Oare s-o iau ca pe o invitaţie sau ca pe un task?

Ai ajuns să crezi că blogul tău se numeşte, de fapt, „Dashboard” sau „Blog Stats”?

Ai shortcut pe desktop către contul de Analytics?

Dai zilnic mass-uri cu linkuri către tine?

E belită!

O punguţă sau o tavă cu ficăţei de pasăre te scoate adesea din bucluc atunci cînd n-ai prea mult timp de stat în bucătărie şi vrei, totuşi, să găteşti ceva cald. Sînt destul de multe variante în care-i poţi pregăti, însă astăzi prăjeala înăbuşită din tigaie primeşte vizita nobilă a unui sos de brînzeturi ceva mai fine. Ficăţeii „preşedintelui” merg de minune şi în caserola pentru prînzul de la serviciu, mai ales dacă v-aţi luat bon de ordine la cuptorul cu microunde.  Considerăm azvîrlită mănuşa zilei de marţi, că timp aţi avea berechet pentru eventuale cumpărături. Mai jos, detalii şi foto.

„Nothing to do to save his life call his wife in
Nothing to say but what a day how’s your boy been
Nothing to do it’s up to you
I’ve got nothing to say but it’s OK”

O structură nu prea complicată, mai ales pentru cei dedulciţi la mîncăruri ceva mai grele şi mai consistente. Mie-mi sună tare a iarnă găluştile-astea umplute cu carne aromată, aşa că pe frigul din ultimele zile mai că-mi vine să cred că n-o să vă pice pe invers. Am găsit Knedly în rubrica „Dialecte gastronomice” din numărului de februarie al „Bucătăriei pentru toţi”. Ei au pierdut un ou pe drum, eu nu m-am chinuit să-l găsesc, dar pînă la urmă ne-am împăcat. Mai jos, propunerea completă şi ilustrată.

Săptămîna aceasta, în caserolă gătim spaghete şi chifteluţe cu parfum italienesc şi un quiche de toată isprava, pe placul buzoienilor. Apoi dăm fuga pînă în maghiarime, să ne mîndrim cu o porţie de Knedly, inspirată de coperta de februarie a „Bucătăriei pentru toţi”. Mai apoi, ficăţei de pui cu sos de brînzeturi faine şi salata lui Nea Chorizo din perspectiva delicatelor andive. Altfel spus:

FICĂŢEII PREŞEDINTELUI (cu sos de brînză President)

• Pentru trei porţii: ficat de pui – 500 g, brînză President – 100 g, brînză cu mucegai albastru – 100 g, unt – 50 g, ceapă – 1 bucată medie, vin alb – 200 ml, sare, piper.

Spuneam zilele trecute pe Twitter, anunţam şi astăzi că prînzul din caserolă revine puţin reorganizat şi aşezat pe cîteva principii gîndite să-l facă mai practic pentru cititori. În primul rînd, propunerile mele veneau pînă acum în timpul săptămînii, pe la ora prînzului. Adică la ora la care majoritatea dintre voi aţi hotărît deja unde şi ce mîncaţi la prînz. Greşit, avînd în vedere că prea puţini mai ţineau minte pînă seara ce poftă le făcuseră, în timpul zilei, pozele mele. Asta dacă nu m-au blestemat şi au decis să nu mă mai urmărească. În al doilea rînd, majoritatea ne facem cumpărăturile în weekend, pentru toată  săptămîna. Chiar dacă aţi fi avut bunăvoinţa să pregătiţi într-o seară ceva ce aţi citit aici, în multe cazuri probabil că ar fi trebuit să treceţi pe la magazine în drum spre casă. Peste mînă, în multe cazuri. În consecinţă, iată noutăţile:

• în fiecare săptămînă, sîmbătă dimineaţa vineri după-aniază, veţi găsi aici o însemnare cu preview-uri ale propunerilor săptămînii următoare; (mai puţin săptămîna asta, din raţiuni administrative)
• articolul va conţine: numele celor cinci preparate, lista ingredientelor şi cantităţilor pentru fiecare dintre ele şi cîte o poză.
• articolele separate, pentru fiecare variantă de „caserolă”, vor fi publicate de duminică pînă joi, în jurul orei 16.00; dacă ingredientele sînt la locul lor, în cămară şi în frigider, încă de sîmbătă sau duminică, ne putem vedea în linişte de bucătăreli, aproximativ o oră în fiecare seară.

În rest, feedback cît cuprinde, că e nevoie. Găsiţi mai sus lista cu propunerile săptămînii ce începe chiar din seara asta.

