Posturi cu tagurile: "aberatii"

Daca acum citeva saptamini ma uitam cum familia de gramojeguri dadea apa la moara limbismului politic cu o exclusivitate demna de o cauza mai nobila, intre timp descopar ca „suava” anda, mama onanistilor si doamna fantasmelor sexuale neimplinite a acceptat public ca e cu foamea-n git. Demersul oricum schiop si scris mizerabil este acum spatiu de joaca proasta pentru un magazin cu articole pentru adulti. Puah, ma dau in vint dupa celebritati de-astea vegetariene by financial pressure. Si cind halesti rahat de carnivor tot pipilosof libercourjettator vegetarian te cheama?

Ca tot vorbeam de dimineata despre poftele carnale ale romanasilor in spiritul Sarbatorilor si Anului Nou. Intru in seara asta sa iau ciorbe „to go” dintr-o crisma populara din Primaverii. To go, fin’ca la nefumatori nu mai au mese si fin’ca in ultimele zile am lasat bucataria sa se odihneasca pentru zilele ce urmeaza. Ciorbele au fost execrabile, cea de „vacuta” semana mai mult a tocana de adunare generala facuta ieri, cea de burta probabil ca fusese fiarta vreo 30 de minute, Wrigley’s fiind mic copil pe linga bucatile de elastic ce pluteau, putine la numar, in zeama anosta.

Insa m-am imbogatit cu o experienta noua cit am asteptat sa-mi aduca oamenii sufertasele. La masa de linga casa, doi baietasi molfaie neste chestii amorfe, care nu miros a nimic. Unul e „muscle”, cu deltoidul cit un cap de mamut, ras pe ceafa in trei rinduri, imbracat „sport”, ca pentru restaurant: un tricou care crapa pe muntele de carne si pantalonii de la treningul de simbata seara. Celalalt e subtirel, la blugisori si puloveras. Cu un inceput de creasta cuminte, pe care probabil ca se chinuie s-o evidentieze cind scapa de vreun ochi parental vigilent. Are aifon, la care incepe o convorbire. De fapt asta e si momentul in care ii remarc prezenta.

E mult mai periculoasa si mai greu de masticat sau strivit sub talpa decit beizadeaua centrala. De o saptamina imi tot suna in minte o discutie pe care o purtam cu fratello (care, apropo, m-a cam bestelit pe tema activitatilor lui de la revulutie, asupra carora voi reveni cu alta ocazie) acum mai bine de zece ani, despre un anume aspect ce diferentiaza presa locala de aceea facuta in Bucuresti, cu distributie nationala. Zicea el atunci, si sint convins ca jurnalistii din presa locala ii dau si acum dreptate, ca acolo dai mai usor nas in nas cu „subiectii”, ca presiunile sau amenintarile sint mai la indemina lor, ca mai lesne te calca masina sau iti iei un par in cap decit atunci cind tavalesti in cerneala o maimarime „de la centru”.

La fel si in cazul copiilor de stabi, naraviti la scandaluri, trafic sau amenintari cu arme de toate culorile. Daca in Bucuresti isi vad de liniile si liniutele lor, de distributia si furturile lor, de evaziunile si capriciile lor costisitoare in spatii special amenajate, departe de ochii pulimii, prin alte orase sint surghiuniti la amestecul cu oamenii normali, adusi cu forta prin cluburile si stabilimentele in care si restul lumii are tupeul sa-si piarda, cu parcimonie, cite-o vineri sau cite-o simbata seara.

Am porumbei. Adica nu sint ai mei. E o afirmatie din seria „am soareci, am paduchi, am ulcer”. Fereastra bucatariei mele da catre un fel de luminator, o curte interioara cu ferestre de bucatarii si bai. Da, geniala combinatie. In acesasta curte isi fac veacul vreo 40 de gusati umflati ai nimanui. Faptul ca vreo tre cretini din bloc ii hranesc cu regularitate este singura legatura dintre ei si spatiul respectiv. Spatiu pe care l-au transformat intr-un fel de catedrala a gainatului. Basoreliefuri in forme savante, relief carstic, ba chiar portrete din cacat alb-galben-verzui. Nu le ajung doar planurile orizontale, intre timp s-au perfectionat si proiecteaza siroaiele mustoase direct pe geamuri, sfidind tot ce banuiam despre „dragalasii” pe care-i hraneam in copilarie, in piata de cuvintari a Pitestiului sau, mai recent, la Barcelona, in Plaza Catalunya.

M-am adresat mai multor organizatii care se ocupa de porumbei, insa

Mamica „bloggeritelor” foarte minore, ciudatenia care a facut toti gramoizii sa se umecteze de emotie acum citeva luni, imi confirma acum la Maruta parerea de-atunci. Vorbeste mai multe ea, Iulia emite fraze repetate in prealabil sub indrumarea mamicii, Irinuca abia invata sa vorbeasca. Iulia pare un mic automat intors cu cheia, care cauta din priviri confirmarea mamicii dupa fiecare cuvint pe care-l rosteste. Doamna Toma imi face impresia unui dresor sau a unui fermier care isi prezinta la televizor puii de gaina zamisliti cu trei picioare si bot de tapir. Grotesc.

