Chiar de n-ar fi fost ciobanul pseudohabotnic si credincios de-asta banuit, crucea e un element extrem de prezent in fotbal. Nu doar in fotbalul romanesc. Plecata, parca sa zic, de pe terenurile credincioasei Americi Latine, crucea fotbalistica a fost imprumutata, adoptata, adaptata si restignita in diverse pozitii pe altarul evlaviei teatrale a mingicarilor.

Crucea cu pamintul , la intrarea in teren, este cea mai prezenta. E atit de prezenta, incit nu m-as mira sa fie adoptata chiar si de catre localnicii din campionatele asiatice. Prin crucea facuta in fuga, la inceputul meciului, la schimbare sau dupa pauza, fotbalistul

DREPT LA REPLICA. Badaul s-a disculpat. Dormea, nu se scirma in nas. Pina prezinta dovada somnului (trebuie sa aiba el insusi inregistrarea, este imposibil sa n-o fi pastrat), cele doua variante pot coexista. Ce-i drept, mare diferenta, boieri dumneavoastra. 

Am aflat de aici si de aici ca unu’, balau, budau, balalau, labau…in fine, unu’, cu o asociatie a consumatorilor de media (ciudat, eu consum, dar nu sint in asociatia asta si nici n-am de gind) baga monitorizare la bloguri fara sa-l fi intrebat nimeni cit e ceasul. Adica se erijeaza el si asociatia lui in aparator al drepturilor de autor dpdv content online pe bloguri. Am ajuns, prin bunavointa altora, la epicentrul acestei gogorite si, la commenturi, i-am vazut fetisoara initiatorului. Si l-am recunoscut.

Sa fi fost prin 2002. Cristoiul inca domnea la televiziunea lui, inca, Prigoana. Platoul de stiri privea prin ochean piclos in coridorul de trecere din redactie si catre masa editorilor. Era vremea cind oricine putea deveni „vedeta” daca isi facea de lucru la acea masa ori pe coridor. Treceai pe-acolo in timpul emisiei si aveai sansa de a mai adauga o pietricica la propria posteritate. Vorba poetului „Treceau barbati, treceau femei si uruiau trasuri pe strada, soldati treceau facind parada…”

Ei bine, posteritatea avea sa ii fie mama vitrega lui balalau asta mic. Intrucit la un buletin de stiri al realitatii lu’ cristoiu, tinarul proaspat jurnalau avea sa intre in istorie.

Azi, la trecerea de pietoni de la gregoriz, in Victoriei. Balamuc, tramvaie, semafor scurt pentru pietoni, vacarm. Masina alba, de neam prost. Vine din stinga, nu prea stie ce are de gind, ezita. Dupa ce ezita pina isi ia carne de la toti cei din spate, trage cu forta stinga si parcheaza. Pe trecerea de pietoni. Ba o si opreste. Ba si coboara. Trei tute imbracate „de oras”, predomina albul. Pantalonasi mulati, albi. Jachetute si tricouase mititele si scurtute, albe. Cu cele trei tute, un tut. Tinerel, chelbos, sfrijit pe linga iepele pe care le ducea, probabil, la o cafea, la turabo, in Victoriei. Miros toti a manele. Soferita – vesela ca a gasit loc de parcare, e toata un zimbet.

Fiti amabila, vedeti ca ati parcat pe trecerea de pietoni. Da, (ride) am vazut, dar n-aveam unde. Stiti, pe aici trec pietoni, e loc marcat, e si semafor, vedeti omuletii? acum e unu’ rosu, dupa aia vine unu’ verde, tre’ sa treaca lumea. Las’ ca are loc sa treaca. Domnisoara, nu e loc de parcare. Da’ ma lasa-ma, ba, tarane! Domnisoara, sinteti foarte nesimtita. Ma departez infrint.

Pagina noua, planuita de mai multa vreme, inceputa aici tot cu titlu de experiment, ca intreg blogul asta, de fapt. O sectiune separata pentru retete, povesti, recenzii si alte cronici nascute dintr-o pasiune…cronica pentru arta culinara si universul ei ramificat. Si o prima propunere intr-o viitoare carte colectiva de bucate. Enjoy.

