SOCIALA
M-am saturat sa mi se ceara compasiune pentru toti nesimtitii care, dupa ce ca n-au de lucru, sint bolnavi si tintuiti in casa sau nu au o sursa de venit constanta, continua sa toarne copii pe banda rulanta. Unii ii fac pentru alocatie si, paradoxal, pentru a stirni si mai multa mila. Pur si simplu m-am saturat.
:) pe mine m-a blestemat un „pusti” (???) sambata seara in parcarea unui hypermarket. Dusesem „cosul” si pornind spre masina, ma trezesc cu adolescentul respectiv langa mine, am tresarit, s-a prins si a tinut sa spuna repede: nu va speriati, nu sunt aurolac „d’ala”. Sunt un copil amarat de la casa de copii si azi e ziua mea, implinesc 17 ani…din momentul ala nu l-am mai auzit. L-am intrebat doar: „serviciu ai? muncesti ceva?” Mi-a raspuns cu un blestem…
din pacate pentru mine – posesorul unui panou intreg de blesteme – am acelasi discurs la intalnirea cu acesti indivizi. Textele „Ai muncit vreo zi in viata ta?”, „Munceste daca vrei bani”, „spala-mi masina si te platesc pentru asta” (nici unul nu a vrut pana acum) sau pur si simplu „eu muncesc de-mi sar ochii pentru banii astia, fa si tu la fel” nu-mi aduc decat priviri pline de ura, injuraturi si, desigur, blesteme.
dar ce sa fac? eu umblu destul de mult prin oras. probabil ca un sfert sau mai bine din banii mei s-ar duce pe cersetorii apti de munca, dar plini de lene…
Nu e aceeasi situatie cu batranii. Pe cuvantul meu. Din pacate pentru ei nu prea au sanse. Statul nu se ocupa de ei. Serviciu nu mai gasesc si nici nu cred ca ar mai rezista sa mai presteze inca niste ani dupa ce au facut-o 30-40. Veniturile lor… stim cu totii ca sunt aproape inexistente. Pe bune, ce sanse au? Din pacate, nu stau pe strada cu mana intinsa din placere. nu e fun sa faci asta, sa stai in frig, in ploaie sau pe canicula din vara. Ei chiar o fac din nevoia de a supravietui. Uneori lor le dau bani. nu stiu daca multi sau putini, dar le mai dau.
Nu le dau bani celor din „retelele organizate”. Si vezi usor cine este organizat: in numar egal cu coloanele de masini de la semafor, cu placutele scrise lizibil, cu ochii flamanzi cautand geamuri care se deschid fie si cat de putin. Copiilor din „retea” le dau de mancare daca am la indemana.
Tre sa va povestesc ceva. Pe mine m-a emotionat.
Aveam eu o tichiutza din aia de-o primesti de la orice prieten se intoarce din vacanta in Egipt, Tunisa, etc-din-zona. La pod la Natunile unite vine o fetita la geam. Abia i se vedeau ochii peste portiera, prin geamul deschis. mi-a cerut bani si i-am intins o bancnota. a pus mana pe ea, apoi s-a uitat la mine si a vrut sa mi-o dea inapoi. Mi-a zis „matale esti preot! roaga-te pentru mine!” Am intepenit, va dau cuvantul meu. I-am spus ca nu sunt (tata e, eu nu l-am urmat). Mi-a zis ca nu ma crede si ca se roaga si ea. Si-a impreunat mainile, asa sprijinita de masina cum statea ea, si a inchis ochii murmurand ceva. Pana la urma nu am reusit sa o conving sa ia banii. Nu i-a vrut si pace! In ciuda insistentelor mele. Nu voia decat un singur lucru: sa ma rog pentru ea.
Am facut-o, chiar daca nu sunt preot…
interesanta poveste, ma bucur ca ai ales s-o impartasesti aici. Anca imi povestea acum vreo doi ani despre un copilut care umbla prin cladirile cu birouri vinzind niste iconite. La „pachet” cica se uita in ochii tai si spunea niste lucuri naucitoare, mai ales despre consistenta ta spirituala. Ei chiar merita o viata mai buna.