RULADĂ HUNYAD
Sînt din ce în ce mai convins că românii urăsc pieptul de pui, altfel decît şniţel. Aud la tot pasul: e uscat, n-are nici un gust, e prea slab, n-are şi el acolo, măcar un pic de grăsime, e fad, alunecă greu pe gît. Mă bate gîndul să scriu minimum o sută de variante în care poţi pregăti un piept de pui. Pentru că e sănătos şi pentru că ăsta e marele lui avantaj: poţi să-l pregăteşti în sute de variante. Mai ales atunci cînd, dintr-un motiv mai mult sau mai puţin plăcut, ai hotărît să te desparţi de ceafa de porc pentru tot restul vieţii :) Despre asta e vorba mai jos, în Rulada Hunyad, inspirată de Iosif Balays, Executive-ul de la „Floare de Soare”.
INGREDIENTE. Pentru patru porţii: un piept de pui întreg, 100 g de orez, o jumătate de cutie mică de mazăre, un sfert de cutie de boabe de porumb, o jumătate de ardei gras, cîteva frunze de ştevie, susan, un ou, două clătite mari.
RULADA DE PUI. Am întins bine pieptul de pui pe un fund mare de lemn, l-am presărat cu puţină sare şi piper măcinat, după care l-am bătut cu ciocanul de şniţele. Nu foarte tare, mai mult ca să-l egalez, cu grijă să nu se rupă.
Am fiert orezul cît să rămînă bobul întreg, dar pătruns. Am tocat mărunt ardeiul gras. Am tăiat frunzele de ştevie bine spălate, în fîşii subţiri. Am sotat mazărea în două linguriţe de ulei de măsline, cu puţină sare. Am întins pieptul de pui pe o coală de folie din aluminiu. Am pus pe pieptul de pui jumătate din cantitatea de mazăre, ardeiul gras, jumătate din cantitatea de orez şi cîteva frunze de ştevie. Am bătut oul şi am uns toată compoziţia de pe pieptul de pui.
Am rulat pieptul de pui încercînd să păstrez cît mai mult din umplutură în interiorul ruloului. Am împăturit apoi bine şi am rulat în folia de aluminiu. Am pus ruloul în cuptorul încălzit în prealabil, la foc puternic, aproximativ 20 de minute. Atenţie! Acesta nu este un procedeu prea sănătos, prepararea alimentelor în folie de aluminiu poate fi nocivă pentru organism. De aceea, recomandarea mea este să folosiţi cît mai rar această modalitate de preparare.
CLĂTITA CU LEGUME. Am făcut o clătită dintr-un ou, o lingură de făină şi cîteva linguri de apă minerală. Cînd a fost gata, am scos-o pe un platou presărat cu seminţe de susan şi am acoperit-o cu un castron, ca să nu se usuce pînă o folosesc.
Am întins clătita pe un fund de lemn şi am umplut-o cu restul de mazăre, orez, ştevie. Am adăugat şi boabele de porumb dulce.
Am împăturit în patru, apoi am prăjit clătita umplută într-o tigaie antiadezivă, cu foarte puţin ulei, cîte două-trei minute pe fiecare parte.
Pe farfurie am aşezat cîteva felii din ruloul din piept de pui şi cîte un sfert de clătită cu legume şi orez. Ce-am aflat cu ocazia asta? Că amestecul de legume din interiorul ruloului din piept de pui păstreză carnea suculentă şi că aromele se combină foarte gustos între ele. Am mai aflat că ştevia face treabă bună şi în umpluturi sau sote-uri, nu doar în ciorbă. Am mai aflat că o astfel de umplutură cere împăturirea în patru şi mai rar rularea clătitelor.
SOCOTELI. Bani: aproximativ 4 RON / porţie. Timp: aproximativ 50 de minute. Vezi timeline mai jos.
