…nu imi pasa de piinica, nu imi pasa de brinzica…
…vai, dar e atit de spaniol totul la voi…
…am crezuuuuut, ca dragostea e un cimp de floriceleeee si nu te mai saturi alergind prin eleeeee…

Il stiu pe Maruta de cind isi expunea cosurile de pe frunte intr-o magarie jenanta difuzata la o stricaciune de statie TV care a disparut intre timp din Bucuresti, Super Nova. L-am considerat penibil in absolut toate formatele in care a aparut pina acum. Dar asta e doar parerea mea, intrucit nu sint nici pensionara, ca sa ma fi indragostit de el dimineata, la TVR, nici somer, ca sa-l urmaresc transmitind de la mare in timpul verii, nici idiot, ca sa-l ascult moderind pseudo-dezbateri pe tema creatiei si interpretarii muzicale romanesti, la Mamaia. Cit despre momentul Realitatea TV, unii chiar nu vor sa si-l aminteasca.

Insa „Happy Hour” vine sa umple, in sfirsit, un gol ca o rana in grila tuturor canalelor de televiziune romanesti. Nici la mai bine de un an de la plecarea lui Teo de pe tronsonul 18.15-19.00, nimeni nu reusise

Am vazut adineauri un reportaj despre citiva copii dintr-un sat din Moldova, care vin la scoala mai degraba pentru cornul si laptele pesediste decit pentru invatatura. Cel putin asa sugera titlul, „La scoala, de foame”. Dupa filmarile din scoala, reportajul a continuat cu doar unul dintre copii care, printre altele, „ne-a aratat ca se pricepe bine la ceva”. In imagini, pustiul se tinea bine in saua calului, biciuindu-l salbatic cu o nuia. Contextul stirii era unul admirativ la adresa calitatilor de jokeu ale subiectului. La doua stiri distanta, parlamentarii tergiversau votarea legii care ii pedepsete pe cei care chinuie animalele. Eu stiu ca, in general, redactia si marketingul se intilnesc si se pun de acord numai cu forta intr-o institutie de presa, dar parca o asemenea scapare e prea de tot, mai ales cind esti initiatorul unei petitii nationale despre apararea animalelor maltratate.

In toaleta de la muviplex, Media Galaxy se screme dude publicitare cu dumpf de fasole. Prima imagine e pentru context, ca sa stim precis unde bate copylefterul. A doua e pentru detaliu, asa ca la un click pe thumb veti descoperi propozitia „In timpul asta ajungeai la noi.” Asadar, Media Galaxy e doar la un pipi distanta de muviplex. Sau, in subsidiar, mai bine vii la noi sa faci un pipi.

Dilema consumatorului probabil ca ar trebui sa fie „mmm…sa fac un pipi sau sa ma duc la astia, sa-mi caut un monitor?…oare pot sa fac pipi la ei?…tough one”. Refuz sa cred ca „variata”, evidentiat sub logo ca valoare principala de brand, incearca sa trimita intentionat catre o alta eventuala utilizare a pisoarului.

Am publicat mai demult, in commenturi, acest drept la replica, insa eu cred ca merita ceva mai multa atentie, asa ca-l readuc in cap de lista. Mihai Botarel zice ca face parte din echipa care a lucrat pentru campania in beneficul eJobs. Cu mindrie revolutionara si aplomb muncitoresc, Dl. Botarel ne transmite, fara sa vrea, modul in care a inteles el industria Resurselor Umane sau, mai in detaliu, misiunea clientului sau. Din alocutiunea domniei sale, eu inteleg ca eJobs se adreseaza, cel putin in aceasta campanie, trogloditilor si abuzatilor.

Nu celor care isi urmaresc programatic sau macar conjunctural dezvoltarea carierei, care considera ca eJobs poate fi unul dintre cei mai buni mijlocitori in identificarea unui job potrivit nivelului lor de profesionalism. Nu celor care abia se arunca in viata, care isi fac pentru prima oara CV-ul si care isi verifica la fiecare sfert de ora pannel-ul ca sa vada ce x rosu s-a transformat in tick verde. Si nici companiilor care isi doresc angajati dezinhibati, stapini pe ei si pe domeniul lor, nedeformati si neaplatizati de general manageri agramati si cu figuri de Donald Trump.

Ca sa fim intelesi: admir si munca echipei lui Dumitrascu, si perseverenta, si talentul pe care l-au investit in acest brand. Nu am nici un motiv sa ma uit strimb la echipa Leo Burnett. Aici discutam despre un caz, despre un subiect anume. Gasiti mai jos relipca lui Botarel si chiar va invit sa judecati singuri.

Eu sint convins ca oamenii aia care produc show-ul asta au muncit la greu si pentru editia trecuta, si pentru asta care tocmai s-a lansat. Este evident ca se chinuie sa gaseasca niste concurenti buni si sa iasa totul cit mai profi. Dar nu pot sa nu ma uit la formatele originale de tipul asta, sa nu observ diferenta de calitate din toate punctele de vedere. „Dansez…” reuseste sa respecte si sa replice grandoarea, stralucirea, tensiunea spectacolelor identice de-afara, numai ca nu poti compara nivelul financiar si de profesionalism dintre Pro si Prima. Poti vedea toate astea si in X Factor sau American Idol. Nu si la Megastar. Concurentii, productia, scenografia, sunetul, orchestra…TOTUL suna a saracie, a cazneala si a improvizatie.