„Joaca s-a terminat, jocul abia incepe!” Extras intr-o seara, remixind dintr-un maldar de variante care aveau fiecare cite un betesug. Aveam in cap numai „no games, just sports” si Mel Gibson in ciorapi de dama, vopsindu-si unghiile in baie. Malin Sufitchi, Alina Luncasu si Ana Poiana nu stiu ce aveau in cap, dar toti eram cam obositi. Probabil ca de oboseala ne-a placut foarte mult. Ma bucur ca l-au folosit in promo.

CU UN PAS INAINTE revine pe 4 octombrie. Mi-e atit de drag, ca m-as fi bucurat sa-l fac eu. Ar fi iesit mult mai prost :D

Un capitol nou, despre Vladivostok.

De fiecare data cind vad spotul ala cu Rebengiuc, imi doresc sa se termine altfel. Adica mi-as dori sa fie pentru altceva, pentru altcineva. Rebengiuc a facut destul de putine spoturi video. Sau n-a facut deloc pina acum? A dat cu vocea, dar nu a fost unul dintre acei actori care considera publicitatea un compromis inacceptabil. N-a facut nici televiziune, dar nici printre acele personaje care blameaza serialele nu l-am regasit. Cind accepta un spot, Rebengiuc aduce valoare pentru ca e bun si nu si-a ars imaginea.

Am primit primul spot Transavia ca pe o ciudatenie. In ciuda unei strategii deloc rele (atit de proaspat incit pare…zburdalnic), executia a fost un mic horror si asta nu e o noutate. Daca la TV aveam un pui vinat si urit care se facea praf pe asfalt, la radio treaba era si mai lame. Mult mai rau am percutat, insa, in galantare, unde pachetele Transavia erau cele mai suspecte, cele mai urite, cele mai respingatoare dintre toate produsele de gen alaturi de care erau asezate.

Spotul cu Rebengiuc mi se pare departe de

Eveniment de clasa in seara asta la MNAC. Sanoma Hearst au lansat cu mult stil Esquire si Harper’s Bazaar, doua noi licente romanesti pe piata de glossy, up-market. Un set-up interesant, mai ales pentru ca organizatorii au incercat playground-uri oarecum separate pentru cele doua produse cu public diferit doar ca sex. O sala „fashion”, cu lumini bine ascunse, canapele si culori sfioase pentru Harper’s. O alta – mai sobra, mai putin sofisticata, pentru Esquire. Oameni frumosi, concurenta in doze tolerabile, dialoguri inflacarate intre doamne, discutii sobre de cealalta parte.

Lucian Ionita (publisher) era mindru si relaxat. Plutea aparent distrat, de mina cu

Da, da, da…realitatea mai naste zece pentru (cica) Romania, tatuliciul o mai pune de o „cintarea romaniei” faza pe tara, ca oricum e in elementul sau. Primele patru categorii, insa, merita toata atentia: politicieni, ministri, parlamentari, tineri politicieni. Un mare LOL, frati romani si surioare romancute. E ca si cum, ca tot e toamna, ai face la Statiunea Pomicola „Frunza-n Dunga” un Miss Livada, unde primele patru categorii de inscrisi ar fi tuleul gras, tuleul timpuriu, vinete romanesti si centenar. Nu va puneti cu mine la prune, ca sint de la Pitesti….

„Posibilele confuzii intre aceste categorii vor fi evitate prin

Ugiurlu murgiulu siktir, ca mustata sedativa ienicereasca a lu’ cosmarka i-a pacalit pe spahiii din kanaldi gimbom gelior si urmeaza sa se dea iar prin tubu’ catodic. In interviul de astazi acordat lui Petrisor Obae, unul dintre teleastii cei mai plicticosi nascuti vreodata pe ecranele din Romania spune aproape nimic, facind mai degraba un deserviciu potentialei campanii de promovare care ar trebui sa-i preceada relansarea. Petrisor se chinuie, se cazneste, se opinteste sa treaca peste lipsa de continut a raspunsurilor de sub mustata, ii pune aproximativ aceeasi intrebare de vreo cinci ori, asta nimic.

Si, ca orice fata mare care tocmai se fardeaza si isi pune straie decoltate