Ştiri inclusiv erotice după 15 noiembrie (proclamarea republicii)

Ieri a fost a opt sute şaizeci şi cinci de mii şase sute şaptezeci şi treia sărbătoare naţională dintr-un an brazilian, adică Proclamarea Republicii, în 1889, când îl deteră jos pe Dom Pedro al II-lea (aşa-l chema, nu e caterincă) şi făcură republică în Gigant. Orăşelul a început să se umple încă de miecuri seara, joi a fost asaltul final şi ieri deja ziceai că e  accident cu victimă pe stradă. Cu această ocazie, iată ultimele ştiri şocante din oraş, fără nicio legătură cu marea sărbătoare.

• Natalia s-a despărţit a doua oară de Matteo şi ea zice că de tot. Treaba e cam aşa: ştim toţi cum e să te trezeşti la 25 că eşti deja de trei ani într-o relaţie care miroase foarte tare a mariaj şi că vrei pur şi simplu să fii singur sau să trăieşti fără să te gândeşti la fiecare pas în ce fel va fi afectat „celălalt” de dorinţa sau decizia ta. Şi eu cred că e bine.
• Delfina (noi îi spunem Rechina) s-a întors pentru a treia oară la Itacare. Argentinianca mititică şi nurlie, cu experienţă în metode alternative de educaţie pentru copii autişti, a venit ieri înapoi după o vizită de o lună în patria-mamă. Prima oară a venit în vilegiatură. A doua oară a venit pentru că prima oară se îndrăgostise straşnic de Andres, unul dintre barmanii musculoşi de la Favela, bodega din susul străzii. Numai că Andres, în ciuda faptuli că e un băiat foarte gijuliu şi atent, e mare iubitor de viaţă şi păsărici diverse. Aşa că Rechina s-a cam supărit şi a plecat relativ boţâtă la corason. Andres s-a tăvălit amarnic de dorul ei şi ea s-a întors. Şi eu cred că e bine. Voi reveni cu amănunte.

Delfina

• Joice, sous-chefa mea negrişoară şi sufletistă, s-a despărţit de Santana, poliţaiul în dotare de vreo doi ani. Da’ nu pare să sufere prea intens. Abia că iese şi ea mai des la o berică, la o serată dansantă, la o ocheadă cu derbedeii. Şi eu cred că e bine.

#iocu Joice

• Ieri am luat pentru prima oară calamar aici. E importat din China, e alb complet, nu are acea „aripioară” la capătul trunchiului, nu are nici urmă vagă din gustul atât de specific vietăţii şi, în general, pare făcut integral în laborator. Ce-i drept, e moale şi se prepară uşor. Mi-am mai luat o ţeapă cu ocazia asta, întrucât am crezut din  start că, dacă pe pungă scrie „bicarbonat pentru uz alimentar”, e musai de sodiu. Aşa că am lăsat preventiv calamarul în soluţie de bicarbonat stins cu zeamă de lămâie, cu gând să-l frăgezesc mai vârtos. Şi era bicarbnat de amoniu. Şi amănunte mai departe nici că are rost să vă mai dau. Şi eu cred că n-a fost bine.
• Leticia şi Caesar au făcut un tapas bar. La Lola e tot „mai sus pe stradă”. Au făcut fain de tot. Copiii ăştia s-au căsătorit la Madrid, la ei acasă, acum vreo cinci-şase luni. El a vândut discoteca de-aclo, ea şi-a lăsat interesele şi au plecat amândoi într-aici, stuchind de mama focului spre tristeţile apăsătoare ale realităţii contemporane spaniole. Şi au închiriat un loc frumos pe patru ani, l-au aranjat, şi-au făcut şi casă desupra prăvăliei şi câteva luni au muncit de vre zece ori mai mult decât o făceau la Madrid. Caesar: „păi frăţică, eu la treaba din Spania lucram pe bune de joi seară de la zece până duminică dimineaţă pe la trei. Atât. De când am venit, muncesc cin’şpe ore în fiecare zi.” La Lola lucrază Matteo (ăsta micu’ al lu’ Natalia) în bucătărie, căci Leticia e meşteră neexprimată încă în bucătăria profesionistă, deci e şefă. În sală lucrază Fernanda, care a plecat de la noi acum vreo trei luni pentru că muncea prea mult şi mult prea greu cu mine. Deh, standarde şi pretenţii. Au deschis miercuri şi aseară erau deja cam angoasaţi. Sărbătorile braziliene nu înseamnă mare lucru pentru noi, nişaţii din Itacare. Noi suntem preferaţi mai degrabă de străini şi Lola a trăit experienţa asta aseară. Noi am avut noroc, am muncit la foc continuu toată seara.

Leticia şi Caesar

• Ni s-a confirmat petrecerea privată de pe 23, aniversarea unui ofiţer american care face 40, event pe care l-am pus la cale pe mail cu mămica lui din America. It will be a blast!
• Mi s-a întors chitaristul din Argentina, numai că „I have a problem… I need money. And when I need money, I have a problem: I need money!”. Aşa că şi-a găsit un loc de basist într-o trupă de Rock and Roll, cu care poate cânta pe bani. Aşa că eu mai stau o vreme cu improvizaţii pe la jam-session-urile de joia, de la Bananas, hostelul unor engleji unde se cântă mai mult reggae brazilian. Kinda’ meeehhh…
•  Am comandat cinci găini de ţară, curăţate şi proaspete, cu 20 de reali bucata. Pot să fac porţii de o jumătate de animal (au peste două kilograme) pentru două persoane. Vreau să le fac cu sos Madeira, orez şi salată şi merg la vreo 55 de reali porţia. Cu costuri pe garnitură şi regie, ies la vreo 350% adaus. Nu e mare scofală, dar am nevoie de farfurii pentru două persoane, e un obicei de consum naţional şi cred că vreau mai mulţi brazilieni vara asta.
• Preţurile la cazare au sărit în aer pentru decembrie, mai cu seamă pentru săptămâna cu Revelionul. Nu mai găseşti un apartament decent pentru două persoane sub 2,500 de reali pentru perioada respectivă. Ştiu, asta înseamnă vreo 800 de euro, adică nu e un preţ chiar exagerat pentru Paradis, dar cu banii ăştia, în vremuri normale, poţi închiria o casă întreagă, cu curte. Pe termen lung, chiar mai puţin.
• AMR 12 :D