Ei…azi o lăsăm mai moale. Şi cu motivaţionalele, şi cu beat-ul. Facem o trecere mai lentă, mai somnoroasă, dinspre minunile dinăuntru către capcanele de pe-afară.

Cum o fi asta, neică? Adică eu mă chinuiesc să găsesc orez de-al lor, cu bob bălţat şi parfumat, adus sub şaua măgarului tocmai de la Soare Răsare, iar ei pun botu’ la cea mai proastă lepădătură de boabe pe care o găsesc la primul colţ de stradă? Dezamăgitor, monşer… :)

Prînzul din caserolă revine cu o variantă de muşchi de viţel fraged, de data asta într-un sos foarte simplu şi fără pretenţii. Practica ne demonstrează din ce în ce mai clar că, de fapt, a şti să prepari un muşchi de vită este mai puţin important decît a şti să-l cumperi. Desigur, marinatele au rostul lor, timpul de preparare şi temperaturile nu sînt deloc de neglijat. Dar dacă ai ales o bucată bună de carne, mare parte din eventualele probleme din bucătărie dispar ca prin farmec. (clic foto pentru detali)

Luni dimineaţă. Devine un mare şi cleios clişeu treaba asta cu spleen-ul începutului de săptămînă. Sînt oameni care fac din dimineaţa de luni motorul noilor perspective. Îţi poţi imagina că azi totul se poate schimba în viaţa ta? Că o banală zi de luni poate fi începutul de care ai cu adevărat nevoie? Nimic nu vine din exterior, e totul în tine, în dorinţele tale exprimate în efort, graţie, inteligenţă, puls. Duminica? Placenta marilor decizii strategice de luni. De ce luni? Pentru că marţi eşti deja obosit, miercuri eşti mai laş decît marţi, joi eşti mai dezinteresat decît miercuri, vineri eşti deja cu mintea-n vacanţă. Fă-o luni!

Eu am fost unul singur, iar voi – vreo două sute. Dacă, din întîmplare, ne vom întîlni pe stradă şi mă vei recunoaşte, spune-mi doar că „ne ştim de la Office, de la petrecerea de zece ani”. Îmi voi aminti cu mare bucurie de fiecare în parte şi de toţi deodată. Şi dacă sîmbătă noaptea v-am spus de cîteva ori că „you are amazing” şi nu că „sînteţi minunaţi”, a fost pentru că a doua variantă ar fi sunat prea Blondy şi prea gay într-un context prea We Will Rock You şi foarte straight. Cheers, OMV!

Priveliştea asta îmi este cu totul golită de sensuri bahice. Diversitatea nuanţelor îmi deschide sunete, arome şi texturi combinate, dînd glas sutelor de alternative născute din amestecuri şi pulberi ale imaginaţiei. Plus unul dintre cele mai proaste Long Island Iced Tea ever.

Descoperit încă de astă-primăvară, însă nu avut la vremea aceea poze competent şi nici dispoziţiu pentru cronicat de cîrciumi. Ca să ajungeţi la el, important este să faceţi stînga din gluma aia proastă de giratoriu, venind dinspre Ploieşti ca să zic aşa. După care vă luaţi după semne, care sînt scrise cu verde pe alb. Roşu n-au. Sigur se poate ajunge prin mai multe variante, dar la cît e Sinaia de mică, ar fi imposibil să-l rataţi.

Casă mare, cu terasă cuprinsă şi pisici dolofane pe-afară. Trei niveluri, cu nefumători la primul, fumători la al doilea şi ceva mai tainic la al treilea, nu m-am încumetat să aflu. Majoritatea fetelor sînt ok, ştiu bine meniul, nu spun şi nu vînd prostii. Cel puţin două dintre ele merită clonate. Au fost în stare să se mişte exemplar, să ne ajute să ne hotărîm fără să ne împingă de la spate, ba chiar să ne scape de urletele unor jitii în salopete de schi, fără schiuri dar cu o droaie de copii, cînd vacarmul devenise insuportabil.

De la gustarea de „bun venit” şi pînă la deserturi, n-am putut găsi nici măcar un noduleţ în papura lor ungurească. Toate cele, făcute cu simţ de răspundere, aşa cum le-am cerut, aşa cum le-a presupus ori aşa cum ne aşteptam să ne surprindă. Poate dimensiunea exagerată a porţiilor să fie un oarecare motiv de nemulţumire, dar cu puţină chibzuială asjungi şi la desert. Las pozele să vorbească, adăugînd doar că, înainte de a intra, e bine să citeşti meniul înrămat la poartă. Obicei bun, normat şi prin nişte legi, de care prea puţine bodegi româneşti ţin seama.

Un fel de „Bamby” în şase ipostaze ale revenirii la statutul de biped pe gheaţă.

Nu ştiu voi cum o faceţi, dar eu o fac încet, pe-ndelete, în cîteva etape. Nu mă grăbesc, mai ales că duminica dimineaţa e nevoie de atenţie şi pricepere. Începutul este mai degrabă respectarea promisiunii din ultimul segment de veghe, promisiunea unei tranziţii line, fără nici o rupere dizarmonică de ritm. Mai departe ascultăm cum o face Al Jarreau, un alt verişor prin alianţă.

Probabil că încă mai există prin benzinării, de vînzare, plăcuţe din cele galbene, cu desenul unei pisici „electrice” şi textul „Proprietate supravegheată de pisici”. Cu adevărat păzită şi atent scrutată de cîteva mieunătoare dolofane este pensiunea „Alex” din Sinaia, care adăposteşte şi cîrciuma ungurească purtînd acelaşi nume. Despre bucate şi servicii, puţin mai tîrziu. Despre pisici,  chiar aici.