti ca, in ciuda a ceea ce auziti chiar din gura specialistilor in chirurgie estetica, pluralul corect de la „(un) implant” este „(doua) implanturi”. Nu „(doua) implante”, cum tocmai o aud pe Mme Jianu ciripind cu saculetu’ in palma. Medicii, acest miez si epicentru al intelectualitatii romanesti, gasesc intotdeauna tertipuri prin care isi hranesc pofta de a vorbi, respira, exista intr-un mod diferit fata de pulimea pacienta. Deh, mica lor nebunie de a avea macar impresia ca ridica un zid simandicos intre ei si aia pe care-i hacuiesc cu mai multa sau mai putina raspundere.
Asta imi aduce aminte de un banc destul de vechi, pe care e posibil sa nu-l stie Cabral :D. Asadar: se spune Ginecolog sau Genicolog? Se spune ginecolog. De ce? Pentru ca se spune pizd#, nu pezd#.
Ma intreb ce Post Mare e asta cu chiftelute de soia, cremvursti de plastic, snitele vegetale sau brinza tofu? Postul romanilor e plin de inlocuitori, de mult blamata soia, de replici sofisticate ale…poftei. Nu postim in adevaratul sens al postului, ci mincam „in loc de carne”. Presupunem intru pocainta si smerenie asa cum ne alintam cu principiul conform caruia doar actul in sine poate fi pacatos, nu pofta sau dorinta. Practicam smerenia cu gindul la carne, iar inlocuitorii devin mijloace de autoflagelare, sacrificii supreme pe altarul credintei.
Si nu doar atit.
Ieri mi-am cumparat un nou DVD cu un program de gimnastica la domiciliu. Stiti, de-ala care te invata ce exercitii sa faci acasa pentru ca, la halul in care arati, ti-e jena sa te duci la sala. Ei bine, asta e cel mai nou si are un nume bestial: „Cur de fier”. Ca si cum nu era de ajuns ca nu-mi mai intra pe usa, acum tre’ sa am am si grija sa nu rugineasca.
Chiar… Cit compromis e intr-o prietenie adevarata, de lunga durata, intr-o prietenie temeinica, incercata in sute sau mii de piedici marunte, dar care s-a incapatinat sa reziste? De cite ori e „treaca de la mine”, de cite ori – „n-are cum se se schimbe” sau „asta este, ii sint prieten dincolo de toate bubele”? Si de cite compromisuri din cealalta parte ai apucat sa-ti dai seama? Institutia prietenului cel mai bun… Acela care stie absolut totul despre tine si care stie, la rindul lui, cele mai ascunse amanunte din viata ta. Alaturi de care te maturizezi, inveti, experimentezi, te bucuri, blestemi sau iti recunosti greseli. Si caruia ii amendezi erorile cu promptitudine si argumente din aceleasi sentimente durabile.
Prietenului cel mai bun ii cunosti in detaliu si calitatile, si defectele. Dintre cele din urma, unele majore, probleme adinci de caracter sau apucaturi transmise pe cale ancestrala. O vreme le amendezi. Dupa care te resemnezi. Pentru ca legatura este atit de puternica incit esti capabil sa accepti compromisul. Aproape ca intr-o casnicie, accepti partile proaste din dragoste pentru cele bune. Pe cele proaste nu le poti ascunde sub pres, nu poti face abstractie de ele mai ales in cazul in care propria constructie le respinge natural. Dar le lasi oarecum suspendate, in favoarea celor bune. Resemnarea presupune doar o reglare a vehementei, a intensitatii luptei. Vei amenda in continuare, vei reveni (si deveni) obsesiv asupra scheletilor din dulap. Din reflex sau ca un ecou mut ce parca avertizeaza. „Stii ca asta nu e ok din punctul meu de vedere!”
Un tip se trezeste noaptea si se duce la baie pentru un pisulica.
Uitandu-se la jucarie, ii spune :
– Vezi, eu ma scol cind vrei tu …
Azi am facut un test de inteligenta. Asta dupa o discutie de aproape o ora, in care fusesem foarte destept. Am fost pe punctul de a intreba daca vrea sa mi-o verifice sau sa mi-o insulte. M-am abtinut. Spre seara, o prietena ale carei opinii si informatii sint importante pentru mine, mi-a spus ca a citit ca, dupa virsta de 12 ani, testele de inteligenta nu mai sint relevante. Eu cred ca inteligenta e o chestie in puseuri. La fel si prostia. Azi poti fi enervant de inteligent, miine ai toate sansele sa fii de o prostie macabra. Cel mai greu cred ca e sa constientizezi starea in care te afli in ziua sau momentul respectiv. Si de-aici, vorba lui Marin Preda, ai mai multe posibilitati.
Design realizat de
Cele mai voi