Cind ai o bucatarie destul de mare, esti tentat sa o incarci cu tot felul de prostii, nu e ca si cum n-ai mai avea loc de ele. Numai ca, atunci cind gatesc, am toate sansele sa ma impiedic de tot felul de prostii, sa descopar ca am nevoie de spatii pe care le-am ocupat deja cu lucruri care n-ar trebui sa se gaseasca acolo. Asa ca first step – make some room! Am golit „bancul de lucru”, adica masa de pub cu blat gros d etrei degete, la care n-as renunta pentru orice alta solutie moderna sau fancy. Am indepartat orice obstacol de pe drumul dintre  frigider, camara si aragaz :). Al doilea pas necesar e pregatirea ustensilelor si a vaselor. In principiu, sint treburi pe care nu le-am folosit din decembrie trecut, cum ar fi oala pentru piftie sau satirul, castroanele (astea sint o achizitie recenta, dei oricum trebuie spalate) si asa mai departe. Sase! Incepem!

Experimentam. Azi incep cele doua zile in care bucataria mea se muta pe blog. Info si foto pas cu pas, din mijlocul ostilitatilor. Asta nu inseamna ca putem vorbi numai despre ceea ce voi gati eu. Putem discuta despre absolut orice aveti chef si mai ales despre propriile voastre experiente culinare, trecute sau ongoing. Astazi voi face piftia si voi pregati carnea pentru friptura haiduceasca, asa ca avem timp berechet. Miine o sa dirijez simultan citeva bucurii ceva mai simple, dar care au nevoie de atentie. Ne vedem peste citeva ore.

In seara asta, blogbrowser-ul a incercat sa mi-l bage pe git pe Andrei Rosca in peste 50% din refresh-uri. Asta pret de citeva ore bune. Nu-mi place. Nici click n-am dat.

Daca acum citeva saptamini ma uitam cum familia de gramojeguri dadea apa la moara limbismului politic cu o exclusivitate demna de o cauza mai nobila, intre timp descopar ca „suava” anda, mama onanistilor si doamna fantasmelor sexuale neimplinite a acceptat public ca e cu foamea-n git. Demersul oricum schiop si scris mizerabil este acum spatiu de joaca proasta pentru un magazin cu articole pentru adulti. Puah, ma dau in vint dupa celebritati de-astea vegetariene by financial pressure. Si cind halesti rahat de carnivor tot pipilosof libercourjettator vegetarian te cheama?

Ca tot vorbeam de dimineata despre poftele carnale ale romanasilor in spiritul Sarbatorilor si Anului Nou. Intru in seara asta sa iau ciorbe „to go” dintr-o crisma populara din Primaverii. To go, fin’ca la nefumatori nu mai au mese si fin’ca in ultimele zile am lasat bucataria sa se odihneasca pentru zilele ce urmeaza. Ciorbele au fost execrabile, cea de „vacuta” semana mai mult a tocana de adunare generala facuta ieri, cea de burta probabil ca fusese fiarta vreo 30 de minute, Wrigley’s fiind mic copil pe linga bucatile de elastic ce pluteau, putine la numar, in zeama anosta.

Insa m-am imbogatit cu o experienta noua cit am asteptat sa-mi aduca oamenii sufertasele. La masa de linga casa, doi baietasi molfaie neste chestii amorfe, care nu miros a nimic. Unul e „muscle”, cu deltoidul cit un cap de mamut, ras pe ceafa in trei rinduri, imbracat „sport”, ca pentru restaurant: un tricou care crapa pe muntele de carne si pantalonii de la treningul de simbata seara. Celalalt e subtirel, la blugisori si puloveras. Cu un inceput de creasta cuminte, pe care probabil ca se chinuie s-o evidentieze cind scapa de vreun ochi parental vigilent. Are aifon, la care incepe o convorbire. De fapt asta e si momentul in care ii remarc prezenta.

Ma intreb din nou cum sa scap de porumbeii din luminator, adineauri am asistat din nou la ritualul de la 9:15, cind piticul cu pupile supradimensionate le da de mincare. Intre timp am descoperit ca-i hraneste pe doua parti, adica si pe la bucatarie, si pe la baie. Probabil s-a prins ca inaripatele, in isteria dupa un bob, mai mult risipesc transa de graunte pe care le-o da pe la bucatarie.

Tot la prima ora descopar ca, in spiritul Sarbatorilor, romanii cauta mai mult porn. De la benignul „poze cu curve” pina la sofisticatul „fu*aiuri dureroase si porcoase”, repertoriul pare extrem de bogat. Printre astea, incep sa cred ca ori ne americanizam in forta, ori curcanul tinde sa devina porcul romanilor cu apetit pentru google. In decembrie, reteta mea de pulpe de curcan la cuptor este, de departe, cel mai citit articol. Pentru pasionati, e posibil sa vin dupa 31 cu o reteta de curcan intreg la cuptor. Dupa, deoarece am o mare problema cu carnea de pasare pe masa de Revelion, o superstitie destul de adinca si cu implicatii prea nasoale ca sa renunt la ea prea usor.

E mult mai periculoasa si mai greu de masticat sau strivit sub talpa decit beizadeaua centrala. De o saptamina imi tot suna in minte o discutie pe care o purtam cu fratello (care, apropo, m-a cam bestelit pe tema activitatilor lui de la revulutie, asupra carora voi reveni cu alta ocazie) acum mai bine de zece ani, despre un anume aspect ce diferentiaza presa locala de aceea facuta in Bucuresti, cu distributie nationala. Zicea el atunci, si sint convins ca jurnalistii din presa locala ii dau si acum dreptate, ca acolo dai mai usor nas in nas cu „subiectii”, ca presiunile sau amenintarile sint mai la indemina lor, ca mai lesne te calca masina sau iti iei un par in cap decit atunci cind tavalesti in cerneala o maimarime „de la centru”.

La fel si in cazul copiilor de stabi, naraviti la scandaluri, trafic sau amenintari cu arme de toate culorile. Daca in Bucuresti isi vad de liniile si liniutele lor, de distributia si furturile lor, de evaziunile si capriciile lor costisitoare in spatii special amenajate, departe de ochii pulimii, prin alte orase sint surghiuniti la amestecul cu oamenii normali, adusi cu forta prin cluburile si stabilimentele in care si restul lumii are tupeul sa-si piarda, cu parcimonie, cite-o vineri sau cite-o simbata seara.

Stiu. Se vor gasi (probabil s-au gasit deja) o multime care vor spune ca Mme Parghel a luat-o razna, ca s-a prostit la…a doua tinerete si ca este inadmisibil ca un muzician de talia ei sa faca asta. Si i-am amintit aici pe unii ascultatori de jazz care nu pot concepe disponibilitatile variate si glisajele mai „funky” pe care un artist adevarat le poate experimenta din cind in cind. Iata despre ce vorbesc:

S-ar fi cuvenit, poate, sa va las piesa asta in Ajun, in loc de sms-ul cu „fie ca Sfintele sa v-o aduca pe Madonna drept vecina” and so on so forth. Numai ca am venit greu de la Oradea si am plecat abrupt in alta directie. Asa ca ma intorc catre voi, de la care am primit sau n-am primit mesaje si felicitari, cu o colinda cam tirzie dar pe care sint convins ca o veti asculta chiar daca, intre timp, v-ati desfacut cadourile si-ati bagat burtile in criza de timp :D. Merry After Christmas!