Melodia e dupa click, crocodilul e stricat la stomac.

Ma dau invint dupa cescutele si accesoriile minuscule ce insotesc tabietul cafelei. Acasa beau foarte rar cafea, motiv pentru care imi dau mereu peste mina cind shopper-ul impulsiv il calca pe git pe shopper-ul rational.

Din categoria „de citi X ai nevoie ca sa Y?”. De data asta, de citi indivizi e nevoie sa monteze o balustrada de balcon intr-un bloc nou construit. Cu ocazia asta afli, cu mult timp inainte de a intra in posesia cheii noului aprtament, cam citi oameni vor incapea la tine pe balcon.

Pentru ca vad cum va dati in vint dupa salata mea de avocado cu surimi, am innobilat pagina articolului cu o poza cam savanta. Oricum, n-are cum sa nu va iasa si sa nu arate cam ca asta.

Unul dintre cele mai proaste filme ale lui Adam Sandler. Un scenariu trenant si labartat, o regie lasata la voia intimplarii, un film ieftin salvat ici-colo de umorul de limbaj tras si el de par cu samavolnicie. Paradoxal, penibilul Rob Shneider pune de un rol mult mai bun decit in majoritatea ocazurilor precedente, reusind sa fie pe alocuri chiar mai bun decit Sandler sau Turturro. Cel din urma probabil ca a ajuns la fundul sacului sau era beat cind a semnat pentru mizeria in discutie. Este aproape episodic, inclusiv inspre finalul filmului, cind are mai mult de cinci replici in aceeasi scena. Cuvinte furate de pe la Mel Brooks, mood de „Zoolander” pe alocuri, Sandler plictisit, umor sexual de duzina si mult par pubian. Pagina imdb.

Maestrul insusi, despre ce incercam sa va povestesc aici.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=v0_TD9AKXM0]

Aprpo de mass-ul cu actiunea umanitara pentru sinistrati, oare ce figuri vor face inimosii astia cind vor ajunge cu un camion de apa plata la victimele inundatiilor si astia o sa-i intrebe candid: „Amu, voi ce-ati adus? Apa? D’apai cui ii arde de spalat pe-asa o nenorocire?” Daca inundatiile ar fi cu palinca sau trascau ar mai fi considerate calamitati?

Cele mai mari probleme de adaptare dupa o vreme in care ai lucrat/ai butonat/ai frecat menta de-acasa: in opan speis nu poti sta in chiloti, trebuie sa te reobisnuiesti sa porti soseste si ceva in picioare o zi intreaga, nu poti sa rigii si daca privesti citeva secunde in gol incercind sa termini o fraza, musai are vreunu’ impresia ca il studiezi/spionezi/suspectezi etc.

Sint doua tipuri de binevoitori ce-ti rasar in cale in primele zile ale existentei intr-un nou sistem. Primii sint aceia care nici nu ti-l ridica in slavi, dar nici nu-l zugravesc in culori sumbre. Sint aceia care au maturitatea si bunul simt necesare sa inteleaga ca te vei edifica mai devreme sau mai tirziu, ca vei intelege singur care-i mersul, care-s grupurile sau curentele de influenta. Adica aceia care prefera sa te puna in temele mai degraba functionale decit in cele mai degraba afective si care stiu ca ori vei invata sa plutesti singur printre balize, ori te vei ineca din pricina propriilor incapacitati.

In a doua categorie sint cei care, aproape condescendenti, te informeaza despre najunsuri, hibe, piedici.