Posturi cu tagurile: "aberatii"

De cind smochina asta afectata nu mai conteneste sa-i numere in gura mare odraslei banii de tampoane si demachiant, ma bintuie accese de rime „parazitare”. Papusica mica a absolvit de curind ceva studii superioare, insa ii declama urlat mamuchii cum ca „in ziua de azi ai nevoie de pile ca sa faci rost de un giob, nu mai e ca pe vremea ta, cind iti dadea Statul de lucru!”. Daca smnochina ar fi fata de comitet, i-as suna la soneria ei cu gingal belz (pe care n-o schimba in tot anul, de-mi aduc mereu aminte de parintii lu’ prof Gorea, din „Filantropica”) si cu o mina in cur si cu una blocata pe buton i-as urla in gura mare ca „fie-ta minte de face apele piftie, tanti, fi’n’ca la ora asta in Bucuresti unii le-ar da de lucru si la morti daca ar mai putea, saracii, sa serveasca vreo cauza!”.

Balcizele se cearta cu fereastra deschisa in bucataria aflata in congruenta cu biroul meu de-acas’, unde fierb eu in suc propriu ierburile care ma vor face Bashtan in BashHamas, unde imi potrivesc cuvintele dupa ceasurile mai ruginite sau mai shmensi fensi ale facerilor narative. A mica e urgie, mai ales cind isi proclama independenta flasca, inmuiata zilnic in ciorba si piftelele strunjite de batirna doamna. Care nu-i chiar asa batirna, da’ nici cu indulgenta siffredica nu mai poate trece drept o MILFa. Uneori ma dezradacineaza cu totul din urzelile-mi natingi si ma exileaza cit mai departe de peretele ce urla fugarindu-mi cuvintele.

Asa, si ziceam de puseele rimate „parazitar”. Azi am carat dupa mine „tu urli la fie-ta ca-i figuranta,/ca baga doar pizza al forno/eu va dau volumul maxim/cind ma uit la filme porno”. Care io nu m-am uitat niciodata. Antidoate, mai jos.

Kinder nu mai e de multi ani un brand dedicat exclusiv copiilor, dar zau ca imaginile de mai jos nu-mi trezesc fantasme cu buze vinovate sau voluptati tavalite in ciocolata. Mi se pare aberant sa incerci sa pui in spinarea unui brand ingenios, ludic si provocator la nivel afectiv firesc o serie intreaga de produse care, dupa ce ca tintesc cu totul alte segmente, mai comunica si atit de dizgratios. Poate ca un label separat ar mai rezolva problema, chiar daca din punct de vedere vizual dezastrul de mai jos va fi exprimat si sub alte forme. In cel mai rau caz, probabil ca ar opri erodarea brand-ului principal, care beneficiaza de un logo care-ti spune simplu: copii, jucarii, desene, ciocolata buna. Admitind ca printul n-ar fi o mizerie, mesajul semiotic imi pare o mare nuca-n perete linga logo-ul stiut. Si da, arata a cac*t.

Parca e cam micut acolo, in colt…Nu putem sa-l facem mai mare? Da’ daca-l mutam mai in centru? Chiar, in centru n-ar fi mai bine? Prca se vede mai bine mai mare si centrat. Poti sa faci o varianta asa, macar sa vedem cum arata. Adica poate nu in mijloc, dar sigur e prea mic in varianta actuala. Textul ala e mai mare, mult mai mare decit logo-ul si nu cred ca e ok. Printul e pentru produs, nu pentru „WOW”-ul asta pe care l-ai pus tu atit de mare, in mijloc. Si personajul nu cred ca reprezinta bine publicul tinta. Si parca expresia fetei nu sugereaza valorile produsului… Oricum, spatiul ala de pe fundal e prea…gol. Nu crezi? E pacat sa irosim atita spatiu, sa nu punem macar un numar de telefon pe el, sau adresa de web. Mda…nu stiu ce sa zic…as fi vrut logo-ul cit se poate de vizibil, adica mare, personajul sa transmita emotii, spatiul cit mai bine folosit, poate si o metafora bine ilustrata, dar usor de inteles… Pina miine la prinz crezi ca poti face modificarile-astea?

O poveste veche, ilustrata perfect in clipul de mai jos.

Blog lansat in pielea goala, la stirile de dupa-amiaza. Blog despre futaiurile zilnice reale sau inchipuite. Despre propriile sedinte de onanie. Despre statusuri de messenger si despre cum iti poti seta unul. Bloguri cu continut 100% YouTube & Co. Cu copy-paste de prin ziare sau cu traduceri tembele dupa texte scrise de altii. Bloguri cu subtitrari, cu recenzii de filme luate din alte parti. Umplute cu tone de link-uri catre situri porno, catre alte situri cu linkuri sau catre nimic. Copii tembeli, care de cele mai multe ori transmit „lumii intregi” ce aud sau li se spune in casa. Bloguri de scriitori dati afara de prin redactii pentru ca, probabil, sint prea scriitori. Bloguri scrise de bebelusi, la persoana I. Bloguri de studente cu zero experienta, care emit teorii despre industria la care incearca sa acceada. Bloguri cu tutoriale copiate/traduse/imbecile. Blog umplut cu furaciuni, sub pretextul „aici gasiti doar ce e mai bun prin alte bloguri”. Orice, numai sa ma gaseasca Google si sa dea „cititorii” click. Bloguri in care tii legatura cu familia, ca telefonul e scump si pentru mailuri ti-e lene sau greu… Bloguri agramate? Da, puzderie. Despre nimic? Tone, dar nici unul de valoarea lui Seinfeld.

