Posturi cu tagurile: "aberatii"

Asta e din categoria contemporană de gugumănii pretenţioase din simpatica industrie de restauraţie contemporană. Nu mai poţi spune „bucătar”, sunt toţi chefi de la curăţătorul de legume şi până la culegătorul de tuleie de pe târtiţe de pui. Probabil că „artistul” din anunţ răspunde pe cale ierarhică unui „brâncuşist – restaurator de tatine”, care la rândul lui se subordonează unui „arhitect generalist de ouă fierte”. De omlete nu, că acelea pică în responsabilitatea exclusivă şi supremă a unui „balbotor-macropeisagist, categoria antâia”. Resursă umană, meserie frumoasă, cinste cui te-nvaţă. (via Guşteru)

Cald… În sala de aşteptare de la „Evidenţa populaţiei” miroase a nespălaţi. Există un singur gemuleţ care, deşi e deschis, nu face curent cu nicio altă gaură. Cald şi puturos. Iar mi-am pierdut cardul de identitate. Am actele la mine. Am şi timbru fiscal, şi chitanţa de la „taxa judiciară”. Ar trebui să am timbru fiscal de patru lei, dar am de şase. La poştă n-au avut de fix patru lei, sper să nu-mi refuze dosarul pentru atâta lucru.

E cald rău. În birou intră doar câte un petiţionar. Unul la vreo cinci-şase minute. Îmi asigur punctele cardinale la coadă („sunt şi eu aici, doamnă… în faţa dumneavoastră, ies să-mi iau un suc…”) şi ies în faţa secţiei de poliţie. În România e urât la secţia de poliţie. Indiferent cu ce treabă am fi venit pe-acolo, toţi avem feţe de infractori. O fi de la zidurile coşcovite şi de la mirosul înţepător, de nespălat…

Sigur că e o parafrază la celebrul „Amintiri din epoca de aur”. Astea ale mele vor fi „relatări” pentru că sunt foarte actuale, majoritatea scrise chiar în ziua în care se vor fi întâmplat. De ce „epoca de căcat”? Pentru că „aceasta este starea lumii în care trăim”, vorba unui foarte stupid cânticel al lui Gyuri Pascu.

Ce stă la baza relatărilor? Ca în multe alte cazuri, experienţa proprie. Sunt frânturi de discuţie şi interacţiuni pe care le generez zilnic, în mod stupid şi masochist, cu diverşi. Cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu şoferi de taxi şi vânzătoare, cu funcţionari sau rude mai mult sau mai puţin apropiate, cu trecători, soldaţi, popor. Desigur, încă o groapă săpată în public, în care intenţionez să arunc mult balast şi spârcâieli de revoltă. Spârcâielile revoltate ale unui resemnat :) Sau ale acelui eu resemnat… Nici eu nu ştiu prea bine.

Voi asezona totul cu o pildă, ca să fie penibilul complet. Voi pune după fiecare istorioară „morala”, de cele mai multe ori probleme de mare notorietate ale poporului din care fac parte, treburi care pentru noi, ăştia care „ne dăm pă net”, nu sunt noutăţi. Noutatea ar fi găsirea vreunei rezolvări, ceea ce eu, ca resemnat, nu cred să mai existe şi nici nu intenţionez să găsesc. În ultimă instanţă, peste vreo 8,000 de ani, când rămăşiţele regenerate ale românilor vor studia în detaliu istoria reală a societăţii din care se trag, probabil că vreo doi maimuţoi vor zâmbi a mirare. I can live with that…

Am trecut acum aproximativ o oră și ceva prin Piața Victoriei. Hărmălaie, discursuri hăulite, cuvinte mari și multă mizerie, adică ceea ce vedeți, probabil, pe la televizoare. M-am mirat să observ că piaţa nu e chiar plină, că oamenii sunt destul de „aerisiţi” în zona scenei. Apropo, habar n-aveam că, mai nou, la grevă se construieşte scenă cu schelă faină şi sistem de sonorizare demn de un concert serios. Unde erau cei pe care nu-i vedeam prin piaţă? Acolo unde, probabil, camerele de luat vederi au uitat să filmeze. Pe terasele din jurul Pieţei Victoriei, pe la Spring Time sau chiar la piperatul Turabo. La cafele, berici şi ţigări, oropsiţii bugetari îşi odihneau un pic greva. Asta dacă nu plecaseră deja…

PS: cine le-a făcut sindicaliştilor tricouri, şepci şi veste (că şi pe la sindicate trebuie să trăiască băieţii inteligenţi din comisioane) proastă idee a avut :)

„Umorul evreiesc este aproape similar cu umorul nemţesc, doar că în cazul umorului evreiesc mai şi râzi.”

Eu, Viorel Constantin Copolovici, de religie creştin ortodontă, nepot de bunic evreu de la Târgu Frumos, sensibil la aproape tot ce mă atinge din cultura evreiască şi lăcrămos tare când vine vorba de „Schindler’s List” sau „Train de Vie”, declar pe proprie răspundere că Radu Mazăre e ciumeg.

Când mai prezinți credibilitate doar un deget sau două, pe fundul paharului, iar toată lipsa asta se răsfrânge acut asupra business-ului de care ți-ai legat indivizibil numele.

