Ştiri de vineri fără reţineri

vineri, 27 septembrie, 2013 la 9:43 am

Cred că mi-e dor de un party adevărat. Aici sunt nişte DJi penali şi cultura surf mie chiar nu-mi spune nimic. Nu pricep cum sportul ăsta atât de dinamic, cu atâtea zboruri şi plutiri, are drept oglindă sonoră atât de mult reggae şi atât de puţin rock, aproape deloc electronice. Unii dintre ei nici măcar nu ascultă mare lucru. Azi ascultam asta şi m-am bestializat pe-aici de unul singur, iar când a apărut Laura am auzit-o cu surprindere vecină cu stupefacţia murmurând cu mâinile în aer „li-ber-ty-pa-raaaade”… Mi s-a dat brusc ceasul înapoi cu cinşpe ani. Ca să înţelegeţi: eu pe Laura am cunoscut-o prin 1998, când era PR la Atomic TV şi avea părul roşu. Apoi a venit la Radio 21 şi avea părul portocaliu. Apoi eu m-am cărat vreo opt luni prin Australia, Noua Zeelandă, Asia şi Alaska şi am văzut-o pe Laura la un Bestfest. Cred că la prima ediţie după aia care s-a chemat B’estival. Şi avea tot o culoare destul de furioasă. Şi se pupa cu ăsta. Mi-e un pic dor de Cioşcău şi de Marius (şi ei plecaţi din RO de un an şi jumătate) şi de Smama şi de atâtea petreceri monstruoase la care „am servisat” împreună. Really miss you, guys.

Ieri am mai avut o premieră. Am câte una măcar săptămânal. Aseară am avut două gagici de vreo 40+ la o masă care nu promitea mare lucru. Adică sigur una dintre ele era croită pe homar, cealaltă – convinsă că nu vrea mai mult de o salată. În fine, am făcut un homar şi un thay curry cu pui, am mai făcut o comandă şi am ieşit, prin salon, să văd „cine mai trece pe drum”. Asta cu homaru’ m-a oprit să mă întrebe cum şi de unde să-l apuce. M-am opintit cu portugheza, i-am explicat, s-a apucat de treabă. După cinsprezece minute am trecut din nou pe lângă masă şi m-a oprit să mă pupe. Pufoasa avea o listă, coae! Avea o listă de chestii pe care trebuie să le facă înainte de a muri! Mi-a fost frică s-o întreb dacă are vreo boală de-asta cu preaviz, da’ nu părea şi oricum mi-era târşă să stric momentul. Şi pe lista asta avea, printre multe altele, o masă cu homar de-ăsta de-al lor. Mi-a zis că pe listă mai are trufele şi am vorbit o jumătate de oră despre ele. Am salivat pe rând şi în tandem, eu la amintirea trufelor care mi-au trecut prin mâini, ea la proiecţia proprie a poveştilor mele. Astea-s clipele mele de fericire autentică. Şi astea.

Voi vă uitaţi la „Nimic nou„? Aştept episodul 7, m-am prăbuşit de râs la episodul 6. Bobonete zicea într-un interviu, de curând, despre Teo, că e nevoie să te desprinzi din când în când de pământ ca să-ţi iasă treaba la scris cum îi iese lui. Îi dau dreptate. Acolo scrie şi Radu şi se simte, că e dezinhibat de-al nostru.

Nu-mi vine să cred că mai e puţin şi fac un an de când am intrat, prin Recife, în Brazilia. Au efectiv zburat lunile astea. Una tare. La Recife am avut de stat o noapte, până la avionul următor. Cu vreo două ore înainte să aterizez, mi-am dat seama că ar fi bine să întreb pe cineva de un hotel cât de cât safe. Un băiat care părea de încredere mi-a zis să merg la Hotel Barramarres. E ok? Da, nu-ţi fă griji. Drumul cu taxiul prin Recife m-a cam intimidat, iar la hotel cred că am fost singurul client din noaptea aia. Preţul pentru o cameră era la recepţie era vreo 300 de reali, dar mi-au spus că e promoţie şi că pot să stau cu 80. Nu ştiu voi cum v-aţi simţi în atari condiţii, dar pe mine sigur nu m-a făcut să mă simt deloc special o asemenea ofertă. În fine, n-am păţit nimic, mai ales că, după taximetrist, a fost primul meu contact mai complex şi mai activ cu limba portugheză. Da’ tocmai îmi restartam existenţa, cum era să păţesc ceva rău? :)

Vine vara la modul serios. Începe să se aglomereze oraşul, balenele au ieşit la cordeală, ţestoasele depun ouă, azi la prânz ardea bine nisipul. Sper să am poze cu balene şi ţestoase, dar pe primele sper să le vâd săptămâna viitoare, iar pe cele din urmă le tot pândesc degeaba, că e maree înaltă când ajung eu la scăldat.

Pregătesc a doua poruncă pentru părinţi, e despre comparaţii, nu merge greu, dar încerc să-l scriu bine.