Oare Andrei Gheorghe, Corina Caragea, trupa HI-Q, Tudor Chirila, Maria Popistasu, Ioana Barbu, soldatii NATO, preotii si copiii parintilor din acest clip si-au dat acordul sa le fie folosita imaginea in aceasta mizerie semnata cu mindire de catre niste indivizi pe care Zelea Codreanu probabil ca nici dupa tigari nu i-ar fi trimis? Eu nu cred. Video, mai jos.

Iulius Mall a deschis de curind la Cluj. Si pentru ca populatia era deja incordata in asteptarea marelui eveniment, deci nu mai avea nevoie de prea mult scandal ca sa vina si sa se minuneze de binefacerile progresului consumist, probabil ca proprietarii s-au gindit sa le mai atenueze proaspetilor chiriasi, administratori de afaceri cu priza prin mall-uri, durerea provocata de chiriile uneori de-a dreptul nesimtite. Asa ca au inventat un misterior utilizator de telefonie mobila, pre numele sau „ClientCluj”.

Ei bine, domnu’ Client Cluj le-a trimis tenant-ilor SMS-uri cu un continut incurajator, de tipul:

„Astept cu nerabdare sa fac cumparaturi in magazinul Dvs din IuliusMall Cluj. String bani pina atunci :) Ne vedem pe 10 noiembrie.” sau

Dincolo de tot fanatismul asta cu muci la nas al suporterilor unui fotbal strimb si lenes, oare competentele „forte de ordine” masate la meciurile din divizia A nu reusesc sa-i lase pe cretinoizi fara petarde, bite si alte jucarele inca de la intarea pe stadioane? La Stones mi-au luat sticla cu apa, au confiscat sticle de parfum din posetele gagicilor, au facut adevarate colectii de obiecte personale pe care nu le-a mai vazut nimeni la iesire.

E un trend. Din ce in ce mai multe bloguri „de jurnalist”. Nu ma refer aici la acei jurnalisti care au avut timp sa probeze in meseria asta sau care au renuntat la presa scrisa in favoarea jurnalismului online sau a altor ocupatii, raminind legati de scris si de analizat in scris prin intermediul unui blog. Vorbesc despre tot felul de insecte ce-si itesc antenele slinoase printre ostretele nimicului, carcalaci iesiti din gaoacele putrede ale frustrarii si esecului profesional.

Respinsi de o presa deseori locala fie aservita, fie incremenita in regulile oficioaselor comuniste de pe vremuri, fie adaptata la piata contemporana a ziarelor… Unii pur si simplu nu stiu sa scrie si sa se exprime romaneste, dar se considera „marginalizati” si inventeaza teorii ale conspiratiei. Altii se bat cocoseste cu pumnul peste oua si desconsidera jurnalisti cu ani grei de experienta in spate doar pentru ca aia sint ingineri sau literati, iar ei au absolvit o scoala de presa. Mai exista si subspecia chitinoasa a investigatorilor, anchetatorilor si sapatorilor in tenebre locale ce implica musai

Nu pun link, nici embed, nici nimic. Fin’ca mi s-ar parea o gramozitate grosolana si fin’ca mi-as calca pre neste principii. De la al doilea cetitor, primit un link la un filmulet numai bun pentru seria „tu stii ce mai face cretinul tau pe care l-ai scapat din mina mult prea devreme?” Filmat in sala de clasa, cu telefonul mobil, in timpul orei. In ultima banca, „la usa”, o tinara isi intretine colegul de banca masturbindu-l. Ala se uita „concentrat” intr-un caiet, in timp ce bovina zimbeste larg camerei si evolueaza virtos la aparatul cretinului.

Hai sa vedem de ce eram eu in scoala generala un „caz”. Am spart o lozinca. Fin’ca mi-era lene sa duc matura pina in fundu’ clasei, asa ca am facut-o sa zboare. Am tras o meduza cumplita pe portretu’ lu’ to’ar’su. Fin’ca mi se parea cool. A stat acolo, uscata, citeva saptamini, pina m-a pirit Mircea Vlaicu. Asta era o maimutica idioata care numai la capitolul asta excela. Ba nu, mai excela si la functia lu’ tac’su, ceva sef pe la „alimentatia publica”.

Am iesit pe geam din clasa, ca sa vad cum e. Da’ nu in timpul orei, cum avusesera altii singe in ei. Tot Mircea m-a dat in fapt. Si tot el cind am fugit acasa de la culesul obligatoriu de struguri, pe la Maracineni de Arges. La struguri era nasol, ca ne ardea dirigu’ cu joarde din vie daca lasam boabe in urma. Da’ mi-am scos pirleala la porumb, unde si-a luat la stiuleti peste scafirlie de ma mir ca n-a facut vreo comotie. P’asta n-a aflat-o nimeni, ca nu era Mircica prin preajma.

What else…? A, desigur… Pe-ala de mate l-am facut calau cind mi-a dat trei pentru