Când ai trăit ani de zile cu senzația profundă că ești cel mai inteligent și cel mai inovator și cel mai sexos individ de pe o piață, ai înjurat pe toată lumea în consecință, i-ai tratat pe toți ca pe niște păduchi și unii te-au felicitat pentru cât de bun manipulator ești tu (mai ales familia și subordonații lingăi).

Când realizezi că mulți dintre ăia care te-au înjurat constant de fiecare dată când ai făcut o tâmpenie nu erau chiar toți plătiți de concurență și când ajungi, târziu, la concluzia că ai face mai bine să renunți la aerele de superioritate și de atotștiutor.

Când nu mai ești sigur că știi nimic din ceea ce credeai că știi, când minți cu ușurința cu care bei apă, când se cam duce totul dracului și când ultima ta carte crezi că e sinceritatea „de PR”.

Când ani de zile ai încercat să lași pe dinafară exact pe aceia care ți-au finanțat himerele și nici măcar asta nu ți-a ieșit.

În fine, când din mare patronaș te transformi într-un micuț funcționăraș dar obsesia ta rămâne aceea a salvării aparențelor,

nu uita să-ți faci blog. :)

• Editura Curtea Veche – moravuri grele şi foarte grele din munca cu cartea
• Sport local cu multe clicuri
• Domnule Adrian Năstase, ce planuri de viitor aveţi?

După ce s-a acoperit de penibil cu prostia de clip în care copia urît şi trist campania americană de sensibilizare a populaţiei în beneficiul gestului votării… După campania vizuală din Sectorul 6, cu poze transmiţînd un mesaj de o sexualitate incertă, gen Marcy Darcy, şi slogan politico-muzical irelevant… După eşecul firesc la uninominal… După ce relaţia cu trupa Sistem s-a încheiat abrupt, în urma unui scăndăluţ înăbuşit, pe teme de ingratitudine… După încercările mirositoare de revigorare a notorietăţii pe la OTV, cu scandaluri de familie…

Ei bine, după toate astea şi  după o facultate de psihologie mai mult decît relevantă în cariera muzicală, Luminiţa Anghel este, de curînd, secretar de stat la Autoritatea pentru Protecţia Copilului. Băi, ce ţară amuzantă! Ne pregătim de Marcel Pavel la direcţia „adopţii”, de Silvia Dumitrescu la programul „cornul şi şpriţul laptele” şi, de ce nu, de Temişan la „Daciada”. Let mi trai! Tu emigreit!

PS: atenţie, a nu se confunda Luminiţa cu Monica Anghel, tristeţea de dimineaţă, de la Europa FM.

Evoluăm. Nu doar noi, ăştia de faţă. Evoluăm toţi. Nu în aceeaşi direcţie, nu la fel de rapid, fiecare după cum îl ajută capul şi oportunităţile. Nu, nu urmează vreo dizertaţie pe o temă deşteaptă, generată de acest intro. Întrebarea e alta: oare efectele progresului nu vor afecta şi viitoarele nume pe care ţiganii le vor pune copiilor lor?

Au fost mai întîi Ţiriac, Năstase, Nadia şi Dobrin. Mai apoi Realizarea, Congres, Directiva sau Casapoporului. Imediat după ’89 au apărut Izaura, Leoncio, Hagi şi alte personaje de la televizor. Apoi a apărut onomiastica de sorginte politică, i-am cunoscut pe Senat, Iliescu, Parlament, Partid, Pesedeu, Cedereu şi aşa mai departe. Există culegeri întregi cu nume ce firzează absurdul.

Oare în vreo doi-trei ani Internetul va deveni o sursă de botezări fantasmagorice? Tuităr, Baz, Mesingiăr, Invizibăl, Monetizarea, Veveveu, Haştetepeu, Deneseu, Iahu, văru’ Analitics, Haifaiv, Gugăl, Imeil, Daunlău, Iutub… Vreau să văd primii puradei botezaţi Zoso, Bobivoicu sau Punctro!

Sînt unele zile care te anunţă de la prima oră: nene, azi e nasol! Stai pitit, consumă puţin, nu interacţiona decît cu tine, azi nu iese nimic. Sînt ok zilele-astea. Sincere, de bun simţ. Mai sînt, însă, zile perfide care te sparg la bot fără nici un anunţ prealabil. Zile în care  ai mari şanse să ţi-o furi de la „sistem” indiferent de ce ai de făcut. Nesimţirea, dezinteresul, golăneala şi mermeleala tipic românească îţi pot asigura un meniu complet pentru marele dejun al părerii de rău că eşti încă în ţara în care te-ai născut din sarcasmul sorţii.

APERITIV

Ieri mă duc să-mi plătesc impozite. La poştă. Mai fusesem şi cu trei zile în urmă, stătusem la o coadă de vreo cinci oameni la un ghişeu ca să aflu că pe găurica aia nu pot, că trebuie să stau la altă găurică. Sigur, scria asta şi pe geamul fiecărui ghişeu, dar scria mic, meschin, pe coli A4 scoase la imprimantă. Am apreciat gradul de specializare al găuricilor de la Poşta Română cu un mic „morţii mă-sii” şi am plecat. Dar am revenit ieri.