EVENT CLUB – HOTIE IN RITM DE JAZZ

Muzicianul ma sunase cu o seara inainte, sa ma invite la un mic recital in Event Club una dintre cele mai sinistre bombe de pe piata bucuresteana. Nu-i dau numele pentru ca blestematii astia de robotei ar putea considera drept relevanta legatura dintre numele artistului si clubul despre care va povestesc. De-asta nu veti gasi nici virgulele dintre numele clubului si apozitiile pe care i le atribui, poate sint mai usor de relationat in rezultatele din Google. Nu mai fusesem in Event Club acest cazan soios in care kitchul este un mod de viata. Trecusem desori pe linga el, auzisem ca se intimpla multe cintari acolo, asa ca m-am dus cu gindul la vocea sublima pe care urma s-o reascult si la o ora-doua de echilibru interior, impreuna cu nevasta din dotare si ceva bun pe fundul unui pahar.

Pentru cine nu stie, Event Club serparia sordida cu pretentii de club se afla in aceeasi maghernita cu restaurantul Mica Elvetie, fiind parte din aceasta afacere. Pe Strada Icoanei Nr. 2. Poate nu sint eu familiarizat cu stilul asta de club, dar primele semne m-au pus putin pe ginduri: mirosul de friptura din restaurant m-a insotit atit pe scara ce ducea in clubul subteran, cit si in interior – „eh, se mai intimpla si in alte parti”; detalii inauntru: arcade si glafuri imbracate in lemn vechi vopsit brun-roscat Vs lambriuri „cires” din PAL nou, fotografii de anii ’20 cu muzicieni si actori celebri Vs statuete de ipsos (gen pitici de gradina) dintre care am remarcat o chanteuza cu microfon, canapele din piele rosie pe stative de PAL vopsit in albastru deschis, fete de masa albe, apretate, candelabre din fier forjat cu luminari si candelabre cu becuri-luminari, un mic cufar cu mandolina si citeva carti vechi, vaze cu paie colorate, din sirma… – „asta este…gusturi si gusturi…am venit sa ascult si sa beau ceva, nu sa le recenzez designul…”

In ciuda faptului ca in club nu erau mai mult de 20 de persoane, picolita a venit in mai bine de un sfert de ora. Am comandat. Sprite, Cola, Bacardi, gheata, scrumiera. Comanda a venit in alt sfert de ora. N-aveam nici o apasare. Pianul si chitara s-au acordat cu mare pofta, anuntind lucruri bune. Chitara are „brum”, reglajele de voce lipsesc, muzicianul e putin enervat, dar se cinta. Prima parte a recitalului. Aceeasi pofta de cintat, improvizatii jucause si o voce care mi-a masat dendrita cu dendrita. Extaz. Nu ma las cotropit de senzatiile molatece, asa ca iau un espresso si mai bag un Bacardi. Picolitele sint imbracate in camasi albe si pantaloni negri, aidoma personalului din locantele de Stat. Locatia e mica, volumul nu e puternic, dar sint anuntat cu voce tare, ca in Backstage: „Bacardi mai asteptati, ca nu mai am aici, imi aduce colega de sus!” Si mai ascult…

La pauza vad ca s-a facut deja un’spe jumate, deja o ora extravaganta ca sa nu fiu inca acasa. Cerem nota. Alt sfert de ora. De pe nota de plata aflu ca printre altele, am baut si doua „bilet” de 20 RON bucata. Refac filmul de la venire si imi dau seama ca la intrare nu scria nimic si ca nici nu mi-a rupt nimeni biletele de acces. Nici picolita care ne-a condus la masa nu ne-a spus despre asta. Pe muzician il scot din ecuatie, nu e treaba lui sa stie asta. Ramin la sentimente pasnice. „Nu-mi trebuie factura, dar va rog sa-mi aduceti si bonul de casa impreuna cu restul.” Alt sfert de ora.

De pe bonul de casa stampilat pe verso aflu ca am baut o sticla de Cabernet Sauvignon in valoare de 41 RON. „N-avem bilet pe casa de marcat, v-a batut colegul un vin.” „Noi n-am baut vin, va rog frumos sa-mi aduceti un bon fiscal conform cu nota de plata si cele doua bilete fiscalizate, cu serie, numar etc.” „Pai io nu stiu, nu e treaba mea. O sa-l trimit pe colegu'” Vine colegu’. Sef de sala. Ghiul pe inelarul miinii drepte. Figura clasica de peste fiert, costum cenusiu si privire studiat amabila. „Inteleg ca aveti o problema cu biletele. Sint intrutotul in asentimentul dumneavoastra, dar patronii sint plecati din tara si au luat biletele cu ei. In definitiv doriti sau nu sa platiti biletele” „Stimate domn, artistul asta de pe scena merita chiar mai mult de 20 RON pe bilet, as vrea sa le platim, dar intr-o maniera corecta. Nu am baut vin, nu am primit bilete la intrare. Doresc bonul fiscal corect si biletele aferente. Ma cam grabesc!” „Daca va grabiti tare, va aduc imediat biletele.” „Multumesc.”

Dupa cinci minute se intoarce visiniu la fata si redeschide bill-holder-ul. „V-am taiat de pe bon vinul, consumatia obligatorie este de 20 RON de persoana, deci trebuie sa platiti 40 RON. Trebuie sa ne mai dati dumneavoastra, daca vreti (zeflemeaua ma-tii!) 3 RON”. In holder erau 21 RON, restul de la o suta. „Ah…ati dat o suta? Am crezut ca e restul la 50…” S-a executat cu restul corect in citeva secunde.

Asadar cam despre asta e vorba in Event Club haznaua cu napirci in care promit sa nu mai calc a doua oara. Inteleg ca si in Art Jazz se intimpla la fel cu biletele pe nota de plata, dar macar acolo ti se spune de la intrare ca exista o taxa suplimentara de admisie. Ies destul de rar seara. De-asta nu apuc sa-mi vad amicii cu lunile. Dar daca tot o fac atit de rar si doar atunci cind tentatia unei cintari sau a unei revederi este irezistibila, de ce trebuie sa dau peste asemenea specimene?