Am făcut poza asta duminică pe la prînz, în Titan, lîngă Auchan şi mi-am amintit de imaginile sumbre ale primilor ani de după ’90, cînd „şantierele patriei” zăceau neatinse decît de hoţi, pe care au ruginit utilaje de miliarde de lei şi care serveau drept toalete publice pentru trecătorii izbiţi de nevoi urgente. Oare astea cît vor sta în neclintire?
Stăm atît de prost cu identitatea naţională în afara sforăielilor patriotarde şi lăcrămoase, stăm atît e prost cu esenţa de România rafinată şi împachetată pentru comunicare internaţională, încît dacă în secunda asta ar trebui să furnizeze cineva din MAE codul CMYK al drapelului tricolor, probabil că nimeni nu l-ar găsi prin computerele securiştilor din organizaţia în caută. Şi pentru că nici mie nu mi-a trecut vreodată prin scăfîrlie o treabă de genul ăsta, şi pentru că nu cred să le fi trecut nici măcar acelora care acum cîţiva ani se făceau că fac strategii în beneficiul brandului de ţară, s-au gîndit cei ce formează vizitabila comunitate coagulată pe Zzing. Un singur steag este un demers firesc la care cu siguranţă nu s-a mai gîndit multă lume şi de care sigur nu s-a ocupat nimeni. Un proiect lăudabil, pornit de oameni care chiar la asta se pricep şi care asta respiră de vreo cincisprezece ani. Şi pe care eu îi admir sincer.
Faptul că imaginea de mai jos tronează pe un perete din zona centrală a Craioveni nu demonstrează neapărat că oltenii au umor, ci mai degrabă că turiştii este răi. Bugean o făcu pe-asta, o văzusăsăm şi io, dar n-avusăi Smena la mine. Mie-mi place fontul, să-l salveze un priceput şi să-i zică prazinzăuind.ttf.
Later: Şi încă una, de sezon.
Adevărul este că semnul clasic, cu „atenţie, garaj” (ştiu, virgula aia face parte din exagerările mele…), s-a cam golit de sens. Posibil cu atît mai mult în Oltenia, unde oamenii n-au un apetit exagerat pentru procese deductive anevoioase. Adică de ce m-ar interesa pe mine că ai tu garaj? Şi de ce ar fi asta motiv de atenţie pentru mine? De ce ne-am pierde în detalii gen „Şantier în lucru! Ferea capu’! Cad cărămizi!” cînd am putea să ne rezumăm la un explicit „Atenţie! Îţi crăpăm ţeasta!”? „Atenţie, cîine rău!”? Nu! „Atenţie! Labuş îţi rupe curu’!” Specială naţie, parol…
PS: Ştiu, corect era „Iasă maşina”, bine că eşti tu deştept…
Domnu’ Tender, v-aţi reprofilat cumva? Bănuitori foarte concetăţenii lui Nea Mărin. Cînd m-am apropiat să fac poza, un distins oltean s-a desprins cu interes de maşina înmatriculată regulamentar în Bulgaria şi m-a întrebat eliptic: „Pentru?” M-am uitat prin el şi am dat să trec strada. A insistat: „Pentru?” Şi i-am răspuns: „Pentru ce?” A fost rîndul lui să mă considere tîmpit, aşa că fu remiză.
Este foarte adevarat ca Herr Klaus Iohannis a rezolvat o multime de treburi la Sibiu, e clar ca oamenii il iubesc si ca este asigurat, probabil pe viata, pe fotoliul cel mai fain din Primarie. Numai ca nici el n-a reusit pina acum sa rezolve pacostea asta emblematica pe care probabil o vom cara pe blazon si prin enciclopediile editate prin anul 6848. Daca prima imagine e de la gara (adica „bine, fie, treaca de la noi”, desi genul asta de indulgenta parca ne sta pre atare in fire), a doua este chiar de la intrarea in aparent sofisticata si pretentioasa zona pietonala din mijlocul orasului. Nu bun, desi strainezii s-au cam obisnuit.
Mi-e somn de nu va vad bine. Ma reintegrez in Bucurestiul de care nu stiam cum e sa-ti fie dor. Il regasesc mai murdar decit acum o luna, impovarat de hainele prea groase si prea inepte ale circului electoral. Mi-e cald, mi-e somn, mi-e putin greata, computerul merge oribil, cotcodaceala cu ecou de la a3 si rtv ma seaca. Am pierdut din turul 1, intr-o Romanie foarte mica si trista, in care inca mai poti cistiga o Primarie cumparind voturi. La propriu. Investitia e buna. Bagi un milion doar in asta, dar in patru ani iti recuperezi de citeva zeci sau sute de ori investitia. Am mai invatat ceva: sintem atit de familiari cu furaciunea si coruptia, sintem atit de siguri ca „toti” fura, incit departajarea este favorizata de lucruri marunte. O limba de asfalt, un perete de gradinita, o galeata de vopsea la scoala. Mai dorm un pic si povestim.
Incredibil, dar Moldova e chiar frumoasa cind e verde. Ultima oara trecusem pe-acolo cu patru ani in urma, toamna, pe ploi si namoale. Drumuri cit de cit decente, limitari de viteza ca la balamuc, radare ciorchine, dar frumos, nene. Flori, case curate, ingrijite, luminoase. Oameni civilizati prin benzinarii, serviabili, poate prea serviabili uneori. Multi moldoveni de Bucuresti, ma ales pe drumul de ducere, experti in flash-uri si degraba varsatori de singe pentru un singur loc mai in fata, in coloana. Desigur, pentru a putea dormi clisos si arogant pe banda de la centru cind drumul e liber. Moldoveanul bucurestean se face remarcat si in benzinarie, unde dispune de sclavul in salopeta pentru alimentare si spalat de geamuri, in timp ce el se abandoneaza cite un sfert de ora in bratele fierbinti ale shoppingului frenetic de dulciuri, seminte, sidiuri… In timpul asta, pompa ramine reglementar blocata, iar cei din coada sint mai aproape de toti sfintii.
Previzibil, dominata de judoka Putin, care mi-a confirmat prin prestatie arsenalul semiotic de la scara avionului. Baiatu’ stie cine este, ce robineti are la indemina, mai stie ca mai toata lumea are nevoie de el, asa ca se comporta in consecinta. Absolut fiecare gest, privire sau intonatie a spus acelasi lucru si a intregit o partitura a trufiei daca nu ostentative, macar controlate. Basescu a baletat din nou si s-a gudurat cu masura cind a fost laudat pentru „ce frumos ati decorat p’aici…”.
Doamna americana si-a continuat periplul prin romanismul aseptic. Astazi – cu pionieri deparazitati, sapuniti, aranjati, adevarati exponenti ai celuilalt sistem infloritor al Romaniei: invatamintul. Mi-am adus aminte de Mladin, Diana „Codex” si Duban, de adunari spontane aranjate cu mina, de naclairi pionieresti pe toti obrajii… In definitiv ce ar fi trebuit sa-i aratam Laurei Bush? Asta, asta sau asta? Sigur ca nu, pe-astea le stie si fara sa i le aratam noi.
Design realizat de
Cele mai voi