Si totusi, marginea superioara a penibilului inca nu a fost atinsa.

Acum citiva ani, intr-o „cupa” din seria asta interminabila cu jurnalisti si/sau politicieni care joaca table, cinta sau maninca hamburgeri si care-mi aduce mereu aminte de „special olympics”, Ponta ii rupea ciolanul si il trimitea in cirje la gimnastica recuperatorie pe unul dintre teleastii in voga ai momentului. S-au facut bancuri pe tema unei aventuale reglari de conturi intre cei doi, accidentul survenind la scurt timp dupa ce victima fusese subiectul unei presupuse relatii cu Daciana Sirbu.

Dupa cum „informeaza” evz, joia trecuta Ponta a jucat din nou fotbal in sala,

Va spuneam acum citeva zile ca imi scrisese ontanul si, cu acea ocazie, analizam putin dilema in care probabil ca se aflasera „fetele” inainte de trimite cartonasul ivoriu cu banda tricolora. Ei bine, alaltaieri scot din cutiuta postala un plic alb, netrecut prin circuitul stampilistic si filatelic SOVin, un plic pe care nu scrie nimic, un plic nelipit, inchis un pic provocator in marginea de la „anchior”. Anonim, cum ar veni. Il apuc precaut, cu doua degete si fac repede o socoteala. In general, asemenea corespondenta poate contine fie vreo invitatie la nu stiu ce casa de rugaciuni (am mai primit, sint pus in garda), fie vreo „somatie” in care mi se cere sa nu mai fumez in buda (da, asta e alta poveste), fie vreo oferta de imprumut de la cine stie ce camatar zonal devenit SRL. Antrax stiam precis ca nu e, nu m-am inteles niciodata prea bine cu speed-erii, am digerat destul de greu putin Manowar, dar atit.

Ca si in cazul ontanului, plicul contine doua elemente. Va spuneam ca urarile sale ne-au parvenit pe 6-7 ianuarie, impreuna cu graficul privind plata impozitelor la bugetul local. De data asta, in plic am descoperit

Dupa citeva luni in care parca muzica a devenit un pic mai proasta si mai comerciala, inteligenta franco-zeghera isi face simtita prezenta cu adevarat la Radio Deea. Ieri, la 4 si la 5 PM am auzit niste kinda’ stiri. La radio-ul nostru din autoturismul familiei. La 4 au inceput cu o stire locala de la Buzau si au continuat cu informatii relevante tot pentru zona cu pricina.  La 5 s-au concentrat pe Tulcea, Macin si Isaccea, devenita „Isaceea” in gurita rotunjita a mirare apartinind ciripitoarei de la microfon. In ambele buletine, Bucurestiul a fost amintit oarecum tangential, in „datele despre vreme”. Am avut sentimentul ciudat al dezradacinarii, dar starea deplorabila a drumurilor inconfundabil bucurestene m-a ajutat sa-mi revin rapid.

Apropo. Tot ieri, Andrei Zaharescu a debitat cu nonsalanta despre un avion de pasageri, aterizat fortat in orasul canadian Cagliari. Asta la „urmeaza in citeva momente”. Am sperat sa o dreaga in stirea „efectiva”, dar Zaharescu Spagarescu a repetat senin aceeasi duma: „in Canada, la Cagliari”. Desigur, era vorba despre Calgary.

Pe bune, va bagati? Eu pot sa pun la dispozitie sala, cursul scris si tiparit, cateringul de la pauza. Sa mai vina cineva cu un proiector bun, un laptop si o conexiune de bun simt. Ii dam un nume ciumeg, gen „Curs intensiv de optimizare programatica a functiei de cautare Google” si punem o taxa modica. Opt ore, pe 4 module, cu patru cafele, un lunch si cartea la sfirsit, ca oricum nu vor nota nimic. Merge la 200 de euro/cap de vita furajata?

Pe cuvintul meu de onoare ca multi ar avea nevoie de asa ceva si, in cazul lor, o gluma proasta gen ECDL pare a deveni o necesitate. Ar da navala. Cei care cauta „foto cu X” in sectiunea „web”. Cei care se indreapta catre Google ca inspre Mama Omida si ii pun intrebari – „cum este vazut de catre psihologi copilul de la…?” sau, mai scurt, „Cristian Brancu tigan?”. Cei care tot aici incearca sa gaseasca „Anca Parghel YouTube”. Aceia care isi compun ppt-urile ca pe macrameuri, cu „ziceri frumoase despre viata” sau „chintesenta coca cola”. Repetentii care si-au mincat manualul de gramatica si la scoala au stat cu mina atit de adinc infipta in nas, incit au nevoie tot de sarmanul Google pentru a afla „ce scriu la analiza unui substantiv”…Gosh… Mai vreti?

Si zi asa, dom’ profesor,

„Coman’s open-mindedness and clear view of Romanian journalism and its needs have made the journalism program one of the best in East and Central Europe”?

Inseamna ca de-asta avem cea mai curata si mai bine scrisa presa din zona, nespa? Pe larg, la Japonezul.

Va da lumea navala, parol!