eJOBS, ACUM PE BUNE…
Orlando este impartial si informativ cu privire la spotul tv pentru eJobs, facut de Leo. Inclin sa fiu de acord cu parerea lui Alex Raducanu nu doar pentru ca ii sint dator inca din scoala generala (:D). E corect, clientii eJobs sint in primul rind angajatorii si multi s-ar putea simti jigniti in cazul asta. Dar acceptind ca spotul vizeaza doar candidatii, ceea ce oricum e riscant pe tv, tot nu sint fericit.
Paralela angajament – mariaj mi se pare grotesca si incorecta. E un fel de a spune printre rigiituri la bere ca o casatorie este un blestem pe viata, o chestie puturoasa din care nu ai scapare indiferent de ce ai face, un calvar ireversibil. E un banc pentru frustrati care pozeaza in victime inca din perioada de „concubinaj liber consimtit”, cu mult inainte de a sti ca, la un moment dat, urmeaza sa se prezinte la Starea Civila. Si toate astea extrapolate inspre o eventuala incapacitate a angajatilor de a pricepe ca nu e musai sa accepte orice din partea angajatorilor. Ceea ce iar nu cred ca e un rational general valabil.
De unde ar trebui, probabil, sa intelegem ca eJobs are (fidelizeaza) sau vrea sa cistige un public masculin deja insurat sau caruia ii repugna ideea de casatorie. De unde mie imi dau cu radical doua intrebari: 1. Femeile din executive si middle sint mai fraiere si mai greu de urnit dintr-un job care nu le place? si 2. Un potential mesaj secundar poate fi „bai, boule, daca din punct de vedere personal oricum ai dat-o-n bara, macar nu fa aceeasi greseala si in cariera!”? Eu stiu raspunsurile, da’ le tin pentru mine.
Spotul intra in categoria „regie buna pentru o cauza incerta, o sa rida fraierii, o sa faca valuri”. Vedeti si asta. E celebra, dar nu m-as fi sinchisit daca, mai degraba, o copiau. Mi s-ar fi parut mai decent.

Copolovici said: Alex, vezi ca Dl. Botarel e foarte suparat pe tine. Cre’ ca si pe mine, da’ de suparare incurca omul persoanele si nu mai stie cine ce a scris. Mihai, daca tu sustii vehement ca spoturile eJobs se adreseaza abuzatilor, eu nu mai am ce sa zic.
As fi vrut sa ma adresez direct domnului Alex Raducanu, dar nu am gasit mijloacele. Ca sa stabilim de la inceput, fac parte din echipa care a lucrat pe proiect si sunt mandru de asta.
As incepe cu o intrebare pentru Alex R: Daca vezi un spot social in care un parinte isi loveste/agreseaza copilul, esti de parere ca acel spot jigneste toti parintii?
Eu, nu. Dar poate intelegem diferit publicitatea.
Spoturile Ejobs, la fel ca spoturile sociale, fac referire la acei angajatori care chiar isi abuzeaza oamenii (vezi fata care s-a stins incercand sa faca fata unui job imposibil). Si ele spun acelor angajati nefericiti ca exista si angajatori buni, pentru care sa lucreze cu placere. Ii pot gasi prin E-jobs.
Un angajator s-ar putea simti ofensat doar daca s-ar regasi in atitudinea gresita a miresei. mie unul mi se pare evident.
cat despre paralela dintre un job nefericit si o casnicie nefericita, iar te-ai pripit. Din nou, vorbim de casatorii nefericite, nu de casatorii in general. Stiai ca jumatate dintre romani sunt nemultumiti de locul de munca, dar nu au curajul sa faca nimic in legatura cu asta? Se resemneaza intr-un compromis, la fel cum fac si multi dintre oamenii implicati intr-o casatorie nefericita. Nu trebuie sa fii neaparat casatorit sau barbat ca sa intelegi un adevar atat de simplu. Si sa spui ca spoturile e-jobs nu se adreseaza femeilor doar pentru ca sunt jucate de barbati e ca si cum ai spune ca spotul Vodafone cu musca nu se adreseaza oamenilor pentru ca, evident, e jucat de o musca. Divortul, ca si demisia, nu e o chestie tipic masculina.
Faptul ca paralela nu e pe gustul unora, asta e cu totul altceva.
Sper sa observi, draga Alex, ca ti-am raspuns calm si respectuos, ca sa intelegi. Daca tot iti inchei articolul vorbind despre decenta, iti sugerez sa te gandesti de doua ori (sau macar o data si bine) inainte sa sustii public si cu asemenea vehementa niste interpretari personale.
sanatate si serviciu usor!