Posturi cu tagurile: "romania"

Clipul despre care vorbeam aici a fost retras de pe YouTube. Nu stiu cind si nici daca in urma vreunei sesizari trimise de unul dintre „personaje”. Da’ eu zic ca e bine.

M-am saturat sa mi se ceara compasiune pentru toti nesimtitii care, dupa ce ca n-au de lucru, sint bolnavi si tintuiti in casa sau nu au o sursa de venit constanta, continua sa toarne copii pe banda rulanta. Unii ii fac pentru alocatie si, paradoxal, pentru a stirni si mai multa mila. Pur si simplu m-am saturat.

Voi ati observat cit sintem noi de mincinosi, de necinstiti, cind vine vorba despre subiecte sau apucaturi intrate intr-o zona conjuncturala nefavorabila? Intr-o discutie de grup, nimeni nu se uita la zero teve. Toate raspunsurile vin din zona „ce timpiti! mai bine i-ar inchide, timpesc lumea cu subiectele lor aberante!”. Daca in secunda urmatoare deschizi un subiect oarecare, sa zicem elodia, ramii surprins de cite amanunte detin aceiasi indivizi, de plaja personajelor implicate in subiect si de claritatea cu care si-au format deja propriul punct de vedere asupra temei. Ei nu s-au uitat-uitat la otv, au inmagazinat toate aceste cunostinte in dulcele stil clasic al zapping-ului. A, deci te uiti la Dioaconescu? Nu, ma, esti nebun? Am stat citeva secunde, cit era publicitate pe Viasat Explorer…

De cind smochina asta afectata nu mai conteneste sa-i numere in gura mare odraslei banii de tampoane si demachiant, ma bintuie accese de rime „parazitare”. Papusica mica a absolvit de curind ceva studii superioare, insa ii declama urlat mamuchii cum ca „in ziua de azi ai nevoie de pile ca sa faci rost de un giob, nu mai e ca pe vremea ta, cind iti dadea Statul de lucru!”. Daca smnochina ar fi fata de comitet, i-as suna la soneria ei cu gingal belz (pe care n-o schimba in tot anul, de-mi aduc mereu aminte de parintii lu’ prof Gorea, din „Filantropica”) si cu o mina in cur si cu una blocata pe buton i-as urla in gura mare ca „fie-ta minte de face apele piftie, tanti, fi’n’ca la ora asta in Bucuresti unii le-ar da de lucru si la morti daca ar mai putea, saracii, sa serveasca vreo cauza!”.

Balcizele se cearta cu fereastra deschisa in bucataria aflata in congruenta cu biroul meu de-acas’, unde fierb eu in suc propriu ierburile care ma vor face Bashtan in BashHamas, unde imi potrivesc cuvintele dupa ceasurile mai ruginite sau mai shmensi fensi ale facerilor narative. A mica e urgie, mai ales cind isi proclama independenta flasca, inmuiata zilnic in ciorba si piftelele strunjite de batirna doamna. Care nu-i chiar asa batirna, da’ nici cu indulgenta siffredica nu mai poate trece drept o MILFa. Uneori ma dezradacineaza cu totul din urzelile-mi natingi si ma exileaza cit mai departe de peretele ce urla fugarindu-mi cuvintele.

Asa, si ziceam de puseele rimate „parazitar”. Azi am carat dupa mine „tu urli la fie-ta ca-i figuranta,/ca baga doar pizza al forno/eu va dau volumul maxim/cind ma uit la filme porno”. Care io nu m-am uitat niciodata. Antidoate, mai jos.

Contributia noastra culturala in Spania este infinit mai mica decit ecourile culturii spaniole patrunse in constiinta romanasilor si, cu precadere, a romancutelor. Astazi, la Gara de Nord.

Acum citiva ani, intr-o „cupa” din seria asta interminabila cu jurnalisti si/sau politicieni care joaca table, cinta sau maninca hamburgeri si care-mi aduce mereu aminte de „special olympics”, Ponta ii rupea ciolanul si il trimitea in cirje la gimnastica recuperatorie pe unul dintre teleastii in voga ai momentului. S-au facut bancuri pe tema unei aventuale reglari de conturi intre cei doi, accidentul survenind la scurt timp dupa ce victima fusese subiectul unei presupuse relatii cu Daciana Sirbu.

