Posturi cu tagurile: "publicitate"

Sase! Vine tavalugul reclamelor de sezon, cu simboluri si motive pascale trase la croseta si etamina, aranjate rinduri-rinduri, ca mustele pe un rahat deja traditional.

Lume multa, oameni din agentii, citeva figuri publice si multe fete dragute simbata noapte, la Palatul Bragadiru, unde Stella Artois s-a gindit sa ofere prima petrecere pe 2008. Ajutati de Emag!c din punct de vedere al artistilor si de BoomPR cu invitatii si resevepeurile. Daca piarul m-a darimat cu textul aproape cretinoid al invitatiei, reteta oferita de Emag!c a fost aproape o desfatare: Otros Aires, adica un tango mai natural, mai autentic si mai viu decit plictisitorii si preamarketatii Gotan Project, apoi Electric Brother, intr-un set destul de ambiental cit sa nu deranjeze, destul de sofisticat cit sa nu te lase indiferent.

By Headvertising. Nu stiu de cind circula, dar sint relativ funny. Mi-au adus aminte de making-of-ul de la finalul „Grumpy Old Men”, in care bunicul declina in acelasi fel, dar mult mai diversificat si suculent. Si, cum Foltene probabil ca tinteste chiar in grupul celor care au vazut si au apreciat filmul asta la vremea lui, mie mi se pare chiar ok incercarea lor. Vocile consacrate si stilul profi le sporesc doza de umor si impactul. Ascultati mai jos cele trei spoturi si vedeti dublele din film.

Cred ca lucrul cel mai bun pe care il face campania „The Money Channel”, realizata de Next, este pozitionarea produsului. Daca ne gindim ca majoritatea celor aflati in publicul tinta al unui canal TV „de business” vorbesc o limba de neinteles pentru cei aflati in exteriorul acestei lumi, campania ne spune clar cui se adreseaza. Hai sa vedem la ce intrebari raspunde campania asta. Ce/cine este TMC? Un canal de televiziune. Ce difuzeaza? Informatii de interes pentru oamenii de afaceri si cei implicati in domeniul afacerilor, finantelor, investitiilor etc. Se adreseaza numai lor? Desigur, pentru ca la TMC utilizam un limbaj inaccesibil celor ce nu se afla in aceasta sfera. In nici un caz nu ne intereseaza taximetristii sau ospatarii.

Si aici incepe sa nu-mi mai placa. De fapt, nici proprietarului TMC nu cred ca i-a placut foarte mult varianta cu ospatarul… Cert este ca, din nou, este speculat comicul in detrimentul unui rationament complet. Adica simt din nou un parfum de suficienta. Campania intentioneaza reconfirmarea pe nisa plus ceva mai multa notorietate plus ceva mai mult interes. Mesajul ei este, foarte clar, limitativ, selectiv. Ne putem imagina lesne un mesaj subsidiar care ar putea spune „noua ne trebuie astia care vorbesc pe limba noastra, restul lumii sa se care, ca oricum n-o sa priceapa nimic!”

Dar oare TMC & Next Advertising scapa cu totul din vedere o eventuala misiune pe termen lung in ceea ce-i priveste pe profanii potentiali consumatori?

Se pare ca macheta anti-AIG, semnalata de Zoso, a provocat un mare scandal in aceasta dimineata la Cotidianul. De rezervarea spatiului si de livrarea machetei se pare ca s-a ocupat o companie obscura, al carei nume nu aminteste de vreo companie de asigurari sau de vreun advertiser cunoscut. Surse de la Cotidianul imi soptesc in casca de la coafor ca macheta a intrat fara absolut nici o verificare din partea responsabilului de editie sa a vreunui executiv de la vinzari. Mie mi-e greu sa cred asa ceva, dar sint convins ca vor mai aparea amanunte.

Interactiva, simpatica, de metrou, dupa ce iesi de la scoala. Mai arata si foarte bine. La mai multe!

Si inca una, de la Yvonne, pe tema insemnarii de mai jos. Adevarul e ca iepurii au ramas o afacere foart eprofitabila, mai ales cei gigantici, cum are un tip de Buftea, probabil detinatorul celor mai grele exemplare din Romania. Am avut si eu unul prin clasa a opta, il cumparasem din piata pentru disectie, la ora de Anatomie.

Azi-noapte am picat din intimplare pe TVR2, la un meci „legendar” intre Dinamo si Panathinaikos. Parca vreo cinci goluri au dat militienii in partida cu pricina. Dar cum nu am microbul prea adinc in singe, altceva mi-a produs vibratii spontane. Cum jocul era pe Stefan cel Mare, peisajul publicitar comunist fotbalistic dezarmant mi s-a parut mai interesant decit golurile marcate in poarta grecilor. Panourile, probabil facute din metal si placaj, nu se diferentiau cu nimic de „stilul” lozincilor purtate pe la demonstratii. Uneori astea erau „produse” de absolventi de arte plastice, pictori de care sandramaua comunista nu prea avea nevoie daca nu executau macar citeva portrete cu „realizari”.

Cit despre continut… Am desifrat citeva inscriptii gen „Galeria Modei”, „Bucur Obor”, „REFOLOSIND HIRTIA O SALVAM PADUREA”. Mi-am adus aminte de pancarta uriasa pe care o vedeam de fiecare data cind trenul se apropiat de Gara de Nord (nici o masa fara peste) si, automat, de catrenul aparut prin optzeci si ceva in revista Saptamina, pe aceeasi tema: „valul valureste/malul malureste/salcia usor sopteste: nici o masa fara peste”. Mai jos, alte citeva mostre publicitare din epoca.

Oare plasturele-asta revolutionar (Compeed) trateaza herpesul de orice natura atit de simplu, cum incearca sa ma convinga spotul aferent? Oare intr-o tara in care ne e lene/frica/jena sa mergem la medic macar din cind in cind, in care prezervativul e o fandoseala, in care „n-o sa mi se intimple tocmai mie” are valoare de filosofie de viata si in care pentru orice „bubita” se aplica invariabil crema de galbenele sau vreun unguent oarecare, gasit prin frigider, nu e un pic periculos sa vorbesti despre herpes ca despre un neajuns cosmetic oarecare?

Publicitatea din WC strikes back, cum ar veni. Asta cred ca poate concura lejer la titlul de Miss Eticheta (de stricnina). In afara de trasaturile rapitoare ale modelului, de remarcat copy-ul de un imbecilism violent. Nu stiu cum le potriveste Murphy, dar exact cind te gindesti ca in comunicare s-au atins limitele superioare ale ferocitatii, trebuie sa mai apara neaparat una care muta linia de hotar cu un milimetru mai sus, pe harta. Si pentru ca tot m-au facut sa ma gindesc la „packaging” de sticle cu otrava,