Posturi cu tagurile: "aberatii"

Muzicianul ma sunase cu o seara inainte, sa ma invite la un mic recital in Event Club una dintre cele mai sinistre bombe de pe piata bucuresteana. Nu-i dau numele pentru ca blestematii astia de robotei ar putea considera drept relevanta legatura dintre numele artistului si clubul despre care va povestesc. De-asta nu veti gasi nici virgulele dintre numele clubului si apozitiile pe care i le atribui, poate sint mai usor de relationat in rezultatele din Google. Nu mai fusesem in Event Club acest cazan soios in care kitchul este un mod de viata. Trecusem desori pe linga el, auzisem ca se intimpla multe cintari acolo, asa ca m-am dus cu gindul la vocea sublima pe care urma s-o reascult si la o ora-doua de echilibru interior, impreuna cu nevasta din dotare si ceva bun pe fundul unui pahar.

Pentru cine nu stie, Event Club serparia sordida cu pretentii de club se afla in aceeasi maghernita cu restaurantul Mica Elvetie, fiind parte din aceasta afacere. Pe Strada Icoanei Nr. 2. Poate nu sint eu familiarizat cu stilul asta de club, dar primele semne m-au pus putin pe ginduri: mirosul de friptura din restaurant m-a insotit atit pe scara ce ducea in clubul subteran, cit si in interior – „eh, se mai intimpla si in alte parti”; detalii inauntru: arcade si glafuri imbracate in lemn vechi vopsit brun-roscat Vs lambriuri „cires” din PAL nou, fotografii de anii ’20 cu muzicieni si actori celebri Vs statuete de ipsos (gen pitici de gradina) dintre care am remarcat o chanteuza cu microfon, canapele din piele rosie pe stative de PAL vopsit in albastru deschis, fete de masa albe, apretate, candelabre din fier forjat cu luminari si candelabre cu becuri-luminari, un mic cufar cu mandolina si citeva carti vechi, vaze cu paie colorate, din sirma… – „asta este…gusturi si gusturi…am venit sa ascult si sa beau ceva, nu sa le recenzez designul…”

Azi m-am gindit la Masca. La „teatrul” Masca. Nu stiu de ce. Poate pentru ca trec zilnic de doua ori pe linga cladirea lor din Bucurestii Noi. Poate pentru ca inca imi staruie in minte intilnirea cu Dinculescu de acum mai bine de o saptamina. Brava aceeasi liniste mucalita care mi-a placut la el in prima faza, cind abia venisem la treaba asta pe care Malaimare o numeste emfatic „teatru”. T e a t r u d e g e s t, m i m i c a s ie x p r e s i e c o r p o r a l a… Chiar si-acum, la aproape zece ani distanta, imi vine sa vomit.

A, gata… Stiu. M-am gindit la Masca pentru ca am vazut un ad rapciugos intr-o revista de timp liber. Cu interminabilul, iremediabilul, incredibilul „Clovnii”. Teatru cu suturi in cur si palme dupa ceafa. „Teatru mut”, cu lavaliere si un fel de MC ascuns dupa un panou, care birjareste verbal amaritii din manej. Cu poante hiperclasice, de bilci se secol pai’spe.

Care omul simplu, care educarea prin joc si arta de tip primar, care bucuria intilnirii omului simplu cu o forma de arta pe intelesul lui, care de la Marcel Marceaux (LOOOOOL!!!), care cica mii de spectacole cu un succes imens. O barbarie peste care Seful a asternut mai mereu cuvertura cam paduchioasa a umanitarismului, asta cu filfiit cabotin de gene si merite prizarite urlate la megafoane. Salarii bugetare pentru echipa si, totusi, multe proiecte vindute companiilor private, organizatorilor de evenimente sau primariilor de prin tara…
Eram secretar literar. Ba nu,