Dupa cum „informeaza” evz, joia trecuta Ponta a jucat din nou fotbal in sala,

Pe bune, va bagati? Eu pot sa pun la dispozitie sala, cursul scris si tiparit, cateringul de la pauza. Sa mai vina cineva cu un proiector bun, un laptop si o conexiune de bun simt. Ii dam un nume ciumeg, gen „Curs intensiv de optimizare programatica a functiei de cautare Google” si punem o taxa modica. Opt ore, pe 4 module, cu patru cafele, un lunch si cartea la sfirsit, ca oricum nu vor nota nimic. Merge la 200 de euro/cap de vita furajata?

Pe cuvintul meu de onoare ca multi ar avea nevoie de asa ceva si, in cazul lor, o gluma proasta gen ECDL pare a deveni o necesitate. Ar da navala. Cei care cauta „foto cu X” in sectiunea „web”. Cei care se indreapta catre Google ca inspre Mama Omida si ii pun intrebari – „cum este vazut de catre psihologi copilul de la…?” sau, mai scurt, „Cristian Brancu tigan?”. Cei care tot aici incearca sa gaseasca „Anca Parghel YouTube”. Aceia care isi compun ppt-urile ca pe macrameuri, cu „ziceri frumoase despre viata” sau „chintesenta coca cola”. Repetentii care si-au mincat manualul de gramatica si la scoala au stat cu mina atit de adinc infipta in nas, incit au nevoie tot de sarmanul Google pentru a afla „ce scriu la analiza unui substantiv”…Gosh… Mai vreti?

Cica Bula se angajeaza la o multinationala. Are un sef anglofon pe care-l suna intr-o dimineata, sa-i spuna ca nu poate veni la birou. „I’m sorry, sir… I cannot work today because I am sick.” „And how sick are you, Bula?” „I’ve just phuncked my sister…and how sick is that?!” Asta am exclamat si eu cind am vazut imaginile de mai jos, primite pe mail, cu legatura directa la titlu.

Jucam fotbal pe strada. Fotbal…impropiu spus. Spatiul dintre tomberonul de gunoi si „poarta”, eternul batator de covoare, devine insuficient cind nu bagam „21” sau „voleuri”. Asa ca ne varsam deseori pe strada, cu mingea de „optis’pe lei”. Trece o masina la trei-patru minute. Uneori ne tragem spre trotuar, alteori volam mingea peste capota in miscare. Adica voleaza ei, ca io nu am nici dexteritate, nici viteza. Din cind in cind, mingea pica pe asfalt exact sub botul masinii care trece. Soferii accelereaza, se bucura, s-ar bucura si mai tare daca mingea s-ar sparge. Dar „bai, nene…. asta ne ovalizeaza mingea!!!” Pe sub teava de esapament, basica de cauciuc iese turmentata. Nu se mai rostogoleste, se scurge cu miscari dezordonate pe linga trotuar. Pumnul ridicat in aer si un urlet scirtiit din gitlej: „Ti-am luat numaru’, baaaaa!”

Ploua. De vreo doua zile. Baltile sint uriase. Apa murdara se uneste in mari si oceane intravilane, unind malurile pavate cu borduri stirbe. Ai umbrela, dar stropii de ploaie ricoseaza cu putere din asfalt, improscindu-ti incaltarile si pantalonii cu ginganii de noroi de toate formele si marimile. Te strecori cu greu printre alte umbrele, printre oameni care par sa se simta singuri pe toata strada, printre zgribuliti sau falosi fara acoperis. Te tii departe de marginea trotuarului, algoritmul pasilor te poarta uneori spre ea, dar cauti mereu sloturi libere, printre cei care vin din fata si printre cei care te depasesc, astfel incit sa te intorci pe linia cit mai indepartata. Intilnesti un obstacol, nu-l poti sari, trebuie ocolit. Spatiul vital pietonal ti se subtiaza brusc

Daca, din intimplare, vedeti pe undeva o masina care arata cam asa, Fiat Albea albastru metalizat, cu numarul de inmatriculare B 54 VDY, il puteti anunta direct pe Victor Kapra, pagubitul, sau scrieti-mi si ii trimit eu mai departe. Masina a fost furata acum aproape doua luni, dar…poate, totusi.