Stimate Domnule Ministru, Domnule Cioroianu si Draga Adrian,
Noi doi se cheama ca ne cunoastem. Va am in agenda telefonului meu mobil de ceva timp. Degeaba, dar asa adun eu numere de telefon, ca nu se stie niciodata cind imi trebuie. Ne-am cunoscut in momentul in care, vrind sa-l sun pe unu’ (apropiat, om de bere) al carui nume incepe cu „cioc..”, pirdalnica de rotita s-a uschit necontrolat catre dumneavoastra, care incepeti, desigur, cu „cior..”. Eu, educat si cu uzantele la mine, am zis: „Ce faci, pu*ica?” Nu cred ca ati apreciat formula, insa v-am auzit zimbind un pic, zicind: „Da, ma, care esti?”. V-am recunoscut vocea (sint meloman), mi-am cerut scuze si am inchis. Pe-asta v-am povestit-o ca sa stiti de unde ne cunoastem si de ce cutez a va sugera o treaba.
In seara asta, in salonul lui Liviu Mihaiu de la TVR, v-am simtit un pic revoltat pe cutezanta unei doamne jurnalist de a va intreba ce ati intreprins concret, pe cale diplomatica, in cazul relatiilor tensionate cu Primaria Romei. Raspunsul, diplomatic si el, nu cred ca a fost chiar o victorie. Nu ca n-as fi de acord cu faptul ca diplomatia nu se vede chiar toata in comunicate. Asta chiar daca nu-mi vine sa cred ca un politician liberal din Romania ar rata, mai ales in acest moment, potentialul capital de imagine al unei interventii publice in acest scandal. In avantajul diplomatiei „tacute”, cel mai fericit scenariu pe care imi permit sa-l imaginez ar fi o discutie amicala telefonica, in care ii explicati lui Poltroni Veltroni ca e bine s-o lase mai moale, ca nu-i frumos, ca etcetera.
Si-acum vine sugestia.
Cele mai voi