B’ESTFEST: AYO E PE 2 IULIE

miercuri, 18 februarie, 2009 la 12:59 pm

Asta da veste bună! Via Emag!c. Fiica unui nigerian si a unei românce, Ayo va concerta pentru prima data la Bucuresti, pe 2 iulie, in cadrul B’ESTFEST! Considerata o adevarata revelatie a muzicii soul, Ayo este sotia lui Patrice, cei doi avand impreuna si un fiu, Nile – care a dat si numele unuia dintre albumele tatalui sau.

Ayo a crescut intr-o familie pasionata de muzica, descoperind inca din copilarie impresionanta colectie de discuri a tatalui sau. S-a familiarizat rapid cu ritmurile soul, reggae si folk, care ceva mai tarziu aveau sa-si puna o serioasa amprenta asupra stilului sau muzical, un global-acoustic-soul inconfundabil. Ayo a debutat in 2006 cu albumul „Joyful” (traducerea in limba engleza a numelui ei) intregul material fiind inregistrat live in studio in doar cateva zile! Primul single, „Down On My Knees”, a avut un succes imens, presa internationala laudand stilul efervescent si vocea superba, amintind de celebra Tracy Chapman.

Albumul a fost recompensat cu numeroase discuri de aur si platina pentru vanzari record, Ayo fiind si nominalizata la categoria „Cea mai buna solista a anului” a premiilor Victoires de la Musique in 2007. Publicul a fost impresionat de prestatiile sale live, artista inregistrand un nou record o data cu sustinerea a nu mai putin de cinci concerte sold-out consecutive la Sala Olympia din Paris! Au urmat numeroase alte spectacole in Europa si in Statele Unite, precum si un al doilea material discografic, lansat in martie 2008, „Gravity at Last”, cu un sound „mult mai greu si mai copt”, dupa cum ea insasi declara intr-un interviu. Anul acesta publicul roman va avea ocazia sa o vada pe Ayo live, pentru prima data in tara natala a mamei sale, in cadrul B’ESTFEST, pe 2 iulie.

DELIKAT UŞOR PICANT

miercuri, 18 februarie, 2009 la 9:38 am

Surogatul cu valoare aspiraţională pentru majoritatea boscodinelor românce pe vremea comuniştilor are de ceva timp o variantă picantă. De fapt, uşor picantă, cu un print uşor penibil şi un text uşor cretinel.

delikat picantdelikat picant

PRÎNZUL SE TRANSFORMĂ

miercuri, 18 februarie, 2009 la 9:15 am

Prînzul din caserolă ia o scurtă pauză pînă duminică seara. Se reorganizează, se aşează confortabil pe cîteva noi principii editoriale. Cînd „hobby” devine „generare de conţinut”, e nevoie de reguli şi optimizare. Poftă bună!

NADIA NE VINDE NIŞTE COCÎRŢ

marți, 17 februarie, 2009 la 5:32 pm

Din categoria „ce mai mănîncă şi gura emblemelor naţionale”. Care va să zică o personalitate de top 3 pînă în cel mai înfundat cătun din România, primul nume pe care-l rosteşte pînă şi ultimul american paralitic în momentul în care află că eşti român, îşi lipeşte imaginea de un borhot oarecare, din gama energizantelor făcute în cadă. N-ar fi prima alunecare de acest gen din partea Nadiei Comăneci. În ultimele două ierni a purtat pe la teveuri mesajul de „lamulţiani” din partea grupului Niro, patronat păzit multă vreme de infractorul internaţional de o altă mare stea a sportului românesc, Nicu Gheară. Mă rog, Niro e un mai vechi punct de intersecţie al unor personaje celebre gen Năstase Adrian, Năstase Dana, Silberstein Tal şi al altor apropiaţi ai acestora.

nadia comaneci

PRÎNZUL DIN CASEROLĂ: MEGADARRA

luni, 16 februarie, 2009 la 2:17 pm

megadarraCaserola de săptămîna asta începe cu o propunere libaneză şi foarte vegetariană. Păi da, că de mult nu ne-am despărţit de carnea doamna şi poate că gusturi mai sensibile poftesc la o caserolă mai pe placul domniilor lor. Megadarra conţine linte şi cu bob lung, e puţin condimentată de la infailibilul turmeric (sau “all spices”) şi îndulcită, mai mult de suprafaţă, cu ceapă confiată. Hai să vedem ce-o mai fi şi asta. (clic foto pentru detalii)

ABSOLUT LIMONCELLO

luni, 16 februarie, 2009 la 9:33 am

limoncelloE gata Absolut Limoncello. A durat două săptămîni, dar a meritat. Are gust puternic de lămîie, nu este foarte tare, nici foarte dulce, probabil că-şi va face treaba lui de digestiv ce se află. E prima băutură pe care-o fac în casă, deci nu pot decît să mă bucur că n-am stricat bunătate de votcă. La cît bem noi, probabil că va sta mult şi bine în cămară. Au ieşit doi litri. Interested? In an Absolut world, your next drink is on me.

BUNĂ DIMINEAŢA!

luni, 16 februarie, 2009 la 8:40 am

Hai, scoală!

CINE SE SINUCIDE PE TWITTER?

luni, 16 februarie, 2009 la 8:00 am

Pînă acum, sinucigaşii tabloizi îşi dădeau foc în piaţa publică, sunau la Tucă în emisiune, îl chemau pe Andrei Gheorghe să le ţină lumînarea, se asigurau că au minimum trei-patru camere de luat vederi prin preajmă cînd îşi turnau benzina pe creştet. O, tempora… Orice disponibilizat îşi permitea un litru de benzină pe vremea aceea.

De ieri avem un „sinucigaş” pe Twitter. @lastyearoflife zice că-şi face felu’ pe 31 decembrie 2009. De aflat:

  • în cît timp adună 1,000 de followeri
  • ce-ar avea de spus atît de interesant aproape un an de zile şi de ce n-o face mai repede
  • ce metodă va alege
  • în cît timp va renunţa şi cîţi vor scrie despre „primul sinucigaş salvat de Twitter”
  • ce brand va endorsa pînă la „final”.

BUNĂ DIMINEAŢA!

duminică, 15 februarie, 2009 la 8:25 am

Sindrom postvalentine’s, cu Emil Brumaru şi Horaţiu Mălăele.

BUCHATWEST, BUCHAREST TWESTIVAL

sâmbătă, 14 februarie, 2009 la 8:04 am

Bine că a venit ceva lume, că ne-am întîlnit. Bine că s-au strîns bani. (chiar, cam cîţi? ne zice şi nouă cineva o sumă aproximativă?) Bine că au fost Neamţu & Co, poate cu ocazia asta îşi fac şi „Improvizaţi” măcar un cont de Twitter dacă nu un site sau un blog. Bine că am aflat de Peepler, bine că au fost premii de la Trilulilu, BMW şi alţi inimoşi şi bine că s-a simţit lumea ok. Păcat că unii organizatori şi implicaţi s-au extras singuri la tombolă, păcat că n-am văzut un recital măcar de nivelul restului întîmplărilor de pe scenă, păcat că n-a fost mai multă lume. Anul viitor sigur iese mai bine.

twestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestivaltwestival