Buna ziua, Andreea! Buna ziua tuturor! Intr-adevar, zona din care transmit are toate atributele unui adevarat dezastru, este scena unor intimplari cu totul terifiante. Ma aflu acum chiar la usa familiei R.-C., teatrul unui cosmar care abia a inceput si care nimeni nu stie cind sau daca se va termina vreodata. Practic, intreaga poveste a inceput cu doua zile in urma, cind bestii deghizate in chip de zugravi si zidari au reusit sa patrunda in acest apartament situat intr-o zona linistita a Capitalei si au pus efectiv stapinire pe destinele acestor oameni pasnici.

Odata instalati dincoace de usa apartamentului, acesti indivizi lipsiti de orice fel de scrupule au declansat un adevarat carnagiu.

La batrinete, asta dupa capul meu ar veni undeva dupa 35 de ani (sic!), as vrea o bucatarie imensa si desteapta, intr-o circiuma nu prea mare, fara fasoane, in care sa te simti acasa, un computer suficient de inteligent si de rapid (cam ca asta pe care-l am acum) si, desigur, o conexiune decenta la internet. Adica: sa scriu, sa-i citesc pe altii, sa gatesc si sa fiu un foarte bun sef de sala. Sa scriu in timp ce dibacesc prin cratiti, asa cum fac si acum, sa ies din cind in cind din bucatarie si sa le spun musteriilor cite o vorba de duh, cite o istorie scurta si poate un pic amuzanta, intre primo si secondo. Sa stiu de luni ce vor sa manince simbata si sa le trimit o placinta cu mere duminica dimineata doar ca sa le aduc aminte ca ii astept la cina.

Pentru ca astazi am haladuit ca un bivol fara tinta prin tot magazinul, pentru ca nu exista semne care sa-ti spuna tie, cel nefamiliarizat cu topografia, in ce directie s-o iei si unde gasesti ceea ce cauti,

Imi plac tare mult HR-istii pasionati de meseria lor. Mai ales cei tineri, care nu s-au mutat de la „carti de munca” la recruiting, implementare de politici interne, career development si asa mai departe. Imi plac aceia pe care ii mai vezi si dupa angajare, a caror prezenta se face simtita in companie in mod efectiv, nu doar prin mailuri care te anunta ca miine e ziua lui X ori ca banca Y sau asiguratorul Z iti face o mare oferta. Chiar mi se pare stupid sa primesc de la HR astfel de mesaje publicitare. Sint mereu tentat sa cred ca respectivul fie isi ia un comision de pe urma propagarii mesajului, fie n-are ce face. Din aceeasi categorie: HR-ul pe care nu-l gasesti niciodata liber pentru o discutie, cel la care trebuie sa te programezi cu citeva zile inainte, cel care iti lasa impresia ca-ti face un favor atunci cind iti raspunde la o intrebare, care te trateaza superior, care ridica din umeri si iti serveste impersonalul si degradantul „asa s-a hotarit” cind te trezesti fara nici o explicatie.

Ma simt atras de HR si pentru ca, atunci cind am avut ocazia sa tin interviuri si sa angajez oameni, in cele mai multe cazuri am oprit ce trebuia si am respins dupa o judecata confirmata de recruiter-ul cu care am lucrat. Ma refer aici la HR-ul intern, caci in cazul serviciilor externalizate e ceva mai complicat si, din punctul meu de vedere, relatia e ceva mai sintetica. De multe ori iti e greu tie, intern, sa identifici profilul celui mai potrivit candidat pentru jobul pe care-l ai liber. Mi se pare cu atit mai dificila misiunea unui consultant nefamiliarizat cu structura si mood-ul general din compania pentru care presteaza.

Asta e o carte care eu cred ca v-ar interesa. Ma adresez celor care inca mai cred ca strategia de marketing nici nu se confunda, nici nu tine loc de advertising. Sau, dimpotriva, celor care cred si s-ar putea lasa convinsi ca nu e chiar asa. Cititi aici pe larg despre ceea ce-l mina pe Mark Earls in „lupta cu turmele”. Gasiti multe alte referiri pe Google. Mie mi-a placut si asta. Click foto pentru pagina din Amazon.co.uk.

