Cica Bula se angajeaza la o multinationala. Are un sef anglofon pe care-l suna intr-o dimineata, sa-i spuna ca nu poate veni la birou. „I’m sorry, sir… I cannot work today because I am sick.” „And how sick are you, Bula?” „I’ve just phuncked my sister…and how sick is that?!” Asta am exclamat si eu cind am vazut imaginile de mai jos, primite pe mail, cu legatura directa la titlu.
Mi-a scris Primarele si m-am umezit de emotie. In plicul cu instiintarea despre impozite a impaturit cu grija si miini pioase un cartonas ivoriu (hirtie faina, destul de scumpa), pe care scrie ca doreste sa impartaseasca niste chestii cu mine. Mai baga si de „bucuria crestineasca si emotia”, dupa care imi ureaza si Sarbatori Fericite, si La Multi Ani. Astazi, sapte ianuarie… Asa ca, probabil, in august o sa-i trimit si eu o felicitare de Sfintul Neculai.
Nu, plicul nu a intirziat. Doar nu va imaginati ca trimite cineva scrisorile de impozite de Sarbatori. Rationamentul e simplu. Nu le trimit situatiile fiscale in final de an, m-ar injura de Craciun. Dar tot trebuie sa le trimit cite-un carton cu urari, ca da bine. Si daca le trimit separat, vor zice ca prapadesc banii aiurea. Asa ca le trimit impreuna, imediat dupa Revelion, ca sa primeasca mai usor tabelul despre malaiul pe care tre’ sa-l verse la vistierie. Da, urarile vor fi cam tardive, da’ macar vor zice „uite, ba, s-a gindit la noi, ce om de treaba…”
Sa mor io, na, sa-mi coaca ochiu’ si sa-mi puta buricu’ de nu-mi plac niuzletarele! Mi-as dori sa primesc cite 30-40 pe zi. Dar toate astea sa ma agate, sa ma fidelizeze, sa ma indemne fara eforturi la consum, la trial. Nu ca alea trimise de fata de la Tango, care trudea chiar si pe 24 decembrie, scotindu-mi ochii cu Dana Razboiu, dar uitind sa zica si ea un „pune mina pe Vasilica, sa-ti iei de Craciun masina mica!” la final. Eu incerc sa dialoghez cu tanti Apostu, dar ea se tine bat baston.
In fine, despre altceva este vorba acilea. Din ciclul „primim de la un tinar publicitar talentat din Ardeal”, ma pomenesc astazi cu un mail de-ala scirbos, de lauda de sine, forwardat de omu’ asta de bine despre care zic. „Imagistica – cea mai dinamica companie de branding din Transilvania” zice titlul cacofonic. „Imagistica”…hm…tare inspirat pentru o „companie de branding”. N-am la indemina ceva pagini aurii sau albastrii, dar sint foarte curios sa aflu cam cite „companii de branding” mai exista in Transilvania si, desigur, sa stiu citi clienti locali au utilizat in 2007 servicii de branding.
Trecem mai departe.
„Nu credeam sa-nvat a muri vreodata.” De ris! E posibil sa-mi fi scapat mie, sa fi intrat deja in categoria „clasici in viata”, dar nu-l stiam.
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=qQa1ZOxZgZA]
Insemnarile lui Zoso despre zborul catre America imi aduc aminte de multele intimplari, gafe si ciudatenii pe care le-am trait sau pe care le-am observat in cele citeva zboruri, majoritatea lungi, pe care le-am facut in anii trecuti. Tin minte ca prima data am zburat la Singapore, in iarna lui 1996. Cu Air France daca nu ma-nsel. N-aveam habar despre obiceiurile de la bord, asa ca pregatisem cu fratello o punga de sandwich-uri si citeva sticle de apa, in bagajul de mina. Sa fi vazut jena pe noi cind a trebuit sa infruntam zimbetele condescendente ale insotitoarelor de bord…
Apoi, in Bangkok, predestinat nume pentru orasul asta al depravarii exotice, ne-au intimpinat doua fatuce care ne-au explicat cu greu la ce ora si la ce terminal trebuia sa ne prezentam pentru cursa Qantas, care urma sa ne duca la Si’pore. Intii au facut misto de mine ca nu iau un carucior pentru geanta de mina („strong man, ha?), dupa care, la despartire, una dintre ele a ciripit cu zimbet profi: „Tonghelo, ha?”. Ii zic lu’ fratello ca nu vreau sex cu functionarele, asa ca s afaca bina sa afle ce vor sa zica. Era, de fapt, prima interactiune cu limba engleza vorbita de asiatici. Deci, ce zici tu acolo? „Tonghelo!”, raspunde si cealalta, inclindindu-se catre noi de parca eram surzi sau retarzi. Si zic ofuscat: „Fata, tonghelo asta al matale nu-mi suna asemanator cu nimic din ce m-a invatat Bomba la scoala generala unu, de linga piata. Shi vreai sa zici?” „Tonghelo, tonghelo, tonghelo…!”, par fetele ajunse aproape de limita incapacitatii de exprimare. Dupa care una sta o clipa cu ochii in tavan si, calcindu-si parca pe principiul ancestral thailandez de a nu vorbi decit pasareasca, rotunjeste cu eleganta londoneza: „Don’t get lost, ok?”
La intoarcere, intre Sin Airlines si Tarom, am stat pe Bangkok vreo opt ore. Cursa a fost ticsita de figuri deja celebre la ora aceea, gen Nistorescu, Patriciu, vreo doi divertisi, Sorin Rosca Stanescu, fiul lui cu Oana Cuzino, care parca sa zic ca erau deja casatoriti la acea vreme, plus fata lui SRS, cu iubitul ei, un pictor celebru la el in clasa, artistul…Pasarica :) Veneau in gasca de la Pattaya, care la acea vreme era o destinatie d emari figuri pentru romanasii cu bani. In avion avea sa se iste un mare scandal cind, dupa ce se drojdise cu nesat dintr- sticla de gin (ce, nu stiati ca barbatii adevarati beau ginul sec, direct din sticla?), un roman verde s-a urcat cu picioarele pe un portughez care, se pare, ii pusese mina la oua prin semiobscuritatea picotinda.
Pun si eu umarul la posteritatea micutului George Plesu, care a furat cu nerusinare designul original al blogului Mariei Popistasu. Sa-ti fie de bine, puiut, toate rezultatele din Google care iti vor asocia ilustrul nume cu diverse calificative de ocara, gen „hot”, „copiator” sau „nesimtit”.
A fost din nou Craciun, deci sezonul in care Hrusca da piatra la o parte si iese din pestera pentru inca un turneu. Tot vazind spotul Cosmote despre care chiar nu am chef sa mai zic nimic, mi-am dat seama ca intre morosanul suedez si Rolling Stones exista o asemanare izbitoare: in timp ce Stones nu si-au schimbat componenta de zeci de ani, Hrusca nu si-a innoit repertoriul de tot atita timp.
E facuta de mai mult timp, dar nu am apucat sa o urc. Eu am facut inot de performanta cind eram mai mic. Abia acum inteleg de ce unii dintre colegii mei practicau pi*atul in bazin cu atita nonsalanta :).
Catre ce culmi ale josniciei tindem, din moment ce putem fura chiar si patura cu care cineva inveleste ciinele aciuat de vreo doi ani pe linga scara blocului? Asta in conditiile in care afara viscoleste. I-am cumparat alta. Sint curios cit de repede dispare.
Design realizat de
Cele mai voi