Bine ai revenit cu mancarea! :P
călare pe ele, mon cher :)
Hei! Am zis să mă uit şi eu cine ţine hohoscopu` ce-mi înviorează dimineţile. Un mare biloi alb pentru reţetă, nimic nu-i mai mişto decât un tip care ştie să gătească sănătos (dar şi bun). :D
Aş incerca-o şi eu; mi-am mai făcut în alte dăţi chestii gen saorma ‘de casă’, doar că de obicei am probleme micuţe cu clătita, care ori se lipeşte ori se fisurează. Dacă te rog frumos, ai cumva chef să scrii mai exact cantităţile, cum ungi tigaia, şi -marea mea durere- cum întorci clătita?
Săru-mâinile!
P.S. Mult `nainte cu fumatul ăla! Nu-i aşa că mâncarea are gust mult mai fain când n-ai papilele gustative îmbibate de cenuşă?
Ehei! Bine-ai venit! Îţi pot spune foarte repede un miliard de lucruri mult mai mişto decît un tip care găteşte sănătos (pe cît posibil) şi bun (în limita priceperii), ai timp?:)
Cu „clătita”, first of all, e mare diferenţă între clătite şi lipia pentru shaorma. În principiu, pe cea de-a doua n-o prea poţi face în casă şi, oricum, cea arăbească e destul de bună. În casă poţi face, însă, clătita mai groasă şi, din păcate, mult mai uleioasă, folosită la Gyros, „shaorma” grecească. Ca să nu se rupă, are nevoie de ou mai mult. Ca să nu se lipească, nu-i pune lapte şi nici zahăr. Apă.
Eu nu prea cred în cantităţi standard şi în măsurători decît atunci cînd e vorba de lucruri nocive, gen sare, zahăr, grăsimi animale… Dar pentru o clătită mai groasă şi flexibilă îţi trebuie o compoziţie nu foarte vîscoasă, cu puţină făină, fără lapte şi fără zahăr, turnată într-un strat gros, distribuit rapid pe toată suprafaţa tigăii, din mişcări circulare ţinînd tigaia de mîner. Poate sună a tratat de neurochirurgie, dar e simplu. La foc mediu spre mic, cît să se coacă bine şi nici să nu se ardă. Clătitele pentru feluri diverse de mîncare pot fi mai groase decît cele folosite ca desert, cu umpluturi dulci sau sărate.
Cu întorsul…ce să zic? Old style, în aer. Dar nu e nici asta obligatoriu să funcţioneze de fiecare dată. Ca să fii sigură că nu arzi clătita între timp, ia tigaia de pe foc. Încearcă s-o desprinzi complet de pe fundul tigăii, scuturînd-o cu mişcări rapide, din coadă. Dacă nu se desprinde, ceva e în neregulă dpdv compoziţie. Dacă s-a desprins complet, poţi băga sub ea o spatulă de lemn sau de metal (dacă tigaia nu are teflon), cît să sprijini clătita în zona centrului ei de greutate. O răstorni şi apoi o coci şi pe partea cealaltă.
Spor! Iartă-mă că am elaborat atît, dar cînd (încă) nu ai toate imaginile care-ţi trebuie, e nevoie de mult mai multe cuvinte. Dacă faci Hunyad, poate-mi trimiţi poze :) Toate bune.
Of of, ce ţi-e şi cu oamenii ăştia care nu-s în stare să se bucure de un compliment şi atât.. :)
Mulţumesc foarte tare de răspunsul lung, chiar apreciez faptul că ai intrat aşa de frumos în detalii. Numa` bine ca să priceapă şi neuronul meu pricăjit.
S-ar putea să încerc chiar mâine o clătită după indicaţiile tale (mai am niste grătar de pui rămas de azi), dar probabil tot pentru un fel de şaorma. Dăţile trecute când mi-am făcut am bagat umplutura chiar într-o clătită, lipie încă n-am incercat să fac şi, sincer, nu mă prea tentează, prefer o textură moale si pufoasă.
Eu când întorc clătita, fiindcă nu mă ştiu cu acrobaţiuni, fac cum ai zis tu cu o spatulă. Da` marele bai îi că uneori mi se pliază in timpul procesului şi se lipeşte faţa necoaptă de ea însăşi, cum ar veni. Moment în care nu mai am nimic de făcut decât să-mi demonstrez talentele de birjăriţă şi să transfer frumos creaţia în găleata de gunoi (convenabil situată chiar lângă aragaz).