In prima editie parca sa zic ca au fost vreo doi cu un strop de personalitate. Acum aud lalaieli si poze de voce pe care scrie Mamaia si Karaoke. Si ce aud acum ma face sa cred ca, de fapt, sintem o natie lipsita de talent muzical. Ceea ce e fals! Vad indivizi care pur si simplu nu au ce sa caute in selectia finala. Pentru simplul motiv ca publicul nu are timp sa urmareasca ce frumos vor evolua ei in editiile urmatoare, cum vor fi ei (daca) modelati si transformati inartisti. Publicul vrea un show de calitate in fiecare editie. In plus, introducerea cazurilor sociale sucks big time! Arata ca o mina intinsa care cerseste audienta de proasta calitate.

Later edit: Catalin, cistigatorul primei editii, aproape lansat si trecut in liga „seniorilor”, a reusit in seara asta sa falseze mai sinistru decit a facut-o pe tot parcursul concursului.

Citeva exemple aspirationale, mai jos. Si sa nu uit: Despot si Iantu sint chiar ok in postura de jurati. Dar ce dracu’ au facut la preselectie???

Iti multumesc pentru newsletterele inutile pe care mi le trimiti atit de frecvent. Probabil ca m-am inscris la un moment dat pe undeva din moment ce primesc aceste informatii. Nu ma dezabonez pentru ca, la un moment dat, sper sa-mi trimiti si informatii care sa ma intereseze. Asa cum s-ar fi intimplat cu ultimul buletin pe care mi l-ai trimis, purtind titlul „Halloween Promotion”.

Draga caracatita verde, pe cuvintul meu de onoare ca mi-a lasat gura apa. Numai ca sub fotografii sugestive si titluri ca „Murder & Mistery Tour” – Edinburgh, Scotland, „Gruesome Glasgow’s Horrible History Walking Tour – Glasgow, „Jack The Ripper Evening Tour” – London, „Ghostly Prague Walking Tour” – Prague, „Ghost and Legends Tour” – Venice Islands, „Salem The Witch City” – Boston, „Ghost and Spirits Walking Tour” – New Orleans, „Dark Heart of Rome” sau „Crypts and Catacombs” – Rome as fi fost extrem de fericit sa nu gasesc asta! M-as fi bucurat foarte tare sa-mi arati exact in ce consta programul, ce cuprinde turul, ce urmeaza sa vad si cit de tare ma voi speria. Oare chiar vreti sa transmiteti o oferta pe bune sau vreti doar hituri in site?

Ei bine, am trecut peste asta si

Sint foarte curios daca astia care tasteaza YU TU in Google nu cumva cauta o trupa celebra :D

Nevasta, sun-o pe cumnata! S-a trezit? Zi-i lu’ cumnatu’ ca venim sa-i luam. S-o-mbrace bine p’aia mica, sa-i deie caciulita si ghetutele imblanite! Pai cum, nu mergem cu a noastra? Aha…a lor e mai mare. Las’ ca o lasam pe locul lor din parcare, sa aiba un’ s-o puna pe-a lor cind ne intoarcem. Deci in cit timp? Juma’ de ceas. Zi-i sa-si puna ceasu’ dupa al tau, ca sa nu stam prin fata blocului, ca-i frig. Ai luat toti banii? Luat. Sa mai oprim sa mai scoatem de la bancomat, ca e tirg…cine stie ce gasim p’acolo si dup’aia iar zici ca nu-ti iau nimic. Pai ce, tu ai vreodata ceva de vinzare ca sa-ti iau?

Asa arata furtuna pricinuita de tirgul mosilor de toamna intr-o casa de gospodari respectabili. Panica e ca s-au trezit la zece si ceva, ori oamenii harnici merg la tirg cu noaptea-n cap. Deja ne gindeam ca o sa parcam la mama huciului, ca n-o sa avem loc sa aruncam un ac de-atita lume… Surpriza! Strada Monetariei, pe care se afla si intrarea in muzeu, a fost suspect de goala. Am parcat, am coborit, am luat copilu’ in circa si ne-am grabit spre intrare.

Am numarat asa: o taraba cu mezeluri „taranesti” care se deosebeau de cele din magazine doar prin lipsa etichetelor cu termen de garantie, compozitie, datele de indetificare ale producatorului etc. Cind am trecut pe-acolo, o echipa de la kanaldi tocmai isi ingramadea intr-o punguta ceva sunculite, un cirnat, un muschiulet. Apoi o taraba cu dulceturi si muraturi la borcan, una cu brinzeturi, alta cu strachini si linguri de lemn si vreo doua cu vase din ceramica. Plus un cort si vreo doua masute unde se frigeau la botu’ calului cite-un mic, un cirnacior… Si asta era tot „tirgul”. La intrare mai erau citeva tiganci care vindeau „marme” turcesti si alte cirpe suspecte. Dezamagitor de-a dreptul.

In sala de expozitii am gsit citeva gioarse prafuite, cu pretentii de artizanat. Printre ele, citeva exponate de-a dreptul traditionale, pe care le puteti vedea mai jos. Familia Esca-Eram parea si ea oarecum stupefiata de saracia evenimentului.

22 octombrie: au mai scris astazi Gandul si Romania Libera.

Foto original: nastase.wordpress.com