Sau „raspundem ascultatorilor” in varianta Google. Oare de ce nu apar bancuri despre Google asemanatoare celor cu „Radio Erevan”? Raspuns posibil: fin’ca ar fi toate un fel de „inside jokes” care, oricum, sint moarte inainte de a se propaga pe mail. Asadar:

Cititorilor insetati de interactiuni lingvistice, cautatori de „injuraturi in alte limbi„: capitolul dedicat schimburilor interculturale de pe vas contine prea putine injuraturi in comparatie cu fisierele intregi pe care le puteti descarca din cu totul alte parti si care mustesc de invataturi pretioase.

Pauza scurta, impusa de niscaiva sarbatori private. Ziua soacrei mele cea cuminte (eu nesarbatorind ziua barbatului, am ales sa imi sarbatoresc libertatile masculine cu alta ocazie) si a nepoatei mele (cea mica) cu care la doi ani (ai ei) pot purta dialoguri coerente si uneori de-a dreptul angajante. Si aceasta din urma suprapusa peste ziua in care am zis un „da” gituit in primaria lui Ontanu. Intre timp, vad ca nu mi-a explicat nimeni logica ultimului ad becere(se), iar dilema s-a imprastiat pe aproape toate panourile sin Bucuresti si de prin tara. Altfel spus – am revenit. Pazea!

O sa ajunga unii sa creada ca eu chiar am ceva cu banca asta sau cu echipa care a primit contul lor de creatie. Din pacate, majoritatea celor pe care i-am intrebat despre cum au receptat mesajele BCR de la rebranding pina azi, trecind mai cu seama prin contributia lor la caravana pestrita a pensiilor private, n-au reusit sa-mi schimbe opinia sau sa ma faca sa cred ca au inteles ceva. Asa ca fac si eu ce ma indeamna educatia si predicatorii: ma intorc la radacini / consumator. Ma ajuta si pe mine cineva sa inteleg acest print? Va jur, chiar vreau, imi doresc extrem de mult sa il inteleg. Am mare nevoie sa aflu ce vrea sa-mi spuna. Cu putin efort, pricep si un strop de strategie dar cred ca deja cer prea mult. Va rog, ma ajutati?

Ma topesc dupa carcalacii care, in mijlocul unei prelegeri pe care pur si simplu n-o halesc, la proxima pauza de cafea iau o mina ingrijorat-agasata si susura in stilul „bai, ce rau imi pare, trebuie sa plec, am o gramada de treaba la birou…” Dupa care ii gasesti relaxati prin Cucina, la o tacla. Si zau daca mi s-ar parea anormal daca ar zice pe bune: „Bre, nu pricep o iota / nu-mi place / nu-mi trebuie / nu ma intereseaza!”

Foarte interesanta o fraza a lui Vlad Petreanu, despre care nu stiam ca nu mai e sef pe la stirile antenei. Citez din memorie: „Antena trei chiar reusise sa-si implineasca misiunea in primul an, asa cum o gindisem cu Sorin Oancea. Dupa asta a devenit interesanta si pentru altii, iar lucrurile au inceput sa se schimbe.” Le-am intrebat pe piaristele anteniste

Sint zile in care esti extrem de prost. Sint clipe cind poti fi infricosator de inteligent. Intotdeauna vor fi oameni pe care vei incerca sa-i eviti cu precautie. Si sint citiva oameni pe care ii intilnesti o singura data in viata, dar de treaba asta ai motive sa te bucuri ani de zile. Ai zile sau saptamini intregi in care orice scoti pe gura suna spart, dezlinat, dezordonat. Dar ai momente in care, fara efort, poti lega in vorbe cele mai puternice si mai clare principii pe care le-ai exprimat vreodata. Uneori n-ai nici o farima din care ai putea plasmui o idee. Dar alteori dai peste un cuvint care poate sa te inspire pe termen lung si sa maninci din el vreme buna si piine alba, de boier cu pretentii. Uneori, sutul in c*r dat de altii nu numai ca nu te impinge un pas inainte, ci te trimite la dracu cu carti, in spatele liniei oricarui orizont. Pe cind suturile pe care ti le tragi singur, a la Chaplin, te pot ajuta sa inaintezi cu viteza de tegheveu. Revin la bucurii mici, dar multe. Got at least a tiny mountain that needs to me fuckin’ moved? Make it LOUD and let’s PLAY! Asta daca merge trilulilu…