Acu` să mă ierţi dacă-s prea îndrazneaţă, ştiu că n-are nicio legătură cu ce vorbim aici, dar ai cumva din întâmplare o reţetă de halva? Ceva testat de tine sau de cunoştinţe de-ale tale, că astea de pe net ori au de 2 ori mai multă miere/zahăr decât seminţe, ori câte o lingură de miere la o cană de seminţe, şi sincer nu ştiu ce variantă să cred, şi nici n-as vrea să stric bunătate de seminţe după ce-am muncit două zile să le decojesc..
Ca să nu se „plieze în timpul procesului”, ia-ţi o spatulă mai mare şi mai subţire. Eventual din plastic termorezistent, cu mîner de metal sau tot de plastic.
Halva n-am făcut niciodată şi, din păcate, nu ştiu pe nimeni care să fi făcut. Tre’ să vorbeţti cu un cofetar turc :) I presume…
Drăguţe bijuurile tale. Poate încerc să ţi le vînd la un moment dat :)
Mulţam fain oricum. :) De bijuuri nu prea mai am timp să mă ocup în momentul de faţă, poate în vară..
Până la urmă am amânat clătita cu încă o zi fiindcă azi am avut chef să testez o retetă mai complexă niţel.
Mă jur pe roşu că e ultima bâzâială pe tema asta, vroiam să-ţi zic că încă nu m-ai luminat referitor la cum/cât ungi tigaia. Şi aş mai fi curioasă dacă în compoziţie nu pui deloc praf de copt sau ulei.
Scuze, am uitat. Dacă ai tigaie cu teflon, uleiul poate fi doar aşa o bănuială. Adică max. o linguriţă, bine întins pe toată suprafaţa tigăii. Dar asta trebuie coroborată corect cu forţa focului. Nu-l da prea tare, rămîi în zona medie, ca să-l poţi controla uşor în caz că lucrurile o iau razna.
Nu, nu am pus niciodată praf de copt sau grăsime în compoziţia pentru clătite. Cred că s-ar preta în cazul genului despre care-ţi ziceam mai sus, cel care se apropie de „clătita” pentru gyros. Stai liniştită cu bîzîiala, cre’ că te-ai prins că-mi place să vorbesc despre trebile-astea :)
Săru-mâinile de mii de ori, încă mă ling pe degete după prânz! Compoziţia ta de clătită a fost excelentă, s-a desprins fără probleme, a fost incredibil de uşor de întors chiar şi de către mine, şi a avut o consistenţă pufoasă, dar şi elasticitate – mai pe scurt, exact ce-mi doream.
Vorba ălora de pe site-uri cu reţete: 5 stele si ‘I will be making this again’. :)
Uite, că tot ai zis tu „site-uri cu reţete”. Mă chinui din răsputeri să nu pomenesc cuvîntul ăsta pe-aici. Dintr-un motiv foarte simplu: e un cuvînt mi ze ra bil! :) Nu ne place să ne trăim vieţile după reţete, după scenarii verificate de alţii. Avem de învăţat de la ceilalţi, dar ideal ar fi să nu copiem niciodată nimic. Nici bune, nici rele. Totul în viaţă înseamnă opţiune şi pentru libertatea chestiei ăsteia mulţi au dus o viaţă chinuită, alţii au murit pentru idealuri ce ţin de libertatea opţiunii. Urăsc reţetele, de-asta peste tot scriu „varianta pea” sau „propunerea mea” sau alte sinonime cît cît ok în situaţia asta. Măcar noi, ăştia mai tineri, să ne dezlipim de „se taie aşa”, „se fierbe aşa” etc. Da, există orincipii de bază, dar restul, în gastronomie, e creaţie, inspiraţie, stare de spirit, my own style, my personal choice. Mi-e podul plin de Petrişori şi Sande Marin, de „bucătăria tradiţională” şi de reţete impersonale. Eu fac altceva, nu scriu reţete :) Nimeni n-are nevoie de ele.