În aşteptarea propunerii de temă nouă pentru blog, am instalat, printre alte treburi, plug-in pentru vizualizare pe mobil. WP-pda îi zice ei. Unii zic că se vede bine. Păreri?

Agramaţi rău turcaleţii ăştia…Şi totuşi, din pungă venea un miros suspect…

Cînd mai primesc cîte-un SPAM ca ăsta de mai jos, primul sentiment e de îngrijorare, amestecată imediat cu tristeţe. Îngrijorare: „Oare cine dintre ăia care ştiu sigur, a început să împrăştie vestea că sînt inimaginabil de prost?”. Apoi tristeţea: „Dacă pînă şi ăsta ştie, înseamnă că şti emultă lume…” Ca să nu rămîn sufocat în planul personal, nebun nu e cel care face oferta, nebun e ăla care o cumpără. Aveam la un moment dat un folder cu cîteva zeci de mii de „site-uri” de-astea de IMM.  Dacă nu eram o jigodie leneşă, veneam cu ele la juma’ de preţ şi rupeam piaţa. Not! Cel mai nasol e că încă sînt mulţi aceia carear fi tentaţi săpună botu’ la aşa ceva.

Emag!c: „Confirmarile pentru cea de-a treia editie B’ESTFEST continua cu doua noi nume: PATRICE si THE FAINT! Festivalul se va desfasura anul acesta in perioada 1-5 iulie, la Romexpo, printre artistii care si-au anuntat deja prezenta numarandu-se The Killers („Ziua Zero”), Manowar (AFTERSHOCK), Motorhead, Moby (2 iulie), Franz Ferdinand (3 iulie) si The Ting Tings (4 iulie).”

De data asta şi stupidă, şi agramată. Mai trist este că ăstora chiar le dă cîte unul nişte bani, „ca să facem nişte promovare”.

…şi dacă, totuşi, la un moment dat, cineva din întunericul luminii puternice pe care abia o mai suporţi pe faţă strigă deodată: „CUT! IT’S A WRAP!”? Dacă, totuşi, numele tău este Truman 291840383845? Cum vrei să te surprindă un astfel de moment eventual? Pe post de protagonist sau în rol de suport pentru haine şi pălării? Hm…Pălării am zis? Apucă repede una, fă rost de un baston şi improvizează ceva cît se schimbă decorul. E un început… Poate prinzi măcar de-o figuraţie specială.

Voi aţi văzut cum aruncă oamenii cu titulaturi în stînga şi în dreapta în ultima vreme? Poate e de vină vremea in care am trecut prin primele etape ale formării, poate e de vină educaţia contorsionată pe care am primit-o în mijlocul unui sistem social absurd. Poate pentru că, „pe vremea mea”, freelancer echivala cu „şomer”, ziarist denumea un individ care vindea ziare, Relaţii Publice era denumirea potrivită vînzătoarelor de bilete la cinema şi multe altele. Mi-a fost greu să accept că sînt „specialist” în domeniul meu atîta vreme cît „specializarea” studiilor mele privea un alt domeniu decît cel în care m-am dezvoltat profesional.

Între timp, lumile au luat-o un pic razna. Citeam acum cîteva săptămîni „about”-ul unui copil de vreo douăzeci de ani, care în căsuţa aia pricăjită, înghesuită musai pe prima pagină, se autointitula „guru în social media”, „blogging evanghelist”, „consultant în marketing”, „branding advisor” şi alte năzbîtii nenumărate, pe care mă întrebam atunci şi încă mă mai întreb cînd avusese timp să le descopere, să afle că-i plac, să le aprofundeze şi, într-un final, să le abandoneze, plictisit şi superior, în colecţia de titluri savante. Mai apoi am avut de-a face cu suficienţa întruchipată într-o apariţie răpitoare, cu vedere permanentă la ciorbiţa de (pe) burtă, care la doar cîteva ore după o primă joacă pe un buget de trei lei în Google Adwords, perora cu guriţa rotunjită a cur de găină despre avantajele, strategiile, bunele practici şi competenţele pe care le incumbă acest revoluţionar „tool” de „marchetingonlain”. O fi, nu zic nu, mă depăşeşte. Ca şi perlele de relevanţă şi creativitate gugălească ale megaspecialiştilor din spatele ilustraţiei de-acilişa.

Noaptea trecută, iar Gmail îmi arată că fix acum 24 de ore, fratello mi-a trimis trei linkuri. Trei clipuri de pe YouTube. În ele, un motiv nou pentru păreri de rău şi tristeţi naţionale, dar şi un puternic motiv de mîndrie. Probabil că generaţii întregi de flecari şi băieţei cu figuri nici n-au auzit de el. Probabil că alţii, mai vîrstnici, erau prea ocupaţi să-şi plîngă nimicnicia sau să-şi toarne vecinii, la vremea cuvenită. Un individ care mie mi-a rămas în memorie în primul rînd pentru ceea ce pe-atunci nu ştiam că se cheamă spirit ludic sau fericirea predestinării pentru succes. Filmul de mai jos nu este singurul pe care-l puteţi găsi, dar am multe motive să mă bucur că vi-l pot împărtăşi. Ar fi bine să-l urmăriţi pînă la capăt, pentru mine este, în măsuri comparabile, inspiraţie, admiraţie, confirmarea unor convingeri puternice…

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=W2yEtuRI0aA]

Alelei, oştenii mei, că n-aş fi ştiut să răspund în urmă cu o oră la întrebarea “în seara asta ce gătesc?”. M-am limitat, din nou, la ce am găsit în frigider, în cămară şi prin amintirile sau impresiile surselor ce mă-nconjoară. Puiul cu parmezan e o structură nobilă, dar aproape banală cînd vine vorba de alcătuirea lui ca sursă de fericire într-o zi ce nu e nici început şi nici sfîrşit de săptămînă. Măcar de-am şti o treabă… Piept de pui, sos de roşii, brînză bună şi un truc minuscul, care vă va schimba ideea de şniţel de pui. (clic foto pentru detalii)

Bobonete are serbare lunea care vine (ca să evit o rimă involuntară). Din titlu eu înţeleg că buldogu’ e în dispoziţie experimentală, aşa că mă cam tem de efecte secundare. Motiv pentru care o să vă rog frumos să vă rezervaţi rapid nişte locuri, să nu mă lăsaţi să înfrunt singur primejdia. Unde mai pui că toată treaba se petrece în sălaşu’ lu’ Sugar Daddy, care probabil ne va întîmpina în halat de prosop, recent ieşit singur, de sub duş. (clic foto pentru imaginea completă a afişului)