• Mă lipesc rar de un magazin de ţoale, dar Debenhams începe să-mi placă mult, în ciuda retardului de care suferă o mare parte din personal. Şi daţi muzica aia mai încet la difuzorul de la cabinele de probă, că e spaţiul mic şi se aude mult mai tare decît în restul magazinului!
• Ieri m-am întîlnit cu Mihai Giulvezan şi, ca de obicei cînd se întîmplă, mi-a plăcut chestia asta;
• Dacă ajungeţi pe la jidănescu’ „Legenda”, cu adresa pe Mihai Eminescu 156, aproape colţ cu Vasile Lascăr, e posibil să vreţi să încercaţi „blinces cu vanilie”;
• Mai spre seară voi reveni cu propunerile gastronomice de zi cu zi, într-o formulă ceva mai practică. Zic eu.

Ieri după-amiază, chiar la ei în prăvălie, pe Batişte 23, colţ cu J.L. Calderon. Sînt sigur că obişnuiţii localului formează o mare familie unită de aceleaşi interese şi gusturi, dar eu am înţeles prea puţin din toată treaba asta. Dacă tot era o ocazie gastronomică, am încercat un fel de zacuscă fast forward, făcută din vinete, ardei, ceapă tăiată gros şi felii de şampinioane. Călduţă, făcută atunci, cu ceapa aproape natur. O curiozitate interesantă.

Apoi am gustat ardeii cu pastă de brînză şi ceva condimente, infailibili pînă şi în bucătăria unui antitalent. Plus o clasică şi muncitorească fasole frecată, cu ceapă călită şi cîrnăciori ca pe deget. Sincer, chiflele mi-au plăcut cel mai mult în toată povestea asta, chiar dacă impulsul experimental le unsese cu un fel de „condiment pentru pizza”. Coapte frumos, făcute tot în bucătăria proprie.

Am găsit cu greu un loc să-mi atîrn paltonul, peste hainele celorlalţi oaspeţi. Am mîncat în picioare, ca la orice alt eveniment obişnuit. M-aş fi bucurat, însă, dacă n-aş fi fost permanent îmbrîncit de cei doi copii care se fugăreau în perimetru. Şi cam atît, că v-am zis, nefiind de-al casei, probabil că mi-a fost mai greu să pricep tot conceptul. Vorbe scurte, „de bufet”, cu Gianina Corondan, o fată blondă cu pieptul mare şi aparat foto mic, Dan Berte pe terasă (cool, man!) cu nişte cunoscuţi, intelectuali, popor, alegători. Deci la mulţi ani.

Later edit: mai jos, reacţia cuiva care se dă drept Violeta Dincă. Mi-e greu să cred că un om pasionat de gastronomie, deci iubitor de oameni şi bîntuit de idei constructive, poate avea o asemenea ieşire.

Note de/pentru subsol, just in case: Nu stau în Drumul Taberei, n-am dizertat mai nimic cu Gianina, am stat maximum 30 de minute, nu am fundul lăsat, ci mare. N-am hăpăit, că n-am prea avut ce. Am fost să mîncăm după ce am plecat de la „serată”. Şi fasolea frecată e „muncitorească” sau „de parastas” (astea nu sînt conotaţii negative) chiar şi cu pipote de minotaur de montă. Faceţi nota, trec să v-o achit zilele-astea.

Sînt unele zile care te anunţă de la prima oră: nene, azi e nasol! Stai pitit, consumă puţin, nu interacţiona decît cu tine, azi nu iese nimic. Sînt ok zilele-astea. Sincere, de bun simţ. Mai sînt, însă, zile perfide care te sparg la bot fără nici un anunţ prealabil. Zile în care  ai mari şanse să ţi-o furi de la „sistem” indiferent de ce ai de făcut. Nesimţirea, dezinteresul, golăneala şi mermeleala tipic românească îţi pot asigura un meniu complet pentru marele dejun al părerii de rău că eşti încă în ţara în care te-ai născut din sarcasmul sorţii.

APERITIV

Ieri mă duc să-mi plătesc impozite. La poştă. Mai fusesem şi cu trei zile în urmă, stătusem la o coadă de vreo cinci oameni la un ghişeu ca să aflu că pe găurica aia nu pot, că trebuie să stau la altă găurică. Sigur, scria asta şi pe geamul fiecărui ghişeu, dar scria mic, meschin, pe coli A4 scoase la imprimantă. Am apreciat gradul de specializare al găuricilor de la Poşta Română cu un mic „morţii mă-sii” şi am plecat. Dar am revenit ieri.